Tânărul violoncelist Ştefan Cazacu a fost desemnat drept reprezentant al ţării noastre în cadrul ediţiei din acest an a Galei „Eurovision Young Musicians 2010", o competiţie înscrisă în zona muzicii - să o numim - academice.
Concertul final va avea loc şi de această dată, pentru a treia oară, la Viena, în mijlocul lunii mai, în aer liber, în faţa Primăriei.
La Bucureşti, în mijloc de martie, la Ateneul Român, a avut loc etapa finală a competiţiei naţionale, etapă deschisă publicului, realizată cu participarea orchestrei Naţionale de Tineret a României, formaţie condusă de dirijorul Horia Andreescu.
Nu a fost o simplă selecţie, nu a fost un concert obişnuit!
Am fost martorii unui adevarat spectacol al tinereţii, al muzicii, al bunului-gust, al demnităţii profesionale, aspect către care ar trebui să se orienteze întreaga noastră viaţă artistică.
Miza spectacolului a fost mare. La cei 16 ani ai săi, Ştefan intră astfel în grupul celor mai tineri muzicieni solişti propulsaţi direct în contextul vieţii muzicale europene. Dispune de un farmec personal de evidentă atracţiozitate a comunicării, de o muzicalitate nativă atent orientată. In plus, este de admirat bunul-gust al adresării susţinute de ceea ce putem numi condiţia tehnică a acţiunii violoncelistice, aspect impecabil pus la punct. La Bucureşti, Ştefan ne-a prezentat ultima parte, un spectaculos marş, din Concertul pentru violoncel şi orchestră de suflători de Friedrich Gulda, muzician austriac, compozitor contemporan şi pianist de faimă internaţională consecvent orientat pe direcţia unei captivante comunicări cu marele public. In egală măsură trebuie apreciată strădania celor două personalităţi muzicale care îl îndrumă pe Ştefan, profesoara Anca Vartolomei, muzician concertist, precum şi maestrul Marin Cazacu, tatăl lui Ştefan, el însuşi profesor şi solist al Filarmonicii bucureştene.
Care sunt ceilalţi tineri muzicieni care au evoluat în Concertul de Gală, sub cupola Ateneului Român, în cadrul selecţiei finale, naţionale? I-am putut audia pe violonista Ioana Cristina Goicea, pe pianiştii Maria Elisabeta Zdralea şi Dragoş Ioan Dimitriu, pe percuţionistul Andrei Voica, pe oboistul Raymond Cimpoeşu, în total şase tineri instrumentişti cu totul merituoşi, tineri care nu au împlinit încă vârsta de 19 ani, aşa cum impun regulamentele competiţiei. Au trecut cu succes de vămile unor etape succesive, de la etapa preliminară a audiţiei unor zeci de casete şi până la concertul final susţinut în compania Orchestrei Naţionale de Tineret conduse de minunatul muzician care este dirijorul Horia Andreescu.
In acest context, trebuie apreciat faptul că acţiunea de jurizare condusă de muzicologul Valentina Sandu Dediu nu a fost deloc lesnicioasă; a fost însă fructuoasă; şi cu totul potrivită în contextul datelor competiţiei „Eurovision". In plan local, competiţia este organizată de televiziunile naţionale, organisme care, în final, ajung să propună fiecare în parte câte un candidat. Chiar şi la Viena există o etapă preliminară, etapă în urma căreia sunt aleşi zece tineri din zece ţări, muzicieni care vor concerta în faţa juriului, în aer liber. Scena imensă, construită în faţa Primăriei, se deschide către piaţa mărginită de celebrul Ring vienez, centura interioară a oraşului, de un generos spaţiu verde, de nu mai puţin celebrul BurgTheater. In ultimele ediţii vieneze ale competiţiei, atât în 2006 şi în 2008, concertul de gală a fost urmărit de o asistenţă de aproximativ 4000 de spectatori, de milioane de telespectatori şi auditori din întreaga lume. Evident, în afara hotărârii juriului, există şi un vot al publicului, vot care deseori coincide cu cel al juriului.
Ce anume urmăreşte această competiţie muzicală europeană susţinută de marea reţea a televiziunilor naţionale? In mod evident, se are în vedere plasarea tinerilor muzicieni concertişti, a celor mai talentaţi dintre aceştia, cât mai aproape de dinamica preocupărilor cotidiene ale marelui public. Nu este un concurs obişnuit. Este o competiţie-spectacol pe parcursul căreia, în etapa finală, într-un interval de aproximativ 10 minute, în compania orchestrei, solistul trebuie să cucerească simpatia asistenţei, să demonstreze abilităţi instrumentale spectaculoase, capacităţi speciale de comunicare artistică. Nu e uşor lucru!
