Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Dans:
O fericită simbioză artistică de Liana Tugearu


La sfârşitul stagiunii 1999-2000 au avut loc, în sfera dansului, un număr destul de însemnat de evenimente. Între ele se înscrie şi spectacolul Requiem, 24 de ritualuri şi un cuvânt şoptit, realizat de Gigi Căciuleanu, la Teatrul de Balet Oleg Danovski, din Constanţa.
Spectacolul este o fericită îmbinare între forţa expresivă a muzicii Requiem-ului lui Giuseppe Verdi, imaginaţia creativă a lui Gigi Căciuleanu, şi calitatea unei companii excelente de balet, care şi-a diversificat mijloacele de expresie, răspunzând cu mare acurateţe tuturor solicitărilor coregrafului. Este remarcabil modul în care s-a produs fuziunea între amplitudinea suflului romantic al muzicii şi simplitatea gestului propriu dansului contemporan, precum şi modul cum o companie de formaţie clasică a preluat toate intenţiile coregrafului, venite dintr-o altă direcţie decât cea care le-a fost mulţi ani familiară.
Trăsătura de unire între muzică şi concepţia coregrafică o constituie un profund sentiment al tragicului, care, dacă diferă ca formă de la o epocă la alta, rămâne acelaşi în conţinutul lui răscolitor omenesc. Este ideea pe care ne-o transmite explicit şi "cuvântul şoptit" al coregrafului: "Aş vrea să pot să-ţi spun/ în şoaptă, un Requiem/ veac doborât/ mileniu fără viaţă/ noi te-am ucis/ cu ochii pe ceas/ beţi de ceaţă/ tot aşteptând zadarnic/ de dragoste/ un semn"
"Coregrafia a fost gândită pe fragmente, perfect înlănţuite, încredinţate unui grup de dansatori, unui solist sau unui cuplu, uneori partiturile coregrafice ale grupului şi ale soliştilor suprapunându-se, alteori aceştia din urmă evoluând singuri. Ţesătura coregrafică contemporană şi personală, încorporează organic, din când în când, unele elemente de tehnică clasică, pe care dansatorii companiei le stăpânesc perfect. Mişcarea pleacă de la un element simplu, pe care îl dezvoltă ingenios, în diferite planuri spaţiale, evoluţiei libere din câmpul scenei, asociindu-i-se evoluţii circumscrise unui pătrat orizontal sau vertical, unor funii care sugerează un ring sau unor scări pe care dansatorii urcă şi, odată ajunşi în vârf, alunecă din nou în jos, pe cealaltă parte, în braţele celor care-i aşteaptă. Scenografia semnată de Eugenia Leca Botezatu, serveşte perfect coregrafia, cu mijloace simple dar sugestive, în care se simte formaţia de graficiană a scenografiei, a cărei concepţie plastică vizează cu precădere suprafaţa şi în mai mică măsură adâncimea spaţială, iar din punct de vedere coloristic, dominantă fiind relaţia alb-negru.
Nu toate cele "24 de ritualuri" se ridică la aceeaşi valoare a plasticii coregrafice. Spre exemplu, cele două cupluri din primul act, care dansează în cadrul unui patrulater conturat cu alb pe podeaua scenei, un cuplu masculin şi unul mixt, au partituri mai puţin reuşite şi, uneori, amploarea muzicală nu are deplină acoperire în corespondentul ei vizual, scenic. Dar aceste momente sunt puţine şi nu impietează asupra imaginii de ansamblu a spectacolului, de o subtilă poezie dramatică şi o mare transparenţă a ideilor, la această impresie globală contribuind substanţial şi regia de lumini realizată de Dan Mastacan.
Dar, ca în oricare spectacol de dans, opera finită se datorează în egală măsură gândirii coregrafice şi modului cum ea prinde formă datorită expresiei plastice corporale a dansatorilor. Or, aportul companiei Teatrului de Balet Oleg Danovski a fost esenţial. Absolut toţi interpreţii au fost la înălţimea solicitărilor coregrafului, câţiva dintre ei având totuşi o contribuţie specială, care a conferit compoziţiei coregrafice dansate de ei o greutate anume. Astfel, Bogdan Nicula, căruia i s-au încredinţat câteva momente cheie din spectacol, a dat acestora o rotunjime şi o plinătate proprie forţei sale plastice, în timp ce Costel Georgescu a conferit momentelor interpretate de el un rafinament şi o eleganţă care ìi sunt proprii. Dansul regelui în veşmânt roşu, întruchipat de el, a fost o mică bijuterie coregrafică, de fineţea unui filigran. De asemenea, momentele coregrafice susţinute de Felicia Şerbănescu au avut limpezimea şi expresivitatea proprie dansului acestei interprete cu valenţe stilistice multiple, în timp ce acelea încredinţate lui Jenna Johnson au fost încărcate de fervoarea care îi este proprie.
Cu aproximativ o jumătate de an în urmă, scriam, într-un articol de sinteză asupra peisajului coregrafic românesc actual, despre grefa de dans contemporan operată pe corpul clasic al companiei Teatrului de Balet Oleg Danovski, întrebându-mă dacă ea va da rezultatele dorite. Spectacolul Requiem, 24 de ritualuri şi un cuvânt şoptit este o dovadă că operaţia a reuşit, dansatorii acestei companii fiind deschişi, în acest moment, pentru un larg evantai stilistic.