Oamenii care sfinţesc locul
Redacţia noastră a fost prezentă
la Bistriţa pentru a marca aniversarea
a 150 de ani de la naşterea poetului
George Coşbuc, dar şi pentru întâlnirea
sub genericul România literară
la Bistriţa, manifestare publică pe
care, periodic, o vrem repetată şi
în alte locuri din ţară, care vor dori
să-i aibă oaspeţi pe redactorii şi
colaboratorii noştri. De altfel,
consemnarea acestor evenimente
culturale poate fi citită chiar în acest
număr al revistei. Ţinem să punem
aici câteva accente care, deşi sunt
importante, nu sunt consemnate
decât, eventual, în treacăt în cronica
propriu-zisă a reuniunilor culturale.
Şi anume: ne-a încântat noul sediu
al Bibliotecii Judeţene „George
Coşbuc” din Bistriţa. Avem convingerea
că respectul, pasiunea pentru
carte dintr-un oraş, dintr-un judeţ
se manifestă şi se măsoară, la vedere,
prin felul cum arată casa pusă să
găzduiască zestrea de tipărituri. Iar
la Bistriţa această casă construită
o parte şi restaurată altă parte
doar în trei ani de zile prin strădania,
prin devotamentul pentru literatura
română şi prin bunul-gust ale poetului
Ioan Pintea, directorul Bibliotecii,
este un adevărat palat al cărţii: durabil,
modern, multifuncţional, cu săli
de lectură, de întâlniri literare şi
chiar cu un club foarte primitor,
cu programe culturale pe măsură.
Se adevereşte vorba că omul sfinţeşte
locul. Părintele Ioan Pintea, în dublă
ipostază, de preot, dar şi de scriitor
şi animator cultural, este un asemenea
om. La fel, este impresionant noul
spital ridicat la Bistriţa, care aduce
serviciile medicale la un standard
cum se întâlneşte în Europa Occidentală.
Colegii noştri care au vizitat acest
aşezământ medical chiar ne-au
mărturisit că aveau impresia că se
află undeva în Franţa, în Elveţia sau
la Viena. Iată că se poate. Şi această
izbândă se datorează tot unui om
din aceeaşi categorie, a celor care
sfinţesc locul, a celor care mută
centrul acolo unde se află ei: prof.
dr. Mircea Gelu Buta, medic pediatru.
Cele două reuşite, ca şi ceea ce am
văzut la Colibiţa şi la Mănăstirea
„Izvorul Tămăduirii” de la Salva, ne
demonstrează că în România profundă
se petrec lucruri extraordinare, ceea
ce ne atenuează pesimismul şi ne
fac să privim cu mai multă încredere
viitorul. Şi încă o observaţie. Reţeta
acestor succese pare a fi aceasta:
oriunde se întâmplă ceva pozitiv,
există o colaborare benefică între
oamenii de vocaţie de acolo şi autorităţile
locale. Merită să menţionăm numele
celor aflaţi în fruntea judeţului: Emil
Radu Moldovan, preşedintele Consiliului
Judeţean, şi Alexandru Pugna,
vicepreşedinte.
Doi scriitori optzecişti –
autoportrete
În revista ARGEŞ (numărul 8)
citim confesiunile a doi scriitori
optzecişti. Iată cum se descriu ei
înşişi: „…sunt ortodox practicant,
familist de vocaţie, chibiţ de fotbal,
povestaş, fost fumător, patriot, de
două ori pe an iau bilete la loto, şofez
din plăcere sute de kilometri într-o
zi, dacă e cazul, călătoresc spornic
pe urma imaginaţiei, prefer apa
minerală apei plate, scriu romane
din plăcerea de a-mi povesti mie
diverse lucruri, iubesc Grecia, scriu
pentru cititori deştepţi şi împăcaţi/
neîmpăcaţi cu sine, scriu, în general,
cărţile pe care aş fi vrut să le
citesc scrise de alţii (…) Îmi lipseşte
organul invidiei, de asta nu ştiu cum
să reacţionez la invidia celorlalţi.
(…) Am cultul prieteniei, din păcate
nu am găsit aşa de mulţi prieteni
pentru cât suflet am de risipit.”
