În preajma anului omagial Shakespeare 400, în toamna lui 2015, editura londoneză Hogarth (fondată de Virginia Woolf și de soțul ei acum un secol) a lansat proiectul Hogarth Shakespeare, în cadrul căruia romancieri cunoscuți de astăzi au fost provocați să rescrie piese celebre ale marelui dramaturg.
Temerarii sunt Jeanette Winterson (care a rescris Poveste de iarnă), Howard Jacobson (cu o reinterpretare a Neguțătorului din Veneția), Tracy Chevalier (al cărei Othello ar trebui să apară chiar zilele acestea), Gillian Flynn (care va actualiza, abia prin vara lui 2021, povestea lui Hamlet), Margaret Atwood (pe marginea Furtunii), Jo Nesbo (cu un nou Macbeth), Edward St. Aubyn (care va publica anul viitor un Rege Lear) și Anne Tyler (cu o altă versiune la Îmblânzirea scorpiei). Aceasta din urmă a apărut, recent (după Shylock este numele meu al lui Jacobson), în seria dedicată proiectului de Editura Humanitas Fiction.
Scorpia din povestea secolului XXI se numește Kate Battista, este fiica unui savant american din Baltimore, văduv, absorbit de munca de laborator și convins că este pe punctul să facă o descoperire care va revoluționa medicina. Titlul, Vinegar Girl, pe care George Volceanov a preferat să-l traducă prin Scorpia, ca să-l lege evident de punctul de pornire, conține, dacă despicăm firul în patru, două sugestii oarecum contrare: și acreală (carevasăzică, Acritura), și amărăciune. Aceasta din urmă, pentru care nu-i ușor de găsit un titlu pe măsură, mi se pare mai adecvată situației lui Kate, tânără femeie care se apropie de treizeci de ani, face menajul unei case în care tatăl e cvasi-absent, dar a avut grijă să stabilească reguli stricte de eficiență a corvezilor domestice, iar sora mai mică, alintată Bunny, își vede aiurită de capriciile adolescenței, de la flirturi la diete fanteziste. În plus, Kate încearcă să facă față unei slujbe de educatoare, într-o grădiniță unde directoarea stă cu ochii pe ea, părinții îi reproșează adesea comportamente nepotrivite, deși micuții par s-o îndrăgească, colegii o curtează iar colegele o bârfesc. La asta se reduce universul ei middle class, unde nu e de așteptat, aparent, nici o schimbare spectaculoasă. Până când tatăl ei, care se bazează pe ea pentru tot ce înseamnă viață în afara laboratorului, îi găsește o nouă întrebuințare: aceea de soție a genialului său asistent, rusul Piotr, în pericol să fie expulzat fiindcă îi expiră viza. Kate se opune, mai puțin energic decât ar face-o orice femeie independentă din generația ei, și asta o transformă, pasămite, într-o scorpie greu de măritat.
Iată povestea, plină de comic de situație, savuroasă, în felul ei, dar destul de puțin credibilă. Anne Tyler își închipuie, cu oarece naivitate, că poate să tragă o cortină, ca să ne înfățișeze, peste puțin timp, o scenă cu totul schimbatăși trucul să fie acceptat fără semne de întrebare. Firește, lucrurile nu stau tocmai așa, finalul fericit al îmblânzirii lui Kate la brațul blajinului Piotr, în stare de orice ca să-i intre în grații celei de care atârnă visul lui american părând mai degrabă lipit unei situații care nu anunța o cedare ușoară din partea fetei. Ce o face să-l accepte, brusc, cu engleza lui stâlcităși cu veșnica-i nedumerire, nici măcar foarte simpatică, în fața diferențelor culturale? Probabil firea ei rebelă, în stare să genereze schimbări de comportament care n-au nevoie de explicații. Totuși, de dragul coerenței epice, niște sondări mai amănunțite ale mișcărilor sufletești ale eroinei n-ar fi stricat, dimpotrivă.

Altminteri, romanul cucerește prin scenele din viața de familie, una unde pețitorii lui Bunny dau lovituri de teatru – un tânăr activist pentru drepturile animalelor eliberează șoarecii de laborator ai doctorului Battista și ai lui Piotr, amenințând și căsătoria aranjatăși viitorul omenirii, iar fel de fel de unchi și mătuși cu simțul tradiției complică inutil o poveste deja încâlcită. Anne Tyler prinde de la Shakespeare gustul întorsăturilor neașteptate, al aglomerării de detalii, de planuri ale acțiunii, ceea ce tinde să-i dea cărții ei un aer cumva dezordonat, cu prea multe fire scoase din țesătură pentru un deznodământ atât de previzibil. Altfel spus, romanul crește promițător și se dezumflă frustrant, când scorpia cedează parcă de la sine, învinsă, poate, de vălmășagul de evenimente. Epilogul ne pune sub ochi o înduioșătoare scenă de familie, cu Kate, Piotr și băiețelul lor Louie, care dovedește talente precoce de bucătar și observă, cu perspicacitate de copil, contururile lumii celor doi părinți aduși împreună de o întâmplare. Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți...