Media şi cultura
Între 5 şi 8 noiembrie, a avut
loc la Sibiu al 53-lea Congres al
Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni (AEJ),
organizat de Asociaţia Ziariştilor
Independenţi din România (AZIR),
cu tema „Media şi cultura”. Au participat
ziarişti din mai multe ţări eurpene
şi, fireşte, din ţara noastră. Discuţiile
s-au desfăşurat în trei mese rotunde,
cu tot atâtea subteme. O primă remarcă
ar fi aceea că o reuniune a ziariştilor
îşi propune drept temă legătura presei
cu cultura. Nu e cazul să spunem câtă
nevoie aveam de a reaminti această
legătură. Dovadă este chiar faptul că
există evenimente culturale importante
fără nici un ecou în presă, exceptând
publicaţiile culturale. Motivul recurent:
nu fac rating. (Suntem curioşi să
vedem dacă şi ce va scrie presa la
începutul acestei săptămâni chiar
despre Congresul de la Sibiu). Despre
acordarea de către preşedintele
României a unor distincţii Uniunilor
de Creatori grupate în ANUC, joia
trecută, singurul comunicat a fost al
Mediafax, nepreluat de nici un cotidian
şi de nici o televiziune. Şi chiar şi
acesta dădea în titlu doar jumătate
de informaţie! Sigur, existau alte
evenimente la ordinea zilei, totuşi...
A doua remarcă este că până şi AZIR
reduce presa la media. A se vedea
tema Congresului! Despre presa scrisă
şi, cu atât mai puţin, despre cea
culturală, a venit vorba doar în a doua
dezbatere, la care au luat cuvântul
Constantin Chiriac şi Nicolae Manolescu.
Şi încă, până şi această dezbatere sa
intitulat „Media şi cultura”! Se poate
spune că presa scrisă nu mai există
în preocupările ziariştilor de azi. În
tot centrul Sibiului, să spunem în
trecere, există doar un singur chioşc
de ziare, la care nu se găsesc reviste,
nici România literară, nici Dilema
veche, nici altele. Unele se pot cumpăra,
e drept, la Librăria Humanitas, situată
în vecinătate. La rândul lor, cotidianele
aflate la chioşcul din centrul oraşului
vin în număr extrem de mic. La ora
zece dimineaţa, în joia cu pricina, se
mai aflau în vânzare doar unul sau
două. De altele, nici vorbă! Şi dacă
nu le găseşti la chioşc, cum să fii
de acord cu distribuitorii că nu se
vând? Să nu pretindă aceştia că au
făcut vreun studiu de piaţă sau că au
fost sufocaţi de retururi! Când
distribuitorii încasează din retururi
un procent mai mare decât din vânzări,
o astfel de pretenţie este incorectă,
ca să nu spunem mai mult. Şi, în fine,
dacă nu la un Congres precum acela
de la Sibiu trebuie discutată această
tristă realitate a presei (care nu e, ce
e drept, şi a mediei!), unde oare şi-ar
găsi ea locul potrivit?
Soluţiile lui Soros
În numărul 608 al revistei DILEMA
VECHE este reprodus, în traducere,
un articol al lui George Soros, pe o
temă de îngrijorătoare actualitate,
criza politică generată de afluxul fără
precedent de refugiaţi sirieni şi din
alte ţări musulmane spre spaţiul
Uniunii Europene. Miliardarul american
ia în serios această nouă provocare
şi, cum îi cunoaştem buna intuiţie
demonstrată în momente-cheie, când
apar probleme globale delicate, îl
luăm şi noi în serios, la rândul nostru.
Potrivit estimării sale, UE va trebui
să se pregătească pentru un număr
sporit de solicitanţi de azil, circa
un milion anual, şi de aceea el propune
un plan cuprinzător, în şase puncte,
pentru ca Europa să facă faţă acestei
uriaşe presiuni. Câteva dintre ideile
sale atrag atenţia: de pildă, UE trebuie
să investească în „ţări din proximitatea
frontului”, care îi pot găzdui pe
refugiaţi, ca Libanul, Iordania, Turcia,
Tunisia şi Marocul, susţinând prin
aceasta crearea în regiune a unor
zone economice speciale, cu un statut
comercial preferenţial. De asemenea,
UE urmează să-şi asume o politică
de azil comună, renunţând la „cârpeala
actuală”, cu 28 de sisteme separate
de azil, care sunt costisitoare şi
neeficiente: această unificare s-ar
realiza prin înfiinţarea unei Agenţii
pentru Azil şi Migraţie, unică pentru
întreaga Uniune şi a unui corp de
pază a frontierelor. Evident, asemenea
măsuri necesită fonduri colosale (după
calculele sale, 20 de miliarde de euro
anual), iar Uniunea Europeană le-ar
obţine prin emiterea unor obligaţiuni
pe termen lung, care ar crea un avantaj
suplimentar, furnizând un stimul
fiscal pentru economia europeană.
