Când reforma se reduce
la „semnătura în bancă“!
VIAŢA ROMÂNEASCĂ nr. 3 se
deschide cu un editorial al lui Nicolae
Prelipceanu intitulat Mica-mare
dezinformare. Tăios şi bine scris,
textul său abordează fără ocolişuri
şi fără precauţii oportuniste tema de
actualitate, care a bulversat lumea
literară: „Ca să vin la scandalul
declanşat de o mână de luptători
pentru te miri ce contra conducerii
în exerciţiu a USR şi în special contra
preşedintelui ales, aflăm acum că un
bătăios domn nu vrea să fie el preşedinte
al USR, ci luptă doar aşa, ca să
pună lucrurile în ordine şi la uniune,
cum le-o fi pus şi-n alte părţi. Frumos
aş zice, dacă n-ar exista o acţiune în
justiţie a aceluiaşi domn, prin care
acesta solicită instanţelor să-l suspende
pe preşedintele în exerciţiu şi să-l
pună pe d-sa interimar „cu drept
de semnătură în bancă”. (Ce-o fi
vrând domnia sa să facă cu semnătura
în bancă?) Se găseşte şi-un conf. dr.
care să-şi arunce în spaţiul virtual
admiraţia sa faţă de domnul de
mai sus pentru modul dezinteresat
în care luptă. Repet, totul în spaţiul
virtual, cel care suportă mai multe
decât biata hârtie, atât de pudică
totuşi faţă de marile minciuni şi falsuri
care se propagă, dincoace, cu viteza
luminii. Sunt destui oameni neinformaţi
care cad în plasa acestor dezinformări
şi minciuni crase, aşa cum cad alegătorii
neinformaţi victime inocente ale
candidaţilor la diversele alegeri. E
preferabil să te informezi din mai
multe surse, spunea un principiu de
presă cândva şi poate că-n presă
se mai întâmplă uneori şi azi aşa.
În spaţiul virtual, însă, nu. Aici eşti
crezut instantaneu, mai ales de către
cei interesaţi să te creadă şi mai ales
cu cât eşti mai agresiv, semănând
cu generaţia violentă a străzii.” Altfel,
acest număr al revistei care tocmai
a împlinit în luna martie 110 de la
înfiinţare este consistent, ca de fiecare
dată: sub genericul Brâncuşi 140,
putem citi un grupaj de articole
interesante dedicate marelui sculptor,
de asemenea este marcată aniversarea
criticului şi poetului Gheorghe Grigurcu
la împlinirea a 80 de ani, sunt publicate
două opinii despre o carte, Cărţi
pereche în literatura română şi
universală, a regretatei Elisabeta
Lăsconi, dar şi pagini de poezie şi
proză, cronici literare şi de artă
semnificative.
Din sumar
Bun şi numărul 3, recent apărut,
al revistei RAMURI, o altă publicaţie
literară de tradiţie întemeiată cu
un an înaintea Vieţii Româneşti. Am
reţinut din sumar cronica literară
Nora Iuga în trei cărţi de Gabriela
Gheorghişor, rubricile Gambitul
lecturii de Gabriel Nedelea, despre
o relectură contemporană a lui Marin
Sorescu, şi Etnologiile subiective de
Nicolae Panea, care scrie despre
Mărţişoare ruseşti, avanpremiera
editorială din Foe de J. M. Coetzee
(în traducerea Irinei Horea), carnetul
plastic de Cătălin Davidescu despre
opera plastică a lui Mihai Ţopescu,
pe care-l situează între sacrificiu şi
speranţă, amplul eseu de Ion Bogdan
Lefter, Mircea Nedelciu: trecerea la
roman, rubricile fixe de Adrian Popescu,
Gabriel Dimisianu, Nicolae Prelipceanu
şi Gheorghe Grigurcu, cel care în
însemnările sale răzleţe notează
memorabil: „Invidia e forma rudimentară
a sentimentului de competiţie, aşa
cum, după spusele cuiva, infracţiunea
e forma rudimentară a revoltei.” Nu
putem încheia această lectură a revistei
craiovene fără a menţiona editorialul
lui Gabriel Coşoveanu, Câţiva termeni
necunoscuţi „reformiştilor”: „Autoritatea
liderilor USR e contestată (şi) pe
motivul că ei ar fi aroganţi, predispuşi
la ironizare şi, în fapt, ostili comunicării.
Dar e o mare deosebire între «a înţelege
ceva» şi «a ne înţelege asupra a ceva».
