Aura misterioasă a unui înţelept centenar

Acum, când ne apropiem de centenarul lui Mihai Şora, filosoful şi eseistul pe care-l admirăm cu toţii, Andrei Pleşu, în Dilema veche nr. 658, încearcă şi reuşeşte, credem noi, să explice „aura personajului”, „secretul acestei inclasabile reuşite”, să dezlege „misterul” prestigiului „constant, cristalin, infailibil” de care se bucură înţeleptul. Iată cum sună diagnoza lui Pleşu: „E căutat şi cultivat pentru că e vindecător. M-am auzit vorbind uneori, mai în glumă mai în serios, despre «tibetanul» Şora: era un fel de a semnala nu vreo adeziune ocultă la «tehnici» exotice sau vreun detaliu portretistic semnificativ (deşi…), ci distanţa lui suverană faţă de suspensia contemporană a firescului , a bunei dispoziţii, a graţiei existenţiale. Mihai Şora a obţinut o rarisimă combinaţie de imediat şi cosmicitate. E mereu aproape şi, totuşi, mereu secret.”

Unde ni sunt... europenii!...

Nu credem în teoria conspiraţiei, dar anumite întâmplări care se petrec în jurul nostru pot fi tot mai puţin considerate ca întâmplătoare.

Astfel, după modelul puciului împotriva conducerii Uniunii Scriitorilor din România – exemplele proaste se răspândesc, se ştie, cel mai repede – a apărut şi la Chişinău un grup care contestă legitimitatea Uniunii Scriitorilor din Moldova. Auto-intitulat „Uniunea Scriitorilor Europeni din Moldova”, grupul, după modelul nestimaţilor înaintaşi de la Bucureşti, este şi el activ pe Facebook, cu sloganuri care par decupate din recuzita lui Cipariu, Iaru, Teodorescu & Co.: despre cum a „trădat” conducerea legitim aleasă a USM „idealurile” scriitorimii moldave, despre „nereguli” şi „abuzuri”, despre „statut” şi multe altele. Ca şi dincoace de Prut, foarte activi în această fantomatică „USEM ” sunt indivizi care nu sunt membri ai USM.

La originea USEM se află un personaj cunoscut. Este vorba de academicianul Mihai Cimpoi, cel care, anul trecut, saluta puciul împotriva conducerii USR, pe care o acuza că, în 2015, se făcea vinovată de darea lui afară de la conducerea USM, petrecută în 2011 (e logica sa, nu a noastră). Cum, însă, a învăţat multe de la Vasile Coroban – un maestru al eschivelor, în perioada sovietică –, după ce a lansat pocnitoarea USEM, academicianul l-a lăsat la înaintare pe un alt nefericit. Cipariul USEM se numeşte Traian Vasilcău, este botezat de colegii de la Chişinău (nu se ştie de ce) Traianus, şi nu s-a făcut remarcat, până acum, în literatură, decât prin două isprăvi: a plagiat-o copios pe Doina Uricariu şi, drept răsplată, a primit anul acesta Premiul Naţional pentru Literatură al Republicii Moldova, decernat de guvern şi în valoare de 100.000 de lei moldoveneşti, adică peste 20.000 de lei de-ai noştri.

Cum o prostie de la Chişinău nu e întreagă fără o contribuţie din ţară, scriitorul român reprezentativ, care dă USEM statutul de „Olimp al literelor române” – vă asigurăm că am citat exact auto-caracterizarea întreprinderii –, e nimeni altul decât gloriosul veleitar Laurian Stănchescu.

Traseul falsei legitimări a USEM e, prin urmare, limpede. Mihai Cimpoi aduce cu sine prestigiul celor două academii cărora le e membru (Academia Română, respectiv, Academia de Ştiinţe a Moldovei), iar Traianus Vasilcău, sprijinul guvernamental. USEM mai anunţă şi că are deja membri din mai multe ţări străine: probabil, scriitori la fel de marcanţi ca Vasilcău şi Stănchescu, spre a da subversiunii o dimensiune demnă de mintea celui care a orchestrat- o.

Miza au fost alegerile desfăşurate la USM vineri, 7 octombrie. Când, din fericire, cu un scor zdrobitor, a învins normalitatea, în persoana lui Arcadie Suceveanu şi a echipei care, şi până acum, a condus foarte bine uniunea-soră. USEM continuă, însă, neabătută, deocamdată doar pe Facebook. Nu e exclus (puşchea pe limbă!) să urmeze şi niscaiva procese, în care Mihai Cimpoi, de altfel, are o anumită experienţă. Le sugerăm şi o fuziune cu pseudouniunea preşului Cristian Teodorescu, prin absorbţie, dacă se poate. La atâţia scriitori... europeni, câţi sunt în cele două „uniuni”, nici nu mai contează cine pe cine absoarbe: rezultatul nu poate fi decât apoteotic.

Cum spuneam: nu credem în teoria conspiraţiei, dar nici în coincidenţele cusute cu aţă albă...