Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cărţi noi:
O sensibilitate bărbătească, fără nimic din retorica ridicol-dubioasă a asociaţiilor de protecţia animalelor de Alex. Ştefănescu


Nicolae Şt. Noica, Din istoria construcţiilor româneşti. Emil Prager - un model, prefaţă de prof. univ. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Bucureşti, Ed. Maşina de scris, 2004. 160 pag.



În 1984, Ceauşescu a ordonat demolarea Spitalului Brâncovenesc. Dornic să salveze ceva din trecutul spulberat de buldozere, Nicolae Şt. Noica a hotărât să preleveze două grinzi de beton armat dintr-unul din planşeele edificiului, pentru a le cerceta în laborator. Aceste planşee - explică Nicolae Şt. Noica - fuseseră executate în 1904, când betonul armat reprezenta un material cu totul nou, folosirea lui aflându-se la început nu numai în România, ci în întreaga lume. Înainte de a trece la fapte, tânărul (pe atunci) specialist în istoria construcţiilor l-a consultat pe un mare inginer constructor, aflat în 1984 în pragul vârstei de 96 de ani, Emil Prager, căruia i se datorează multe dintre clădirile reprezentative ale Bucureştiului.

Aşa a avut Nicolae Şt. Noica prilejul să-l cunoască şi să-l admire pe Emil Prager, intelectual din mult regretata Atlandidă care a fost civilizaţia românească dintre cele două războaie mondiale şi pe care regimul comunist a înecat-o într-un ocean de incompetenţă şi prost-gust. Acum, Nicolae Şt. Noica, care a ajuns între timp el însuşi o personalitate de prim-plan a vieţii ştiinţifice şi politice din România postcomunistă, îl evocă, în pagini de un patetism sobru, pe maestrul său, folosindu-se în acest scop de informaţii numeroase şi revelatoare şi de o bogată iconografie.

Cartea mai cuprinde texte despre Emil Prager semnate de Anton Chiricuţă, Petre Antonescu, Alexandru Gheorghiu, Anca Costa Foru, ca şi texte ale lui Emil Prager despre Anghel Saligny, Gh. Em. Filipescu, Anton Chiricuţă, Ion Vardala şi despre sine.

P.S. Analizate în laborator, cele două grinzi de beton armat de la începutul secolului douăzeci s-au dovedit a fi mai atent fabricate şi mai rezistente decât toate milioanele de tone de beton armat din construcţiile ridicate la indicaţia lui Ceauşescu.



Mihai Iacobescu, 30 de zile în "Siberia" - căutând arhivele Bucovinei, Iaşi, Ed. Junimea, 2004. 490 pag.



Mihai Iacobescu este un istoric erudit şi o conştiinţă. Cea mai recentă carte a sa cuprinde rezultatele unei investigaţii de 30 zile pe care a făcut-o în Arhivele Bucovinei din Cernăuţi, dar şi în alte instituţii, în rândurile populaţiei româneşti din zonă etc., dornic să afle noi informaţii despre vechiul teritoriu românesc care între 1359-1774 a aparţinut Moldovei, între 1774-1918 - Imperiului Habsburgic, între 1918-1944 (cu o scurtă întrerupere) - României, între 1944-1991 - URSS, iar din 1991 până în prezent - Ucrainei.

Adevărurile scoase la lumină în aceste împrejurări sunt tragice. La fel de impresionant este şi ceea ce s-ar putea numi romanul documentării întreprinse de Mihai Iacobescu, scris la persoana întâi, cu talent literar, şi inclus în lucrare. Din paginile lui reiese că autorul s-a simţit adeseori în Bucovina de Nord, adânc marcată de comunism, ca în Siberia,



Gellu Păltineanu, Povestiri despre pădure, Bucureşti, Ed. Maşina de scris, 2004. 164 pag.



Un Jack London român, aşa ar putea fi definit lapidar Gellu Păltineanu, care, cu un talent literar ingenuu, dar impetuos, povesteşte întâmplări din lumea muntelui şi a pădurii, cunoscută de el ca inginer silvic. Protagoniştii sunt pădurari, vânători ş.a.m.d. cărora mediul le-a înnobilat existenţa (fie şi printr-un sfârşit tragic). Gellu Păltineanu are simţul măreţiei şi o nostalgie a unui mod de viaţă - pierdut poate pentru totdeauna - bazat pe valori ca demnitatea, curajul, loialitatea, onoarea, generozitatea faţă de învinşi. Emoţionante, în povestirile sale, sunt şi scenele de vânătoare, descrise cu o sensibilitate bărbătească, fără nimic din retorica ridicol-duioasă a asociaţiilor de protecţie a animalelor.



Monica Joiţa, Timp şi istorie în opera lui Cantemir: surse, resurse, ecouri, un eseu de istoria mentalităţilor, Craiova, Ed. Scrisul Românesc, 2004 (prezentări pe ultima copertă de acad. Virgil Cândea şi Dan Horia Mazilu). 212 pag.