Nu pot să uit, în concertul final al ediţiei precedente, în anul 2008, pe unul dintre primele locuri a fost clasat un tânăr englez care - spre deliciul marelui public - cânta la un instrument cu totul exotic pe relaţia cu ansamblul orchestral, anume la muzicuţă! Acesta este motivul pentru care am fost mirat, spre exemplu, de faptul că televiziunea noastră publică şi naţională nu a iniţiat din timp o acţiune consecventă de prospectare la nivelul liceelor de muzică; iar aceasta pentru a descoperi şi îndruma câţiva tineri instrumentişti interpreţi ai unui instrument foarte popular la noi, anume naiul, un instrument de specială atracţiozitate, niciodată prezent până acum în cadrul acestei competiţii europene. Este un aspect care trebuie luat în consideraţie pentru ediţia din anul 2012.
Şi totuşi, TVR Cultural a organizat şi a pus în operă pentru prima oară un spectacol „Eurovision Young Musicians" complex, de mare anvergură, spectacol adresat în egală măsură publicului prezent în sală, la Ateneul Român, cât şi telespectatorilor. Evident, au fost gafe, au fost bâlbe. Pentru minute bune, în concert, a dispărut lumina de scenă atât de utilă instrumentiştilor orchestrei; iar aceasta în vreme ce luminile de sală străpungeau, literalmente, privirile spectatorilor. Pe de altă parte, textul prezentărilor citite de cei doi crainici a omis să ne anunţe locul de provenienţă al soliştilor, instituţiile de învăţământ artistic de care aparţin şi numele profesorilor care i-au format. A urca pe scena Ateneului la această vârstă, în compania maestrului Andreescu, constituie o victorie atât pentru tânărul muzician solist cât şi pentru dascălul acestuia. Din surse colaterale am aflat că doi dintre cei şase solişti sunt elevi ai Liceului „George Enescu", că un al treilea este elev al Liceului „Dinu Lipatti", din Bucureşti, că un altul studiază la Braşov. De asemenea, clipurile publicitare menite a-i prezenta pe solişti s-au bazat pe întrebări formulate în mare parte într-o autentică „limbă de lemn" cu totul nepotrivită domeniului muzical, relaţiei cu publicul meloman. Nu avem pretenţia ca repetiţia specială pentru fixarea luminilor scenei, pentru poziţionarea camerelor de luat vederi, să beneficieze de manechine de probă, aşa cum se întâmplă aceasta în cazul televiziunilor din centrul şi din apusul Europei. Dar consider firesc ca tinerii orchestranţi, cei mai valoroşi tineri muzicieni proveniţi din liceele de muzică, din conservatoarele ţării, să nu servească - zeci de minute în şir - drept simplu grup de probă util fixării luminilor în tirul spoturilor orbitoare ale reflectoarelor. Voi atrage atenţia asupra participării cu totul speciale a tinerilor instrumentişti membri ai Orchestrei Naţionale de Tineret, ansamblu condus de această dată de dirijorul Horia Andreescu. S-a cântat cu un entuziasm contaminant, cu o acurateţe pe care nu deseori o întâlneşti în cazul evoluţiei formaţiilor profesioniste, la noi. In afara acompaniamentelor destinate unor celebre lucrări concertante, de la Mozart la marele repertoriu romantic al secolului al XlX-lea şi de aici la cele câteva creaţii concertante ale secolului trecut, Orchestra Naţională de Tineret a României a demonstrat că deţine un potenţial artistic absolut fabulos pe care dirijorul, iată, ştie a-l pune în lumină la nivelul unei performanţe cu totul spectaculoase; mă refer la acele pagini simfonice incluse în programul concertului de gală, pagini de mare virtuozitate orchestrală cum sunt uverturile operelor „Ruslan şi Ludmila" de Glinka, „Forţa destinului" de Verdi, cum sunt dansurile simfonice semnate de Antonin Dvorak sau Josef Strauss.
Ce trebuie făcut, oare, pentru ca, în sfârşit, la aproape doi ani de la înfiinţare, acest minunat organism simfonic să intre în sfârşit în atenţia autorităţilor competente? Iar aceasta pentru a fiinţa drept organism instituţionalizat, aşa cum se întâmplă acest lucru în marea majoritate a ţărilor U.E. Suntem, oare, conştienţi de faptul că aceşti minunaţi tineri pot deveni veritabili ambasadori de bunăvoinţă ai ţării noastre? Să le dăm prilejul să o facă!