Pe noi abordarea şi soluţiile lui George
Soros ne-au convins. Nu ştim ce
zic specialiştii UE care, oricum, puşi
să ţină piept revărsării dramatice de
migranţi din acest an, au fost prinşi
cu lecţia nefăcută.
„Arta de a fi discret“
Revista ORIZONT (nr. 10) îl omagiază
pe Livius Ciocârlie la împlinirea
vârstei de 80 de ani, aşezând prezenţa
scriitorului sub o formulă inspirată:
arta de a fi discret. Scriu despre
sărbătorit Daciana Branea, Vasile
Popovici, Smaranda Vultur şi Adriana
Babeţi, iar Robert Şerban îl intervievează
provocând confesiuni care se reţin –
savuroase, subtile, fals auto-persiflante,
paradoxale, aşa cum sunt şi aceste
consideraţii despre ce înseamnă
talentul pentru un scriitor: „Talentul
este foarte periculos pentru artist. E
greu să-i faci faţă, pentru că, dacă-
l ai, talentul ţi se poate părea suficient.
Dai drumul însuşirilor tale şi lucrurile
merg bine. Eu cred că un scriitor are
nevoie de talent ca să-l depăşească,
ca să-i pună asemenea probleme
încât talentul să nu-i ajungă. În cazul
diletantului, caz pe care eu mi-l arog,
e bine să nu aibă talent – eu nu am
talent – pentru că atunci această
depăşire e continuă. Eu depăşesc
nimicul. Vorbesc serios, nu în glumă.
Sunt un scriitor care atunci când scrie
îşi depăşeşte propriul nimic. Însă,
repet, un scriitor important este
cel acre-şi boicotează talentul, care
reuşeşte să-şi pună asemenea probleme
încât talentul să nu-i ajungă. Ca să
rezum: un mare scriitor are nevoie
de talent ca să-l umilească. Dacă
se mulţumeşte cu talentul, nu-i un
mare scriitor.”
Extremismul înfloreşte
unde nu te-aştepţi
Interesantă intervenţia din revista
22 nr. 44 a lui Tom Gallagher,
care, în două pagini traduse şi adaptate
de Octavian Manea, publică fragmente
din cartea sa Scotland Now: A Warning
to the World, ce va apărea luna viitoare.
Politologul ne familiarizează cu situaţia
politică din Marea Britanie şi, mai
ales, cu ideea că extremismul poate
să înflorească în acest moment şi aici
unde, spre deosebire de democraţiile
continentale, precum Franţa, Italia
sau Germania, extremiştii n-au avut
până acum nicio influenţă. Reprezentantul
cel mai vizibil al extremismului britanic
este, în opinia sa, Jeremy Corbyn,
aflat în ascensiune, după ce, în acest
an, a devenit lider al Partidului Laburist.
Iată o lapidară şi edificatoare schiţă
de portret făcută acestui politician.
Scrie Tom Gallagher: „Romancierul
Martin Amis îl descrie pe Corbyn
încet la minte şi prost educat. Educaţia
sa este fragilă şi nu a urmat niciodată
studii superioare. Dar ceea ce îi lipseşte
la nivel de forţă intelectuală se
compensează prin încredere supremă
în faptul că diagnoza sa asupra lumii
e singura corectă.” Dar, sigur, cea
mai bună caracterizare a liderului
extremist o constituie chiar ideile în
care el crede şi pe care le promovează.
Să desprindem doar un exemplu din
lunga sa listă de convingeri stânjenitor
de ciudate: „ (Corbyn) a descris uciderea
lui Osama Bin Laden de către trupele
americane drept o conspiraţie şi o
tragedie comparabilă cu evenimentele
de la 11 septembrie.” E de reţinut
concluzia politologului englez: „Marea
Britanie nu este atât de stabilă şi
predictibilă pe cât pare la suprafaţă.
În eventualitatea unor crize economice
majore sau a unor revolte comunitare
în anumite oraşe, o stângă radicală,
care compensează prin viclenie şi
fanatism absenţa popularităţii electorale,
ar putea fi un jucător formidabil, care
să pună probleme imense unor autorităţi
confuze şi divizate.” Nu altfel s-au
petrecut lucrurile în trecut, în alte
părţi: în Rusia, cu Lenin, de pildă.