Şi, celălalt: „Scriu de la 14 ani
«regulat», va să zică din 1964 (până
la 14 ani am scris la întâmplare; am
poeme păstrate de la 11 ani, din
1961), trebuind să «umplu» «reviste»
ale mele (scrise de mână, pe coli A3
îndoite) cu poezie, proză, jurnal,
eseu sau cronici literare, dramaturgie
şi publicistică. Am avut la un moment
dat şapte «reviste» ale mele (le citeau
colegii şi profesorii de liceu, sau cei
din familie, rude, cunoştinţe; le şi
vindeam). Am debut în «revistele»
mele. Am crescut prin scrisul meu,
n-am avut modele. M-am profesionalizat,
vrând-nevrând (în bine
sau în rău) în mai toate genurile
literare – azi am cărţi de versuri, de
proză (romane), de jurnal-memorialistică-
eseu-publicistică şi de
teatru, adică de-a lungul vieţii am
acoperit mai toate genurile literare
promovate în «revistele» mele din
adolescenţă. Poezia, fireşte, a rămas
tot timpul pe primul loc, sunt dependent
de ea «fiziologic».” Aţi ghicit cine
sunt cei doi? Dacă nu, vă spunem
noi: Adrian Alui Gheorghe şi Liviu
Ioan Stoiciu.
Poezia în Apostrof
În revista APOSTROF (nr. 8)
poezia de calitate e slujită în trei
feluri diferite, toate admirabile. Sub
genericul Să ne cunoaştem scriitorii
( e numele unui program al USR, pe
care actuala conducere l-a lansat
prin anii 2005 – 2006), doi critici,
Constantin Cubleşan şi Iulian Boldea,
pun sub lupă poezia Letiţiei Ilea;
apoi, altă rubrică inteligentă, Un
critic, un poem, o are invitată pe
Gabriela Gheorghişor, care comentează
pătrunzător un poem antologic de
Ioan Es. Pop, fotografia de grup; în
fine, Dosarul revistei se intitulează
Haine de vară. Despre ce e vorba?
Plasticienii Mihai A. Barbu şi Ion
Barbu au trimis redacţiei de la Petrila,
„capitala manierismului românesc”,
creaţiile lor cele mai recente: veşminte
imprimate cu versurile frumoase ale
unor poeţi români: purtate de tinere
manechine expresive, vedem veşminte
pe care strălucesc versuri ale poetelor
Ana Blandiana, Nora Iuga, Mariana
Codruţ, Teodora Coman şi Marta
Petreu. Ingenioasă idee, să recunoaştem!
Intelectualii, ca şi atleţii
Din revista CONVORBIRI LITERARE
(nr. 8) aflăm care era programul zilnic
al unui cărturar de azi, dar şi de modă
veche, Ion Ianoşi: „Îmi convine un
program strict, monoton, repetitiv.
Mă trezesc devreme, dar mă dau jos
din pat la 8. Cafeaua o bem cu Janina
până la 9, atunci ne apucăm de lucru,
ea la traducerea în curs, eu la
textul pe care tocmai îl pigulesc.
Ne oprim la prânz, ne odihnim o oră.
După amiază îmi ţin cursurile,
dacă rămân acasă îmi continuu treaba,
citesc revistele culturale. Seara ne
uităm la ştiri, la câte o emisiune care
se anunţă interesantă, privim câte
un film – de regulă ne dezamăgeşte
prin schematismul său previzibil,
violenţă, sex, bani, de la primele
secvenţe încerc să ghicesc restul,
greşesc rareori. Seara târziu, citesc
obligatoriu literatură. În ultimele luni
am frecventat-o asiduu pe cea
anglosaxonă, autori britanici şi nordamericani
ca Graham Greene, Iris
Murdoch, Saul Bellow, Philip Roth,
Kurt Vonnegut, Charles Bukowski,
Leonard Cohen, Jonathan Coe, sau
pe amuzantul P. G. Woodehouse.
Agreez lecturile în serie, austriece,
portugheze, hispano-americane; dar
şi mai mult, îmi place să mă afund
în opera cât mai completă a câte unui
autor, citind/ recitind, una după alta,
scrierile lui Sabato, Saramago, Kafka,
Musil, Platonov, Bulgakov, Nabokov.
Precumpănesc, cum vedeţi, romanele
secolului XX, dominându-mi memoria
literară.” De fapt, ne convingem,
avem de-a face cu un intens şi
neîntrerupt program de antrenament
intelectual: şi intelectualii, ca şi
campionii în atletism.
