două interviuri
în CONVORBIRI LITERARE nr. 2/2018 sunt
găzduite două interviuri cu fizicianul şi
scriitorul Basarab Nicolescu (realizat de
Theodor Codreanu) şi cu poetul Lucian Vasiliu (realizat
de George Motroc). Ambele, confesive şi neconvenţionale,
sunt de citit. Spune Basarab Nicolescu: „Acum 45 de
ani, în colaborare cu Leszek Lukaszuk, am formulat
o nouă teorie în cadrul interacţiunilor tari de energii
înalte, bazată pe principiile fundamentale ale fizicii
(teoreme asimptotice). Conceptul rezultat, numit
Odderon, a fost considerat în acel moment ca
fiind revoluţionar şi chiar eretic şi a stârnit violente
polemici, deoarece el punea sub semnul întrebării
numeroase lucrări ale unor fizicieni importanţi şi
puternici pe plan social. Consecinţele sale experimentale
erau spectaculoase. În cuvinte simple , Odderonul
induce o diferenţă importantă între difuziunile
particulă-particulă şi antiparticulă-particulă la
energii înalte. Până atunci, se credea că ele sunt
identice la energii înalte. Odderon-ul este deci
intim legat de disimetria materie-antimaterie.(…)
Acum câteva luni, în septembrie 2017, şeful experienţei
TOTEM de la acceleratorul Large Hadron Collider
(LHC) de la Centrul European de Cercetări Nucleare
(CERN) de la Geneva, mi-a telefonat, spunându-mi
că ei au descoperit un efect precis, indiscutabil,
care confirmă teoria Odderon-ului.“ Iată-l şi pe
Lucian Vasiliu, discutând, cu francheţe, despre
un capitol întunecat al traiului în comunism,
scriitorii şi Securitatea: „Vă prezint scuze: îmi
displace să vorbesc despre Securitate, mai ales
în absenţa documentelor reale, a probelor relevante,
nu a unor diagnostice discutabile, incomplete
«oferite» de CNSAS. Eu însumi am fost acuzat
de… de colaboraţionism, declarat a fi fost
pe o listă găsită pe nu ştiu unde, de nu ştiu cine,
în anul… 1991! Din păcate, doi ofiţeri care s-au
ocupat de mine, unul mai în vârstă, altul mai
tânăr, reprezentând registre diferite, au murit
în anii 1990. Unul m-a anchetat în 1983, altul a
vrut să mă racoleze, prin 1986, dornic să scăpăm,
subtil, de Nicolae Ceauşescu… I-aş fi solicitat
ca martori într-un eventual proces cu iresponsabilii
mei 2-3 acuzatori! S-a fabulat că mi-am ars
dosarul de la Securitate chiar în ziua de 22
decembrie 1989! Despre ce dosar o fi fost vorba?
Despre cel de urmărit, de atenţionat sau despre
cel în care se dorea racolarea mea? Tehnici
staliniste reactivate.“
repere
în revista VIAŢA ROMÂNEASCĂ nr. 3/
2018, sunt publicate două articole foarte
frumoase despre două personalităţi
ale culturii noastre care au trecut, în viaţa fiind,
pragul centenarului şi care reprezintă nişte
modele pentru lumea românească de azi, atât
de săracă în repere viabile. Astfel, Nicolae
Prelipceanu semnează editorialul „Veacul Djuvara
s-a încheiat“, scris la despărţirea de istoricul care
în luna august ar fi împlinit 102 ani: „N-aş putea
spune acum cu siguranţă numele acelui dirijor
din vremea unor Leopold Stokowski sau
Arturo Toscani, care a afirmat că există două
categorii de dirijori, unii cu capul în partitură şi
alţii cu partitura în cap. Mutatis mutandis am
putea spune că şi istoricii sunt, oarecum, la fel,
de două categorii, unii cu capul în documente şi
alţii cu documentele în cap. Ei bine, Neagu Djuvara
era unul dintre istoricii care aveau documentele
în cap, dar ştiau să se uite mai departe, eventual
dincolo de ele, pentru a scruta un orizont pe care
categoria cealaltă nu avea cum să-l bănuiască.
