Pentru toţi iubitorii artei dansului, numele coregrafului Ioan Tugearu are o semnificaţ ie majoră, întrucât producţiile sale realizate cu migală şi rafinament nu au dezamăgit niciodată.
Unul din cele mai speciale spectacole, baletul „Anna Karenina”, realizat în regia şi coregrafia sa în 1998 la Opera Naţională Bucureşti, s-a reîntors după mai mulţi ani pe scenă, beneficiind de o nouă garnitură de interpreţi principali, dintre care doar protagonista Corina Dumitrescu, făcea parte din vechea distribuţie. În această haină nouă, spectacolul a avut valoarea unei adevărate premiere, a primit girul unui eveniment coregrafic pe care merită să-l analizăm cu o deosebită atenţie.
Am avut în seara respectivă emoţia că am participat la o reprezentaţie pe o mare scenă de balet a lumii, deoarece întreaga echipă s-a capacitat pentru a transpune această pagină coregrafică de excepţie la cele mai înalte cote ale expresiei artistice.
Deşi despre acest balet s-a mai scris, revederea sa, după mai mulţi ani, ne-a determinat să medităm mai adânc la construcţia ideatică a acestei partituri. Putem afirma din perspectiva unui cunoscător vechi al artei dansului şi mai ales al esteticii baletului românesc, de-a lungul a peste 50 de ani, că Ioan Tugearu se impune ca un maestru coregraf reflexiv, plin de idei, receptiv la toate manierele şi şcolile dansului, aplecat spre adaptări coregrafice ingenioase şi subtile ale unor importante teme din literatura română şi universală. O demonstraţie ne-a făcut, în acest sens, de curând, cu D’ale carnavalului după I.L. Caragiale, la Opera din Iaşi, un reuşit spectacol de „teatro danza”.
Anna Karenina, după celebrul roman al lui Lev Tolstoi, i-a fascinat pe mulţi coregrafi de-a lungul timpului, I. Tugearu fiind unul dintre aceştia. Am văzut toate producţiile create pe această temă şi pot afirma că propunerea coregrafului român m-a impresionat, poate, cel mai mult. I. Tugearu a pornit la acest greu drum, bazându- se pe un libret bine construit dramaturgic, dar şi coregrafic de Liana Tugearu şi mai ales pe un colaj muzical excelent alcătuit cu rafinament chiar de coregraf, alături de Alexandru Istrate. Plecând de la similitudini evidente artistice între marele scriitor rus şi P.I. Ceaikovski, un romantic nuanţat şi bogat în teme muzicale, I. Tugearu construieşte un spectacol plin de idei filosofice, de poezie rară şi de o sensibilitate aparte, creând personaje de neuitat, reliefând cu fineţe relaţiile dintre ele, realizând, în acelaşi timp, tensiune dramatică. Şi-a construit partitura într-o cheie neoclasică, dar a folosit şi numeroase elemente de dans expresionist, care pun în valoare o anumită teatralitate a gestului, a pantomimei cu funcţie semantică profundă.
În desfăşurarea logică a libretului, el a ales acele piese muzicale speciale din Ceaikovski care să-i ofere largi desfăşurări ale desenului coregrafic. Nu o dată am apreciat marea sa calitate, aceea de a construi duete remarcabile care prin desfăşurarea lor să pună în valoare sentimentele şi trăirile intense ale eroilor. Şi în acest spectacol duetele sunt de o mare frumuseţe, relevând plastica trupului soliştilor, făcând parcă să vorbească întreaga mişcare a acestuia.
Coregraful ştie să alcătuiască, precum un regizor dotat, o dramaturgie a dansului, prin punerea în valoare a unor simboluri şi metafore coregrafice de o mare subtilitate. Astfel, el a creat personajul acarului, simbol al morţii care o urmăreşte obsedant pe eroină de-a lungul desfăşurării baletului. Vlad Toader, în debut, a creat un personaj subtil şi nuanţat în acar.
În spectacol, sunt câteva momente remarcabile, precum duetele Karenina - Vronski, terţetul Karenin, Anna, Vronski, în care este implicat şi micul Serioja (o secvenţă ce urmăreşte destine paralele care se intersectează), participarea la operă a eroinei, un episod ce prilejuieşte folosirea dansului expresionist ce traduce la nivel parodic, grotesc chiar, reacţia unei lumi sociale faţă de eroină, tabloul curselor de cai care speculează calităţile tehnice ale dansatorilor bărbaţi. Şi s-ar putea adăuga multe altele.
Împletirea viziunilor şi obsesiilor onirice ale Annei cu realitatea se face cu o forţă a dramatismului coregrafic absolut remarcabilă. Regizorul ştie să dozeze efectele, să potenţeze stările conflictuale scoţând în evidenţă tensiunile sufleteşti abisale ale eroilor. Ceea ce impresionează profund în spectacol este marea artă a creatorului de a transpune în imagini coregrafice o lectură literară aşa adâncă şi reflexivă asupra unor dimensiuni sufleteşti ale eroilor pe care le descoperă cu un real talent. Coregraful a împletit cu măiestrie talentul său cu cel al regizorului creând un spectacol de înaltă clasă, de echipă, în care soliştii, dar şi corpul de balet se straduiesc să releve artistic ideile maestrului. Am revăzut-o pe Corina Dumitrescu cu reală plăcere şi emoţie în Anna. Ea se impune ca o artistă deplină, matură, sensibilă, inteligentă, care a meditat profund la crearea unui personaj veridic şi nuanţat. Plastica trupului său vorbeşte, este ca o vioară Stradivarius care sună superb. A avut şi doi parteneri pe măsură. Bogdan Plopeanu în Karenin, un balerin cu o statură impunătoare, un artist în plină formare, care a creat un Karenin aristocrat, elegant, care a sugerat, poate, pentru prima dată, latura umană, sensibilă, iertătoare a soţului Annei.Călin Rădulescu, revenit în companie după mai mulţi ani, este un dansator cu un trup frumos şi expresiv, are o ţinută specială, demonstrând eleganţă.
Poate că în timp rolul va fi conturat cu mai multă profunzime dramatică prin căutări adânci ale artistului. Sunt sigur că acest deziderat se va realiza, deoarece el a ajuns la o anumită maturitate a creaţiei sale care-i conferă mari posibilităţi de exprimare.
Cuplul Levin - Kitty interpretat de Virgil Ciocoiu şi Mihaela Soare a impresionat prin omogenitate, coeziune a mişcării şi a expresivităţii artistice. Prinţesa Tverskaia, în persoana Monicăi Petrică, impresionează şi de această dată prin statura ei impunătoare şi mai ales prin plastica specială a trupului său.
Se cuvine să-i menţionăm şi pe Antonel Oprescu şi Beatrice Şerbă nescu în două roluri secundare. Fetiţa Edda Romano m-a impresionat foarte mult în personajul Serioja. Pentru vârsta ei s-a descurcat admirabil pe scenă.
Trebuie să apreciem efortul întregii companii de balet care s-a străduit cu onestitate profesională să fie la un nivel ridicat într-o partitură dificilă. Ca de obicei, scenografa Viorica Petrovici a realizat decoruri şi costume rafinate şi sugestive pentru crearea unei atmosfere.
Spectacolul a fost o realizare deosebită şi după opinia noastră, el trebuie păstrat în repertoriul companiei ca o producţie de succes ce, fără nici o îndoială, va releva mereu talentul de excepţie al maestrului Ioan Tugearu, dar şi calităţile sale magice de a realiza partituri care să pună în evidenţă posibilităţile tehnice ale companiei noastre.