Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Plastică:
O negaţie a cenuşii de Pavel Şuşară


Cu trei ani în urmă, un incendiu devastator mistuia, odată cu atelierul, tot ceea ce adunase în mai bine de treizeci de ani de creaţie pictorul Florin Ciubotaru. Lucrări, schiţe, arhivă, obiecte rare şi preţioase, dacă nu prin valoarea intrinsecă, în mod cert prin valoarea lor de reprezentare, au dispărut fără urmă şi fără nici o şansă de a fi, în vreun fel, recuperate. Gol şi suspendat din propria sa istorie, pictorul nu avea decît o singură alternativă reală: aceea de a transforma dezastrul în act puruficator şi de a lua totul de la capăt ca şi cum ar fi trecut prin proba iniţiatică a unei naşteri noi. întrebarea legitimă în legătură cu ceea ce avea să urmeze era aceea dacă pictura nouă va fi o formă de continuitate, altfel spus va mai semăna ea cu cea dispărută în flăcări sau, dimpotrivă, va fi expresia unei amnezii şi vehiculul unor energii proaspete, nemanifeste pînă în acel moment. Recenta sa expoziţie de la sala Dalles, prima cu adevărat importantă din ultimii trei ani, oferă un răspuns mai puţin tranşant, dar mult mai nuanţat decît ar da de înţeles schema dihotomică de mai sus. Într-un anume fel, Florin Ciubotaru se continuă pe sine însuşi, conservîndu-şi suficiente caracteristici deja acreditate, după cum, într-o altă perspectivă, el se instalează decis într-o nouă vîrstă a creaţiei. Structură artistică duală prin constituţia sa profundă, manifestîndu-se pînă acum alternativ - cînd diafan şi imponderabil, cînd imaginînd forme definite, cu arhitecturi şi geometrii stabile -, Florin Ciubotaru îşi conservă şi în noile lucrări aceste dominante, aducîndu-le însă în simultaneitate. Dacă e să identificăm o continuitate fermă, atunci ea este una structurală, a tensiunilor subterane, iar dacă încercăm o evaluare a elementelor noi, latente pînă acum sau doar insuficient marcate, acestea pot fi găsite în aspiraţia către sinteză, către echilibrarea energiilor şi către împăcarea contrariilor. Natură feminină prin tipul de sensibilitate, prin devoalarea afectelor, prin nostalgia germinativă şi prin enormele viziuni embrionare, pictorul manifestă simultan şi un autoritarism falocrat, un simţ enorm al posesiunii virile. Formele închise, construcţiile monumentale cu sens ascensional marcat, nucleele dure ale majorităţii compoziţiilor, trimit invariabil către ordine, în general, şi către ordine cerebrală şi exerciţiu volitiv, în particular. în jurul sau înlăuntrul acestui ax explicit (al unei masculinităţi asumate fără echivoc) a cărui formă este invariabil rectangulară sau ovulară - şi care joacă în compoziţie rolul unei forţe nucleare, al unui magnet care stopează dezordinea - se revarsă, cromatic şi morfologic, dansul voluptuos al feminităţii decorative, al fragmentului, al graţiei seducătoare şi al preaplinului seminal. În acest moment pictura lui Ciubotaru nu mai este aceea a unei naturi duale, a unui tip de trăire schizoidă, care separă principiile şi apoi le animă alternativ, ci aceea a unei androginii recuperate, a unei unităţi care-şi trăieşte simultan stările adverse şi năzuinţele contradictorii. Fără să-şi pună explicit probleme adînci, fără să gloseze grav pe marginea abisului ontic şi să ofere soluţii prin tot felul de axiome, Florin Ciubotaru are, în mod autentic, o largă rezonanţă metafizică. El este un contemplativ plin de vitalitate, un epicureu cu nostalgii carteziene şi un senzual, ca să-i zicem aşa, cu simţul răspunderii. încercînd o localizare a acestor coordonate în cadrul unor limbaje diverse şi al unor tehnici diferite, s-ar putea spune că Florin Ciubotaru este viril, solar, contemplativ şi aşezat ferm sub orizonturile serenităţii, în desen - în desenul mintal şi în desenul propriu-zis - şi feminin, selenar, trăind în vecinătatea materiei gestante şi răscolit de frămîntări şi de pulsiuni baroce, în pictură. De altfel, pictura pare şi din punct de vedere tehnic, mecanic, un spaţiu care se construieşte printr-o continuă adăugare, prin acel proces de înmugurire expansivă tipic pentru lumea vegetală.