Şi dacă istorici factologici îl neagă pe Neagu
Djuvara, el a avut întotdeauna cavalerismul de
a nu se exprima despre ei. Era încă trăsătură
de caracter a unor oameni de altădată, generoşi
şi mai ales având delicateţea de a nu nega nimănui
dreptul de a fi aşa cum doreşte sau poate fiecare.
În principiu pentru a nu li se nega nici lor
acest drept. Deşi… O, dar multe alte trăsături de
caracter s-au pierdut odată cu Neagu Djuvara!
Lumea de azi, opacă la multe, s-a închis ca o
lespede de mormânt peste un om care demonstra
că se poate exista şi altfel, mai bine, mai relaxat,
mai senin şi fără ură.“ Iar Tudorel Urian, sub
titlul „Mihai Şora – meseria de om“, îl evocă pe
filosoful care, la 102 ani, este exemplar ca prezenţă
publică, dar şi ca mod de a înţelege existenţa şi
de a trăi cu asumare, cu bucurie: „Pentru că într-o
epocă a fake news, a incompetenţei, a imposturii
şi corupţiei aproape generalizate este nevoie
mai mult ca niciodată de înţelepciunea
şi de standardul moral pe care le aduce
un om ca Mihai Şora. Şi mai ales de implicare.
Pe care Mihai Şora le-o solicită tuturor,
oferind propriul său exemplu.“ Ne-am bucurat
să descoperim această pledoarie pentru
valoare intelectuală şi etică în Viaţa Românească,
un număr al revistei în care sunt atâtea pagini
de citit, de la cronici până la versuri.
recitirea, rescrierea
În ORIZONT
nr. 2/2018 îi sunt
dedicate patru pagini
lui Nicolae Manolescu,
directorul
revistei noastre.
Acest capitol central
al revistei timişorene
se deschide cu un
comentariu critic
în zece puncte al lui
Cristian Pătrăşconiu
despre cartea Convorbiri
cu Nicolae
Manolescu, semnată
de Daniel Cristea-
Enache. Tot Cristian
Pătrăşconiu îl provoacă la un amplu dialog pe
Nicolae Manolescu, iar acesta se dovedeşte inepuizabil,
căci, după ce tocmai a încheiat o carte de confesiuni,
are încă atâtea şi atâtea de spus, cu vervă, fără să
se simtă oboseala. De pildă, întrebat cât de uşor
sau cât de greu este să scrii o istorie a literaturii
române, iată-l anunţând o nouă ediţie, rescrisă,
a Istoriei critice…: „Nu a fost niciodată uşor şi
simplu de scris aşa ceva. Uite: Istoria mea a fost
întâmpinată cu idei de acest gen – nu se mai scriu
astăzi «Istorii» ş.a.m.d. Păi, fraţilor, asta a mea,
ce e? A, că e bună, că e proastă, asta e de discutat.
Dar, de scris, se scriu şi se vor mai scrie. Şi, ca
subspecie a acestei întâmpinări, apărea şi această
idee: că nu se mai scriu, că e demodat şi aproape
imposibil să se scrie «Istorii…» de autor. Din nou:
cartea mea ce e, dacă nu o istorie de autor? Deci,
se mai poate să scrii – chiar şi aşa, de unul singur.
Dacă citeşti şi îţi faci treaba aşa cum se cuvine,
se poate. Eu am început să o scriu pe a mea pe la
50 de ani. Călinescu a făcut-o pe a lui la patruzeci.
Am publicat prima ediţie la 70 de ani. Şi mai
scot una acum, la optzeci, dacă apuc. Asta e
toată povestea. Dacă vrei, poţi – cum spunea un
slogan publicitar de la începutul anilor 1990.
Dar nu e uşor. Şi iată în ce sens, de fapt, nu e deloc
uşor să faci aşa ceva: dacă te bazezi pe ce-ai citit
cândva în tinereţe sau la altă vârstă, nu merge.
