Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronică Literară:
O POVESTE PENTRU MATURI de Alex. Ştefănescu

S-a întâmplat în timpul lui Ceausescu

Cunoscut ca poet si publicist, Mihail Gălătanu le-a făcut de curând cititorilor săi surpriza de a publica un scurt roman, Mesterii de clopote. Este vorba de un roman care are elemente de literatură non-fiction, dar si dezvoltări de proză fantastică, asociere mai rar întâlnită în literatura română. Autorul procedează deopotrivă ca un ziarist, care reconstituie dosarul unei întâmplări petrecute la Fabrica de Plase si Unelte de Pescuit dintr-un oras de pe malul Dunării, si ca un poet, înclinat să atribuie sensuri esoterice întâmplării respective.

Din această combinatie rezultă un basm, un basm însă pentru adulti, întrucât are subtilitătile unui joc literar si chiar un secret umor, accesibile doar cititorilor care si-au pierdut naivitatea.

Spatiul si timpul acestui basm nu sunt mitice. Epica lui se desfăsoară în România, în timpul lui Ceausescu. Ar trebui scris cândva un studiu despre ceea ce s-ar putea numi "fantasticul comunist", asa cum l-au cultivat mai multi scriitori de primă importantă, de la Mircea Eliade la Mihail Bulgakov. O trăsătură caracteristică a acestui gen de fantastic o constituie inevitabila sa tentă satirică. În mod invariabil, ori de cîte ori se petrece ceva iesit din comun, autoritătile comuniste, inclusiv politia secretă, intră în alertă, tratând faptul inexplicabil ca pe o provocare ideologică sau chiar ca pe un complot. Din această inadecvare rezultă situatii comice.

În cartea lui Mihail Gălătanu, satira este estompată, dar nu lipseste. În momentul în care află că la Fabrica de Plase si Unelte de Pescuit s-a descoperit, îngropat în pământ, un urias clopot de bronz cu proprietăti magice si, sub el, cadavrul unui muncitor, putrezit numai pe jumătate, Securitatea îl trimite urgent la fata locului pe locotenentul Achim Savicevici, pentru a face o anchetă. Acesta, insensibil la miracole, procedează exact ca atunci când anchetează cazuri prozaice, adunând declaratii si deschizând un dosar, pe care desenează grav câteva semne de întrebare.

Tzvetan Todorov a demonstrat convingător că sentimentul fantasticului apare atunci când o întâmplare neobisnuită poate fi considerată deopotrivă un fenomen explicabil stiintific si un miracol. Tocmai indecizia îl face pe cititor să se simtă înfiorat (întrucât el se întreabă obsesiv în sinea lui: stiu că există o explicatie stiintifică, dar dacă totusi s-a petrecut ceva supranatural?). Atunci când scriitorul strică echivocul si optează pentru una din cele două posibilităti de interpretare, sentimentul fantasticului se evaporă. Astfel, dacă el prezintă faptul iesit din comun, în mod explicit, ca pe un miracol, cititorul se... linisteste, întelegând că este vorba de o poveste. Iar dacă balanta se înclină spre o explicatie stiintifică, se ajunge si mai direct la un sentiment al normalitătii.

Atunci când naratiunea este legată de stilul de viată comunist, scriitorul tinde să accentueze caracterul miraculos al întâmplărilor, în replică la scientismul demagogic si ateismul vulgar practicate de autorităti. Asa se petrec lucrurile si în cartea lui Mihail Gălătanu. Cititorul rămâne la sfârsit cu convingerea că i s-au relatat fapte supranaturale si că, prin urmare, ceea ce a citit a fost o poveste.

Perspectivă planetară

Romanul despre atelierul de clopote din România începe enigmatic cu evocarea anilor 1911-1912, când se construieste si se inaugurează, la Belfast, vaporul Titanic. Autorul îl aduce în prim-plan pe comandantul navei, Edward J. Smith, navigator cu mare experientă, angajat al firmei "White Star Line", căruia locuitorii satului său natal tocmai se pregătesc să-i ridice o statuie. Apoi descrie transatlanticul - "un fel de hotel miscător, cu 762 de camere grupate în trei categorii" - si face o referire fugitivă la locul unde a fost turnată elicea vasului, un loc "foarte îndepărtat", "din celălalt colt al Europei".

În momentul în care întelegem că este vorba despre România, autorul îsi mută privirea chiar asupra României, povestindu-ne ce se întâmplă în 1986 într-o fabrică de ustensile pescăresti dintr-un oras de provincie. Această fabrică primeste pe neasteptate comanda de a produce zece clopote, pentru cimitirele noi apărute în preajma orasului. Comanda creează derută, întrucât de aproape patruzeci de ani nu s-a mai fabricat asa ceva, regimul comunist descurajând în mod sistematic orice încercare de resuscitare a vietii religioase. În acelasi timp, nici nu mai există muncitori care să stie cum se toarnă clopotele. Unii pensionari îsi amintesc că fabrica avea cândva un atelier cu un asemenea profil si pretind că el se află în pământ, de unde trebuie dezgropat ca un obiectiv arheologic. Sarcina dezgropării si-o ia un muncitor, Sotir, un fel de "pescarul Amin", care îsi îndeplineste misiunea cu o fervoare mistică. Săpăturile făcute de el reprezintă de fapt initierea unui om din "epoca de aur" în adevărata epocă de aur a României, aceea dinaintea instaurării comunismului.