Autoarea identifică principalele idei filosofice din gândirea lui Dimitrie Cantemir, insistând asupra concepţiei sale despre ciclul "mărire şi decădere" în istorie. Cultivată, inteligentă, respectuoasă faţă de predecesori, dar decisă în afirmarea propriilor opinii, ea desfăşoară o demonstraţie captivantă şi instructivă. Lucrarea reprezintă un succes, în condiţiile în care, venind după numeroase cărţi ale altor autori pe aceeaşi temă, exista riscul să pară superfluă.



Carmen Veronica Steiciuc, Poeme de religii diferite, Timişoara, Ed. Augusta, 2004. 72 pag.



Fantasme ale unei fiinţe inteligente şi tandre, a cărei sensibilitate a fost cândva grav rănită. Unele secvenţe, prea strâns legate, probabil, de momente din biografia afectivă a autoarei, rămân obscure pentru cititori.



Sorin Roşca, Cetăţeanul nimeni, Constanţa, Ed. Ex Ponto, 2004 (cuprinde şi un dosar de referinţe crtitice). 108 pag.



Poezie neoromantică, graţioasă şi muzicală. Poetul oficiază, fără complexe, un cult al frumuseţii, reuşind să nu devină convenţional. Recitate, textele sună ca un plâns melodios, în stilul lui Mircea Dinescu şi al imitatorilor acestuia. Din versurile lui Sorin Roşca lipsesc însă atitudinea sfidătoare şi dramatismul care dau forţă de propagare scrisului lui Mircea Dinescu. Chiar şi când vrea să fie rechizitorial, poetul din Constanţa are o gesticulaţie plutitoare, de balerin al cuvintelor.



Mihai Vicol, Un deceniu în interviuri (1990-2000). De la Gorbaciov la Cezar Ivănescu, Iaşi, Ed. Junimea, 2003 (prezentare pe ultima copertă de Valentin Ciucă). 228 pag.



Interviurile lui Mihai Vicol miros a vânt de stepă şi a praf de puşcă. Poet, prozator, traducător, dar mai ales ziarist cu simţul aventurii, Mihai Vicol a devenit adeseori participant la evenimentele pe care trebuia să le relateze, îndeosebi în Basarabia, unde a intrat până peste cap, într-un mod periculos, în luptele pentru păstrarea identităţii româneşti şi alungarea stafiei comunismului.

Ca autor de interviuri el îşi alege interlocutorii dintre oamenii politici greu acccesibili, dar şi dintre scriitorii valoroşi, pentru care simte o dragoste frăţească. Tuturor le adresează întrebări de o sinceritate brutală. "Are - susţine pe bună dreptate Valentin Ciucă, într-o caracterizare pe care i-o face autorului pe ultima copertă a cărţii - arta de a spune ceea ce crede verde-n faţă şi nu se lasă păcălit de piruetele diplomatico-lexicale ale interlocutorilor."

Piesa de rezistenţă a volumului recent apărut o constituie, fără îndoială, interviul luat lui Mihail Gorbaciov, care povesteşte amănunţit, la solicitarea lui Mihai Vicol, cum s-a dsesfăşurat puciul din 19-22 august 1991.



Dan Scurtulescu, Poveşti pentru cei obişnuiţi să citească dimineaţa, Bucureşti, Ed. Arvin Press, 2004. 146 pag.



Autorul ne comunică prin intermediul cărţii tot ceea ce îi trece prin cap: reflecţii asupra a ceea ce observă în jur, reacţii la ideile altora, teorii pe care le compune spontan şi pe care le prezintă ca soluţii pentru diverse probleme filosofice etc. Nu lipsesc sclipirile de inteligenţă, dar evlavia cu care el îşi înregistrează propriile gânduri are ceva caraghios, cu atât mai mult cu cât numeroase din adevărurile salvate prin scris şi destinate nouă (şi posterităţii) sunt banale: "Nimeni nu-şi poate schimba firea. Încearcă, ori se preface, la fel de inutil."; "Vorbăria ascunde întotdeauna ceva, fie un defect, fie o intenţie de nemărturisit."; "Artistul ce caută insistent exoticul se epuizează repede, aria de investigare fiind restrânsă el este nevoit să se repete." etc.



Ion Barbu, Cultura bumbacului, prefaţă de Radu Cosaşu, postfaţă de Şerban Foarţă, Petrila, Ed. Ha, Ha & Ha, 2004. 144 pag.



Ion Barbu este un caricaturist care nu minte, nu tace, nu iartă. El a creat la Petrila o industrie a caricaturii, care alimentează cu marfă de bună calitate piaţa românească (şi uneori şi pe cea din afara graniţelor). Un produs recent al strădaniilor lui este albumul Cultura bumbacului, cuprinzând texte şi desene imprimate pe tricouri (de unde şi titlul ironic al albumului, Cultura bumbacului). Se remarcă ingenioasele jocuri de cuvinte ale autorului, care trebuie considerat nu numai grafician, ci şi scriitor:

"Ai vrea tu totum"; "Number one in acupuncure" (lângă portretul lui Vlad }epeş); "Sărac... 50% . Cinstit... 50%" (despre Ion Iliescu); "Mulţumesc lui Dumnezeu, sunt ateu!" (declaraţie atribuită lui Ion Iliescu); "Trăiască

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara