O lume second hand
Oricine priveşte o fotografie cu
instantanee din Bucureştiul interbelic
descoperă, cu mirare încântată, o lume
care nu seamănă deloc cu lumea noastră:
aceea era o lume de domni şi doamne,
femeile purtau rochii elegante, pantofi
cu toc şi pălării, bărbaţii erau îmbrăcaţi
în costum, cu pălărie pe cap şi cravată
la gât; pe atunci, chiar şi sătenii care
apăreau în imagini aveau o anumită
distincţie. Cei mai în vârstă dintre noi
îşi amintesc că şi prin anii ’60, adică
după ce regimul comunist se instalase
binişor, lucrurile încă nu se stricaseră
şi locuitorii Bucureştiului arătau a
„capitalişti”, încă îşi mai păstrau
aerul senioral. Iar astăzi, astăzi ce vedem?
O populaţie care, majoritar, arată rău
(feţe posomorâte, chiar abrutizate) şi
se îmbracă oribil. Mai ales vara, în
plin centrul oraşului, întâlneşti, de pildă,
bărbaţi înveşmântaţi precar într-un soi
de pantaloni scurţi ori mai degrabă
chiloţi care nici prin casă nu sunt de
purtat, cu tricouri strâmte care nu le
cuprind pântecele revărsate, transpirate
şi, pe piciorul gol, cu nişte papuci de
plastic ordinar din care li se zăresc
călcâiele neîngrijite, crăpate. Oamenii
arată aproape toţi la fel, peste tot, în
Bucureşti, ca şi în cine ştie ce târg amărât
dintr-un fund de ţară: ponosiţi, îmbrăcaţi
second hand, îţi dau sentimentul
unei populaţii second hand. Ce s-a
întâmplat cu noi, cum a început căderea
şi cum de s-a ajuns până aici? Cert este
că ţinuta vestimentară e doar o parte,
e drept, imediat vizibilă, a unei degradări
generale. Şi înfăţişarea oraşelor (nu ştii
dacă te afli într-un cartier din Bucureşti
sau la Giurgiu sau la Vaslui!) îţi lasă
aceeaşi impresie: un univers second
hand făcut din blocuri sărăcăcioase,
stridente prin urâţenie. Iar toată această
urâţenie la vedere este de fapt efectul
unei urâţenii invizibile, urâţenia lăuntrică
dată de lipsa de educaţie, de lipsa unui
adevărat cod de valori şi de primitivismul
care a cucerit minţile atâtora dintre noi.
Titluri noi, promiţătoare
Toamna ne aduce o sumedenie
de titluri promiţătoare: Leul albastru
(Editura Academiei Române), un elegant
volum omagial D.R. Popescu la sărbătorirea
celor optzeci de ani pe care i-a împlinit
marele scriitor;MJM (Editura Polirom),
un „roman” al ultimului Caragiale,
Mateiu, semnat de Ion Iovan; Celălalt
Simion (Editura Polirom), o revenire a
lui de Petru Cimpoeşu cu o construcţie
epică, „o poveste de un umor necruţător”,
după cum ne anunţă editura; La taină
cu diavolul (Editura Institutului Naţional
pentru Studiul Totalitarismului) de Radu
Ciuceanu, spovedania unui om trecut
prin temniţele comunismului; Şcoala
memoriei 2014 (Editura Fundaţiei
Academia Civică), prelegeri şi discuţii
de la a XVII-a ediţie a Şcolii de Vară de
la Sighet, iulie, 2014, colecţie îngrijită
de Romulus Rusan; Istorie vie (Editura
Ramuri), convorbiri cu Florentza Georgetta
Marincu realizate de Ion Jianu, însoţite
de un dublu cuvânt înainte sub semnătura
lui Ovidiu Ghidirmic şi a lui Dan Mischianu;
Cartea poemelor mele nescrise (Editura
Cartea Românească), volum care ni-l
aduce în atenţie pe Varujan Vosganian
în postura de poet; Puţin sub linie (Editura
Cartea Românească), o nouă culegere
de versuri avându-l autor pe Robert
Şerban; Sesiunea de toamnă. Jurnal
(Editura Cartea Românească) de Eugen
Negrici, un volum care ni-l arată pe
reputatul critic literar la ora memoriilor;
Dicţionarul mărunţişurilor (Editura
Baroque Books & Arts), o frumoasă
carte, a treia, a colegei noastre Simona
Vasilache. Aşadar, toamna este şi bogată,
şi darnică, trebuie doar să lăsăm deoparte
„mărunţişurile” (ca să împrumutăm
din ultimul titlu acest cuvânt atât de
potrivit aici) care ne ocupă inutil viaţa
şi să ne punem pe citit.
