Un scriitor revine în atenţie
Revine în atenţie Ioan T. Morar.
Şi o face aşa cum se cuvine, cu o nouă
carte, Sărbătoarea Corturilor, un
roman apărut recent la Polirom.
Cel care îşi ia misiunea de a-l prezenta
cititorilor în chip convingător este
Cristian Pătrăşconiu. În revista
ORIZONT nr. 4 putem citi un interviu
al acestuia cu scriitorul optzecist care
a ales (a putut să aleagă!) să trăiască
şi să scrie retras undeva în sudul
Franţei. Este un dialog în care Ioan
T. Morar îşi devoalează literatura şi
viaţa şi în care, desigur, vorbeşte
despre facerea noii sale scrieri epice.
Iată o întrebare şi un răspuns: „Ce
anume din Biblie v-a sprijinit în acest
roman, în realizarea lui?” „Centrală
mi se pare ideea «evreilor creştini».
Primii adepţi ai lui Isus, tăiaţi împrejur
după Legea Veche (însuşi Isus este
un iudeu conform) pun fundamentul
Legământului Nou. Un popor mic
dezvăluind o religie mare, pentru
toţi. Personajele mele din Grup îşi
doresc până la urmă, la urmă de tot,
să devină creştini din vremea lui Isus.
Trăind ca nişte evrei, dar crezând ca
nişte creştini.” Tot Cristian Pătrăşconiu,
în acelaşi număr al revistei din
Timişoara, caută şi găseşte zece
căi de a intra în „această carte ca o
sărbătoare”. Prima poartă ar putea
fi rezumată prin formula Să citim
romane cu mize mari! Şi apoi, detaliind,
notează eseistul: „Unul dintre ele
(romanele cu mize mari) – nu exagerez
în nici un fel – este chiar acesta:
Sărbătoarea corturilor. La dicteu
automat, iată câteva dintre „nodurile”
mari de sens care leagă această carte:
religie, biserică, suflet, credinţă,
conştiinţă, istorie, exil, trădare,
prietenie, rătăcire, salvare, mântuire,
destin, comunitate, Securitate,
Dumnezeu.” E suficient pentru a ne
stârni interesul pentru noul roman
al lui Ioan T. Morar.
Un editorial
Remarcabil este
editorialul intitulat
După 20 de ani,
semnat de Angelo
Mitchievici în revista
EX PONTO (nr. 1,
ianuarie - martie,
2016). Textul e
menit să marcheze,
din perspectiva unui
om tânăr, împlinirea
a douăzeci de ani de la înfiinţarea
Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor:
„Nu am amintirile celor care au înfiinţat
Filiala, Constantin Novac a fost primul
ei preşedinte, nu cunosc decât din
auzite istoria gestului fondator şi
în mod cert nu ştiu cum a fost acel
suflu înnoitor, sentimentul aventurii
care se înfiripa atunci, speranţele,
viziunea, imaginaţia pusă la lucru.
Nu le ştiu decât din poveşti. Cu toate
acestea, 20 de ani înseamnă ceva
pentru această Filială, înseamnă
totodată numeroase amintiri şi ceea
ce ele depozitează, o istorie.” Dar
micul eseu nu se limitează la a face
un bilanţ al activităţii unei asociaţii
scriitoriceşti, ci operează o admirabilă
deschidere de orizont, fiind şi o
meditaţie asupra condiţiei scriitorului
şi asupra rostului literaturii în lumea
de azi: „Lumea cărţii ne-a ajutat să
traversăm cu un rest de demnitate
perioada dificilă a celor patru decenii
de comunism. Civilizaţia europeană
din care facem parte este o civilizaţie
a cărţii, iar România modernă datorează
considerabil scriitorilor ei, mulţi
transformaţi în ambasadori culturali
ai acestei ţări. Niciunde miza cărţii
nu a fost mai importantă decât în
cultura europeană, de aceea revendicarea
literaturii ca limbă comună în spaţiul
european mi se pare perfect întemeiată.
