De citit
Din LUCEAFĂRUL DE DIMINEAŢĂ
am reţinut şi două articole critice,
pe care le recomandăm cititorilor.
Cronica literară de Dan Cristea la
volumul de versuri al lui Ioan Es.
Pop, arta fricii: „Pe urmele lui Cioran
(care, la rându-i, îi urmează, nu
de puţine ori, lui Nietzsche), autorul
Ieudului fără ieşire pune sub semnul
întrebării câteva valori şi credinţe
curente (în sentimentul botezat
«milă», Nietzsche vedea de pildă o
«formă a prostului gust»), iar, pe de
altă parte, reabilitează sentimente
şi stări considerate, în genere, a fi
negative, precum suferinţa, singurătatea,
nebunia, marginalitatea, paroxismul,
boala sau mânia.(…) Originalitatea
lui Ioan Es. Pop constă nu atât în
ceea ce spune (am mai auzit, fireşte,
profeţii ale sfârşitului!), cât în
felul cum spune. Cu alte cuvinte, în
montarea ingenioasă de situaţii,
în schimbarea uluitoare de voci şi
de identităţi, în diversitatea de tonuri,
în ambiguitatea finalurilor care naşte
îndoieli asupra sensurilor celor
afirmate ulterior, în multitudinea
de narative care sugerează coborârea
în profunzimile fiinţei ori regresiunea
în întunecimile preistoriei acesteia.”
Şi eseul lui Alex Ştefănescu despre
Andrei Pleşu şi contemporanii săi:
„Este uimitor cât de mulţi oameni
mediocri sunt enervaţi de farmecul
textelor şi discursurilor lui Andrei
Pleşu. Dacă nu pot să-i conteste
talentul, ei îi atacă biografia,
reinventând-o şi supunând-o oprobriului
public. Este o nedreptate, întrucât
eseistul a avut o atitudine indiscutabil
demnă în timpul comunismului.
Erudiţia, umorul, cunoaşterea perfectă
a mai multor limbi, spectaculoasa
sa libertate de gândire i-au determinat
pe reprezentanţii autorităţilor comuniste
să-l considere incontrolabil şi suspect.
Acuzat că a participat la şedinţe
de «meditaţie transcendentală»,
străine de ideologia comunistă, este
exclus din PCR şi îşi pierde postul
de lector la Facultatea de Arte Plastice,
în 1982. După doi ani de şomaj,
reuşeşte să se angajeze ca documentarist
la Institutul de Istoria Artei din
Bucureşti, dar în 1989 este detaşat
forţat ca bibliotecar-muzeograf la
Casa Memorială George Enescu din
Tescani…” Cu asemenea texte în
paginile sale, Luceafărul de dimineaţă
poate fi o revistă de primul nivel.
Atenţie la lecţia americană
Revista 22 este una din publicaţiile
culturale de la noi care acordă atenţie
şi pagini consistente evoluţiei
internaţionale. În numărul 47, de
pildă, am remarcat analizele despre
situaţia post-alegeri din Moldova
(Republica Moldova: ce urmează, de
Armand Goşu) şi din Statele Unite
(Sfârşit de capitol pentru Pax americana,
de Alexandru Lăzescu). O radiografie
a Americii şi a Europei după Brexit
şi după alegerea lui Trump găsim şi
în interviul cu Tom Gallagher, realizat
tot de Alexandru Lăzescu şi de Octavian
Manea. Iată cum explică profesorul
britanic insuccesul lui Clinton şi
victoria lui Trump: „În mod evident,
cea mai importantă a fost victoria
lui Donald Trump. Personal, nu cred
în explicaţia unei revolte nativiste,
cu trăsături etnice şi religioase. Eu
cred că raţiunile trebuie să le vedem
în sfera economică. Trebuie să ne
uităm la statistici: procentul bunăstării
naţionale în America ne arată că
ponderea celor mai bogate elemente
din societate a crescut masiv faţă de
anii ’80, în timp ce ponderea clasei
de mijloc şi a celor săraci s-a dus
în jos. Milioane de oameni pierd în
această economie globală digitalizată
prin desfiinţarea platformelor industriale,
prin migrarea peste mări a locurilor
de muncă. Este realitatea care a creat
o imensă frustrare, iar democraţii
au eşuat în mod incredibil în a răspunde
preocupărilor acestor categorii. Clinton
a preferat pe ultima sută de metri
a campaniei să fie alături de celebrităţi,
în loc să fie în mijlocul comunităţilor
afectate de dezindustrializare.”
Vin şi la noi alegerile: atenţie la lecţia
americană!