Apariţie lunară
VIAŢA ROMÂ-
NEASCĂ şi-a schimbat
ritmul de apariţie
(în loc de numere
duble, la două luni,
cu un număr sporit
de pagini, avem
acum numere lunare,
cu 128 de pagini) şi, prin
aceasta, felul cum îşi structurează
conţinutul (în principal, textele
publicate, inclusiv cronicile, sunt
mai scurte). Nu e rău, trebuie
doar să ne obişnuim. În numărul
discutat aici (nr. 8), revista Uniunii
Scriitorilor marchează trei aniversări
importante puse sub un generic
inspirat Trei „optzecişti” (e vorba
de vârsta celor trei scriitori, iar nu
de apartenenţa lor la generaţia ’80,
după anul debutului): George Bălăiţă
(evocare de Mihaela-Adelina Chisăr-
Viziru), Ion Gheorghe (evocare de
Gheorghe Postelnicu) şi D.R. Popescu
(evocare de Daniel Cristea-Enache).
Alte puncte de interes din sumar:
centenarul Gellu Naum (un eseu de
Sebastian Reichmann, cu afinităţi
cunoscute pentru lirica poetului
omagiat), poemul invitat de Ioan Es.
Pop, un text de istorie literară despre
Horia Stamatu de Florin Manolescu,
eseuri de Ilina Gregori (despre Matila
Ghyka) şi Radu Cernătescu (despre
„un kabbalist uitat”, Isac Brucăr),
ca şi cronicile literare semnate de
Gheorghe Grigurcu, Irina Petraş,
Viorica Răduţă, Tudorel Urian.
Din sumar
APOSTROF nr 9 se deschide
cu un editorial atipic al Martei Petreu,
intitulat Un telescop Hubble în variantă
românească ( îi lăsăm pe cititorii
revistei să descopere semnificaţia
titlului). Putem citi proză de Gabriela
Adameşteanu şi Florence Noiville
(în prezentarea şi traducerea Floricăi
Ciodaru-Courriol), un interviu cu
Xavier Montaliu Pauli, un fragment
din Cartea a II-a a Abisului luminat
de Nicolae Balotă, o epistolă din
Torino de la George Neagoe şi prima
parte dintr-un eseu de Gelu Ionescu,
cu titlul Figuranţii; de asemenea,
sunt de reţinut comentariul lui Al.
Săndulescu despre prima versiune
integrală (recent apărută şi datorată
unei specialiste în teoria folclorului,
Viorica Nişcov) a cărţii din 1861 a
lui Richard Kunisch, cu titlul Bucureşti
şi Stambul. Schiţe din Ungaria,
România şi Turcia, dialogul cu filosoful
Aldo Masullo al lui Ciprian Vălcan şi
un amplu articol polemic de Mircea
Popa intitulat Teodor Tanco – la
vânătoare de „sfinţi” şi „securişti”.
A nu înţelege
perspectiva celuilalt
Margaret Macmillan, autoarea
volumului Războiul care a pus capăt
păcii. Drumul spre 1914, apărut la
Editura Trei, în traducerea Smarandei
Câmpeanu, s-a aflat în ţara noastră,
participând la o dezbatere despre Primul
Război Mondial. Cu acest prilej, i-a
acordat un interviu lui Octavian Manea,
pentru revista 22 (nr. 39). Dialogul
este de citit, căci conţine o analiză
serioasă a momentului 1914, din care
putem învăţa câte ceva folositor şi
privitor la conflictele vremurilor noastre.
Un exemplu: întrebată dacă „pot fi
aplanate aceste frici structurale care
apar pe fondul marilor dezechilibre
sistemice”, profesoara de istorie de la
Oxford răspunde: „Fricile pot fi gestionate
prin negocieri şi diplomaţie, dacă cei
doi actori sunt dispuşi la concesii. Este
exemplul relaţiilor dintre SUA şi Anglia
de dinainte de 1900, când ambele
puteri se ciocneau în zona Caraibelor.
Mai există un element care contează:
capacitatea de a înţelege perspectiva
celuilalt. Aici este o problemă. În 1914,
liderii marilor puteri încetaseră să mai
înţeleagă perspectiva celuilalt şi
începuseră să gândească în scenarii.
Toate evenimentele hrăneau tiparul
deja existent în mintea lor.” Incapacitatea
de a înţelege perspectiva celuilalt
stă la temeiul multor conflicte, nu doar
a celor planetare, ci şi a celor mici,
umane, astăzi şi totdeauna.