Literatura ne aminteşte de ceea ce
avem în comun, marea literatură de
ceea ce avem mai bun, de ceea ce
este specific culturii şi civilizaţiei
europene.”
Întâmplări cu îngeri
Înainte de Sfintele Paşti, un
apartament dintr-un bloc oarecare
din România a fost spart. Proprietarii
întorşi prea devreme acasă l-au
surprins pe hoţ în fapt. Acesta, cuprins
de panică şi, se pare, băut, s-a grăbit
să iasă pe geam reuşind, spre ghinionul
lui, să cadă de la etajul şapte. A murit,
se înţelege, la datorie, iar prietenii
şi familia i-au amenajat, în faţa scării
pe care fusese la furat pentru ultima
oara, un altar, cu o cruce de piatră,
multe flori şi lumânări. Pe gardul
blocului, lângă cruce, stă spânzurat
un banner îndoliat, cu fotografia
nefericitului şi mesajul „Îngerii nu
mor niciodată!”. E foarte adevărat
că, în astfel de clipe, păcatele răposatului
sunt, de obicei, trecute sub tăcere,
dar să vorbeşti de îngeri sub nasul
celor pe care Costel (căci aşa se numea
omul nostru) voia să-i lase fără
bani de Înviere parcă e cam prea
de tot! Însă, pentru concetăţenii noştri
care se emoţionează repede şi cu
totul neselectiv, orice se poate.
Dadaism moral
Nu de mult, atrăgeam atenţia în
paginile noastre asupra unei situaţii
bizare, posibile numai într-o ţară
în care se poate orice: câţiva publicişti
de la reviste aflate în insolvenţă au
purtat campanii împotriva Legii
136/2015, prin care statul finanţează
revistele de cultură. Cu alte cuvinte,
este normal ca un trust de presă (care
este o întreprindere comercială,
menită a face profit în favoarea
proprietarilor lui) să beneficieze de
prevederile Legii insolvenţei, spre a
amâna plata datoriilor la bugetul
de stat şi a-şi vedea şterse diverse
penalităţi, dar nu este normal ca
revistele de cultură să fie finanţate,
modest şi transparent, de la acelaşi
buget.
Aberaţia argumentelor aşa-zis
liberale, conform cărora statul n-ar
trebui să se amestece în cultură,
nu credem că mai necesită vreo replică:
probabil că, în mintea unora, statul
ar trebui să lase să moară, rând pe
rând, biblioteci şi muzee, şcoli şi
spitale. Nici celălalt argument al
pseudo-liberalilor din presa insolvabilă, conform cărora Legea 136 ar
crea o „concurenţă neloială” între publicaţiile „independente” (de obliga-
ţia de a-şi plăti datoriile) şi cele subvenţionate, nu e mai breaz. Şi atestă
deplina necunoaştere a textului legii,
care prevede finanţarea tuturor revistelor de cultură. Singura distincţie
este de proceduri, conform normelor
europene, între revistele editate de
entităţi de utilitate publică şi cele
editate de alte entităţi. Interesant
este şi că, spre deosebire de alte ţări
europene, legiuitorul român a fost
mai generos şi nu a interzis publicaţiilor
editate de trusturi aflate în insolvenţă
(deci, care datorează bani bugetului
de stat) să acceadă la finanţarea de
la buget.
Recent, însă, „liberalii” insolvabili
au intrat pe teritoriul dadaismului
moral. După ce au combătut Legea
136, conform scenariului caragialean
din Politică şi delicateţe, distinşii
apărători ai liberei concurenţe, oameni
cilibii, ...au aplicat pentru subvenţie.
Pe care au şi obţinut-o. Datorită
pseudo-expertizei „tehnocraţilor”
numiţi de fostul ministru Vlad Alexandrescu, au obţinut chiar un
scor mult mai mare decât prestigioasa
revistă Manuscriptum, a MNLR, pe
care orice Minister (responsabil) al
Culturii ar fi trebuit s-o finanţeze
substanţial.
Cronica
