Un Socrate al zilelor noastre

Îl cheamă Alain Guyard, e filosof, scriitor şi militant politic de stânga, ca toţi conaţionalii lui intelectuali. Pasiunea lui e de a-i învăţa filosofie, adică, să gândească pe puşcăriaşi, pe golanii străzii şi pe alţii ejusdem farinae. I-a luat un excepţional interviu Claudiu Constantinescu în DILEMA VECHE din octombrie. Citiţi-l! Nu veţi regreta. Citiţi şi pagina din ultima lui carte, 33 de lecţii de filosofie de şi pentru băieţii răi, în curând şi în versiune românească. Noua critică de poezie Vreţi să ştiţi cum arată un comentariu de poezie datorat unui critic din generaţia 2000? Numele criticului nu contează. Nici revista în care a apărut. Vorbim de un nou fel de a face critică de poezie. Şi nu numai de poezie. De un simptom. Iată comentariul, urmat, desigur, de versurile care l-au provocat şi de citarea cărora vă cruţăm: (Poemul este), „un lung text care surprinde, pe alocuri, ca o tablă de materii a bucătăriei, zbaterea, oboseala şi nimicnicia angajatului la spălat vase, prins în mecanismul restabilirii ordinii şi curăţeniei printre obiectele de consum la propriu”. Conţinutul fiind totul şi forma fiind nimic, ni se pare normal ca un astfel de comentariu să semene cu un CV al subiectului poemului, ba chiar al poetului însuşi, într-o perioadă a vieţii sale, când va fi spălat vase într-un restaurant american. Aferim!

Scriitorul şi problemele societăţii

În revista 22 (nr. 44) am citit cu interes un articol de atitudine intitulat Intelectualul român şi problemele lui, semnat de Daniel Cristea-Enache. Observăm că, mai ales prin seria de intervenţii din revista 22, criticul literar îşi adaugă o nouă dimensiune: pe lângă calitatea ştiută de literat, el se dovedeşte şi o persoană publică preocupată de subiectele fierbinţi ale momentului, asupra cărora exprimă puncte de vedere ferme şi pătrunzătoare. Iată cum vorbeşte, de pildă, despre implicarea socială a intelectualilor români de astăzi, exemplificând cu „cazul” Mircea Cărtărescu: „Iar când un intelectual este un scriitor, precum Cărtărescu, adâncit în obsesiile lui creative şi angajat în proiecte epice ample, a doua sa angajare, cea politică, a reprezentat un sacrificiu de sine pe care numai un alt scriitor adevărat îl poate înţelege. Pentru că eu văd de obicei partea plină a paharului, voi spune că investiţia de timp, de energie şi de argumente a lui Mircea Cărtărescu în articolele lui din Evenimentul zilei a avut un efect relevant. A demonstrat în modul cel mai concret cu putinţă, că problemele societăţii sunt atât de importante, încât până şi un mare scriitor adâncit în opera lui şi abstras din cotidian a simţit nevoia să le abordeze.” O surpriză plăcută, evoluţia lui Daniel Cristea- Enache. Să vedem ce va urma.

O temă de casă pentru politicieni

În acelaşi număr al revistei 22 găsim şi un supliment, 22 PLUS, dedicat unei mari familii boiereşti şi domnitoare de la noi, familia Ştirbey. Povestea acesteia poate fi reconstituită şi prin povestea reşedinţelor sale. Ne sunt prezentate, cu o rigoare exemplară, asigurată de documentaţia temeinică, palatele Ştirbey din Bucureşti şi din Buftea, publicaţia bucureşteană folosind pentru descriere ample extrase din lucrarea monografică a Oanei Marinache, Reşedinţele Ştirbey din Bucureşti şi Buftea. Arhitectura şi decoraţia interioară, apărută în acest an la Editura ACS. Argumentele redacţiei, din introducere, sunt convingătoare: „Cele două palate Ştirbey reprezintă un model de trăinicie de-a lungul secolelor. Urmărind istoria lor, parcurgem etape importante din epoca modernă a Ţării Româneşti/ României, de la primii paşi spre europenizare până la conturarea specificului naţional. Înfăţişarea unitară sub care ni se prezintă astăzi cele două reşedinţe se datorează voinţei şi înţelegerii familiei Ştirbey, care a ştiut să respecte şi să conserve patrimoniul arhitectural realizat de generaţiile anterioare.” Măcar paginilerezumat din acest supliment ar trebui să fie citite – ca temă obligatorie de casă! – de politcienii de astăzi, ca să înveţe cine erau şi cum acţionau cei care conduceau ţara în alte vremuri.