Trebuie să reciteşti foarte bine, e inevitabil s-o
faci, din mai multe motive. Am recitit aşadar o
mulţime, dar o mulţime de cărţi. Chiar din autori
despre care scrisesem nu o dată, ci de zece ori. Am
simţit nevoia să recitesc, pentru că nu mai
eram sigur pe ce spusesem înainte. Sau nu
mai înţelegeam, s-a întâmplat şi aşa ceva…“
Sigur, aşteptăm curioşi noua ediţie, să
vedem cât şi cum s-a schimbat percepţia
criticului asupra autorilor luaţi în discuţie.
efectul de ecou: Ramuri,
nr. 2/2018
Interesant editorialul lui Gabriel
Coşoveanu din revista RAMURI nr. 2, având
ca subiect analfabetismul funcţional. Alegem
pentru rubrica Efectul de ecou din această
săptămână un fragment din observaţiile sale:
„Tot mai dezbătută şi în România, tema
analfabetismului funcţional are de ce să
frisoneze, şi nu pentru că am fi noi catastrofişti,
ci pentru că ne luăm exemplele, puzderie, din
simpla interacţiune cu semenii, în cel mai
pedestru cotidian. Oamenii care nu pot formula
o părere coerentă la cea mai «modestă» cu
putinţă întrebare a reporterului: «Cum trăiţi
azi? Bine, mai bine sau ...etc.» abundă; în schimb,
ei produc nişte mârâituri ubueşti, încheiate cu
un pasaj inteligibil la orice oră: o înjurătură
neaoşă, cât se poate de democratizantă. Oameni,
iarăşi, care se bâlbâie ad nauseam când sunt
puşi în situaţia de a relata ceva, chiar dacă e
un ceva la îndemână, o povestire personală,
de tipul unei aniversări, să zicem, sau o narativizare
a zilei de lucru către terţi. Constant, la categoria
conectori (ai propoziţiilor, căci fraze înseamnă
şi subordonate, adică racordarea permanentă
la stricteţea principalei) întâlneşti doar conjuncţia
şi, bună la toate, căci nu trebuie să te ducă în nici
un amonte logic, adică să-ţi provoace vreo migrenă
sau, Doamne fereşte, să-ţi ardă preţiosul cip.
Oameni, încă o dată, şi, de data asta, mai grav,
căci oficiali, care, întrebaţi orice, răspund, invariabil,
cu vocabule sărăcuţe rău şi limitate aritmetic,
prin reproducerea tale quale (care include anacolutul,
tautologia, contradicţia în termeni sau alte astfel
de blestemăţii, de care, oricum, nu vor fi auzit)
a programului partidului. Ca să nu mai vorbim
de semenii tineri, fără să cădem în furor-ul
generalizării, chit că, la o pogorâre (nu, nu în
maelstrom!, deşi...) în stradă, vezi, involuntar,
cupluri noncomunicante aşezate la cafenele, fiecare
absorbit de propriul mobil, până la netresărirea
de nici un fel în faţa unei sirene de tip urgenţă,
care trece la trei metri de masă. Dacă ar fi să
repertoriem defazajele, deseori flagrante, între
aspectul social (decent vestimentar-fizic, uneori
chiar opulent) şi retorica arborată în privinţa a
destui concetăţeni, am ajunge, rapid, la un impas
cognitiv grav, adică alienant. Respectivul impas
se traduce în replica lui average man (şi nu,
numaidecât, în situarea, fantezistă, dar şmecheră,
în univers, a celor intervievaţi la emisiunea
demitizantă Starea naţiei): or fi ei proşti, dar uite
ce maşini, ce vile şi conturi au! Ce se vede e în
neregulă, dar oropsitul sorţii, în loc să condamne
înşelăciunile şi corupţia, visează, aşa, ca în telenovele,
printr-o manevră deus ex machina, să ajungă şi
el un potentat, manipulator de sume «nesimţite»
după propriul plac, spre a-i umili pe aceia care,
până deunăzi, i-au fost vecini «nevolnici», plătitori
de taxe la stat.“
Are dreptate, în consideraţiile sale, redactorul-
şef al revistei Ramuri: doar că adevărul evidenţiat
de Gabriel Coşoveanu aici nu schimbă lucrurile
în bine, aşa cum ne-am dori, fiindcă, în procent
tot mai mare, înşişi responsabilii politici, care
ar avea în sarcină măsurile din educaţie
pentru îndreptarea situaţiei, se regăsesc chiar
ei în categoria analfabeţilor funcţionali.