Cum să te înţelegi cu acela care jură
pe inexistenţa adevărului, cu excepţia
celui propriu, exprimat şchiop şi
sordid? Ce să aştepţi de la unul care
îi face profesoraşi şi impostori pe
intelectualii fără de care niciunul
dintre ciufuţii ciudaţi erijaţi în robespierri
de operetă n-ar fi ajuns în postura
de a i se auzi vocea? La asemenea
limbaj, emitenţi pe măsură! Istoria
e dreaptă, iar devărsătorii de «flegme»
(cuvânt favorit al lor) vor rămâne
legaţi de termenul respectiv şi atât.”
Cărţi noi
Semnalăm două
apariţii editoriale
recente. La Cartea
Românească, un
nou roman masiv
(508 pagini) de Matei
Vişniec, Iubirile de
tip pantof, Iubirile
de tip umbrelă…,
receptat critic chiar
în acest număr al
revistei noastre.
Iată ce mărturiseşte
scriitorul despre
noua sa propunere
epică: „Poveştile
ne plac atunci când
conţin enigme. Sau
tâlcuri (cuvintele
vechi au uneori o
înţelepciune care stă la pândă, este
cazul cuvântului tâlc). Acest roman
doldora de poveşti aparent disparate
este unul care s-a scris aproape singur.
Iniţial am vrut să merg pe un singur
fir, pe urmele iubirii mele pentru
cuvânt şi pentru teatru, pentru
gest şi pentru ceremonie. Cartea s-a
transformat într-o călătorie, altfel
spus, m-a dus singură dinspre centrul
lumii (de la Rădăuţi, oraşul în care
m-am născut) spre periferii, adică
spre Paris şi Avignon (mari capitale
ale teatrului). Reţineţi că, dacă vă
place călătoria, nimeni nu vă mai
obligă să vă mai întoarceţi din ea…”.
La Editura Pleiade, cu precizarea
pe coperta întâi Gheorghe Grigurcu
vă recomandă, apare un elegant volum
conţinând poeme de admirabilă
tensiune spirituală, Muntele Viu, de
Paul Aretzu: „nu când îţi iese sufletul.
ci când scrii, atunci să/ dai drumul
fluturelui din colivie. când îţi iese/
carnea de sub tipar, atunci să deschizi
larg/ uşiţa. iar când coşul pieptului
ţi se coboară cu/ uşurare, atunci să
dai drumul şi la colivie.”
Alegătorii neinspiraţi
nu au cum s-o ducă bine
În revista 22 nr. 12 (22-28 martie)
găsim un interviu convingător cu un
posibil candidat la fotoliul de primar
al Capitalei, Ciprian Ciucu, ale cărui
idei ne-au atras atenţia şi ni se par
novatoare. Iată, de pildă, cum vorbeşte
el despre centrul istoric al Bucureştiului:
„Centrul nostru nu e doar Aleea
Lipscani, nu e doar Centrul Vechi,
cu clădiri istorice. Centrul istoric al
Bucureştiului este mult mai mare.
Dacă ne plimbăm pe aici, în zona Căii
Victoriei, a Bulevardului Magheru şi
intrăm pe străduţe, vedem că ţesutul
urban efectiv este într-o oarecare…
n-aş folosi cuvântul putrefacţie,
dar altul nu-mi vine… în dezintegrare.
Nu-ţi face plăcere să te plimbi, nu ai
viaţă economică, nu ai oameni fericiţi
care au businessul lor acolo şi clienţi
care să vină pe stradă şi să aibă o
viaţă economică şi culturală activă.
Bucureştenii acum se refugiază în
mall-uri, nu zic că e neapărat ceva
rău, pentru că Primăria a eşuat în a
organiza spaţiul urban astfel încât
să încurajeze comerţul stradal de
calitate ca în alte capitale europene.
Mediul privat a reuşit să subordoneze
unor interese comerciale viaţa de
timp liber, ceea ce mult mai bine
ar fi fost să o facă administraţia,
Primăria Bucureştiului sau primăriile
de sector. Şi de aceea bucureştenii
stau ore întregi în maşină, n-au contact
cu oraşul, nu simt oraşul.” Acest om
tânăr, Ciprian Ciucu (a fost preşedintele
Consiliului Naţional de Integritate)
se arată a fi şi determinat şi competent
să conducă altfel Capitala. Desigur
însă, nu sunt suficiente şi determinante
calităţile propriu-zise ale unui candidat.
Din nefericire, primează notorietatea
celui ce vrea să acceadă la o funcţie
publică şi susţinerea politică pe care
o are sau n-o are. Oricum, sunt puţine
şanse să alegem persoana potrivită,
fiind de-acum verificată şi răsverificată
proasta noastră inspiraţie când e
să-i votăm pe cei care ne conduc.