Ştergerea memoriei

Şi nu fără legătură cu tema pusă în discuţie de suplimentul 22 PLUS: în Dilema veche (nr. 508, 7-13 noiembrie), Andrei Pippidi continuă sisifica sa trudă de apărare a caselor de patrimoniu, cele care, deşi atât de pre- ţioase pentru identitatea naţională, se află sub ameninţarea buldozerelor în această perioadă dominată de iresponsabilitate şi de lipsă de respect pentru memoria colectivă. Andrei Pippidi atrage atenţia: „Au mai rămas încă – nu ştiu pînă când – străzi sau cartiere care şi-au păstrat aspectul original, vetust, dar interesant pentru turişti care, acasă la ei, nu mai văd o asemenea ambianţă. Este absolut necesar să înceteze vînătoarea de case vechi. Astfel ce-o să le mai arătaţi oaspeţilor? Culmea este că masacrul are aprobarea, abia disimulată, a autorităţilor de resort, pentru care contează numai cît timp vor mai fi la putere.” Are dreptate istoricul. Dar, oare, nu vorbeşte el în deşert? Întrebarea este retorică, răspunsul se cunoaşte.

Exerciţii ludice

Nu numai revista 22, ci şi Dilema veche conţine un supliment. Acesta se numeşte DILEMATIX, este destinat copiilor şi propune o idee provocatoare: călătoria prin corpul omenesc. Elevii sunt puşi să închipuie şi să scrie poveşti pe acest subiect dat. Rezultatele, adeseori surprinzătoare şi încântătoare, sunt adunate în cele 16 pagini ale suplimentului. Prozele copiilor se citesc cu plăcere şi cu folos, imaginaţia lor deschide orizontul. Câteva exemple: „Cum a ajuns filtratorul Filipe colonel” – autoare Ana Catinca Florea, clasa a VII-a, Avenor College, Bucureşti; „Cursul de anatofantezie” – autoare Teodora Leon, clasa a VII-a, Colegiul „Costache Negruzzi”, Iaşi; „Cum au ajuns microbii Pelzo creştini” – autor Gabriel Cărtărescu, clasa a V-a, Şcoala „Hermann Oberth”, Voluntari; „Marea călătorie a lui Frap” – autor Aron Ciocan, clasa a VI-a , Şcoala „Hermann Oberth”, Voluntari; „Dincolo de limite” – autor Mihai Ilaş, clasa a VIII-a, Şcoala Gimnazială „Sfîntul Andrei”, Bucureşti. Experimentul ni se pare foarte reuşit. Asemenea exerciţii ludice le-ar prinde bine nu doar copiilor, ci şi autorilor consacraţi.

Din sumar

Sunt mai multe lucruri de semnalat din numărul 10 al revistei RAMURI. Articolul lui Nicolae Oprea despre doctoratul pe care Ion D. Sîrbu nu a izbutit niciodată să-l dea: „Ion D. Sîrbu n-a ajuns doctor în Filosofie şi Litere (specialitatea Estetică), dar opera sa, susţinută de o biografie dramatică, nutreşte, cum se vede, numeroase lucrări de doctorat.” Apoi, rubricile fixe susţinute de Gabriel Dimisianu, Adrian Popescu şi Nicolae Prelipceanu; textul lui Leo Butnaru intitulat Jurnal despre amânatul sfârşit al lumii; amplul capitol de recenzii literare unde scriu, între alţii, Octavian Soviany, Constantin M. Popa, Paul Aretzu, Daniela Firescu, Ştefan Vlăduţescu, Marian Barbu; interviul cu un actor remarcabil al scenei craiovene, Valentin Mihali; şi, în fine, grupajele de versuri semnate de Gheorghe Grigurcu, Michael Krüger (în traducerea lui Andrei Zanca) şi Sever Negrescu. O lăudabilă iniţiativă a redacţiei este pagina dedicată unuia dintre cei mai valoroşi poeţi pe care i-a dat Craiova, Patrel Berceanu, din nefericire plecat dintre noi mult prea devreme. Reproducem aici unul dintre poemele sale inedite apărute în Ramuri: „Se ia un om şi se închide într-o/ crisalidă/ nici o uşă cu atât mai puţin/ o cheie/ totuşi după o clipă de buimăceală ovală/ omul va începe să explice precipitat viermelui/ că trebuie să existe o soluţie de ieşire ş.a.m.d./ Vă înţeleg neliniştea, răspunde viermele/ dar în ceea ce mă priveşte nu văd nici o speranţă/ dacă vă bazaţi pe ideea de labirint/ aceasta presupune ideea de sus şi jos/ stânga şi dreapta/ şi legea simetriei/ Însă în momentul în care aţi fost închis aici/ vi s-a luat posibilitatea percepţiei spaţiale./ În plus sunteţi obiectul unui experiment/ În ceea ce mă priveşte fiind supus/ metamorfozei în curând va trebui să/ vă părăsesc. Îmi pare rău. Vă salut.”