Sotir descoperă în adîncul pământului atelierul de clopote, în care se află un clopot gata turnat, forme pentru turnarea altor clopote, cadavrul unui lucrător, ucis probabil în momentul nationalizării si - surpriză - prima variantă, de probă, a elicei Titanic-ului. Obiectele găsite au proprietăti magice, reflectând în luciul lor chipurile unor persoane dispărute de multă vreme. Este un prilej pentru autor să desfăsoare în fata noastră tragediile unor oameni care si-au pierdut fiinte dragi si care vin să le revadă, ca într-o oglindă fermecată, în suprafetele de bronz.

Mihail Gălătanu face un tur de fortă trecând de la descrierea Titanic-ului la aceea a atelierului de clopote, de la evocarea unui căpitan de navă englez la aceea a unui muncitor român, de la reconstituirea obiceiurilor dintr-un sat irlandez la aceea a obiceiurilor locuitorilor de pe malul de nord al Dunării. Ca si în poezia sa, în recentul roman se configurează o perspectivă planetară asupra existentei, perspectivă sustinută de un întins registru stilistic.

Demonstratie de virtuozitate stilistică

Mihail Gălătanu poate scrie bine în orice stil. Atât de bine, încât scrisul său capătă adeseori o tentă parodică. Si totusi acest virtuoz al stilurilor, acest autor proteic care foloseste dictionarul limbii române ca Paganini vioara rămâne mereu el însusi. În jocul său de-a literatura există ceva greu si definitiv. Dantelăriile stilistice pe care le desfăsoară în fata cititorului nu sunt din hârtie, ci din fier forjat.

În prima parte a romanului recunoastem reflexe ale romanului istoric englez, asa cum ni l-a fixat în memoria culturală Walter Scott. Noutatea o constituie irizatia de ironie:

"Între timp, Edward Smith se plimba cu mâinile la spate, nerăbdător, la marginea parapetului.

Marea se înălta si cobora abrupt apoi, undeva, la câteva zeci de metri sub picioarele lui încăltate în cizme negre, înalte, care călcau alternativ două continente: unul vechi, plin de inertia traditiei, altul nou, fierbând sub puseul de febră al începutului."

În partea a doua predomină proza de atmosferă. Autorul creează adeseori o realitate misterioasă din numai câteva fraze, asa cum procedează, de exemplu, atunci când relatează vizita lui Sotir acasă la bătrânul Ahasverian, unul dintre ultimii cunoscători ai secretului turnării clopotelor:

"Casa lui Ahasverian era o dărăpănătură în care, cel putin dacă o priveai dinafară, îti si era frică să intri. Arăta ca un ochi mare, holbat spre ceva, spre nu-stiu-ce.

De departe, Sotir ghicise că aceea e casa, semăna cu un huhurez care nu avea nici un chef să fie deranjat din bârlogul lui, încropit într-un frunzar. Iederă abundentă si o boltă de vită de vie acopereau aproape cu totul casa mosneagului."

Sunt utilizate însă, în această a doua parte, si alte stiluri, cum ar fi stilul indirect liber (cel atât de iubit de Marin Preda) în care Mihail Gălătanu scrie, printre altele, un admirabil poem în proză:

"Când moare unul înecat pe Dunăre, oamenii se duc la Cotul Pisicii si-l asteaptă.

Asta se întâmplă numai după trei zile.

Trei zile, rubedeniile speră încă să-l mai găsească pe undeva prin apropierea locului unde s-a întâmplat. s...t

Dacă nu-ti iese si nu-ti iese mortul la suprafată, te duci la Cotul Pisicii.

Bun loc si Cotul Pisicii ăsta!

Că acolo au pus oamenii o plasă mare, pe dedesubtul apei.

Si acolo se prind toate parangheliile pe care Dunărea le poartă cu ea."

În continuare, prozatorul-poet compară locul cu o gară si schitează o viziune înfricosătoare:

"O gară unde toată lumea vine îmbrăcată în negru, femeile cu părul strâns în marama de doliu si bărbatii cu barba crescută de câteva zile, întepând cu tepii lor aerul mohorât.

Unde asteptatii vin fără nici un fel de bagaj decât corpul lor.

Decât hainele sumbre si carnea ferfenitită de vietuitoarele Dunării."

Prin romanul său, Mihail Gălătanu ne demonstrează încă o dată că este un extraordinar... poet.

Mihail Gălătanu, Mesterii de clopote, Bucuresti/ Petrosani, col. Panorama/ Matinal (coord. de Dan Silviu Boerescu), 1999. 144 pag.