Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
O experienţă culturală de Ioan Holban


Relaţia culturală directă cu China este una de dată recentă, favorizată de conjunctura politică a anilor '50; înainte de această dată vor fi fost doar accidente din biografia unor oameni, iar cazul celebru este, desigur, cel al lui N. Spătaru Milescu, autor al unei cunoscute şi singulare Descrieri a Chinei, din secolul al XVII-lea. În orice caz, Drumul Mătăsii, pe care, poate, va fi mers Marco Polo, era unul al relaţiei Occident-Orient, mirodeniile şi mătasea din China interesînd doar pe bogaţii negustori veneţieni, cum, la fel, călătorii europeni care visau la exoticele curţi imperiale de pe "tărîmul celălalt" au plecat din porturile Occidentului european; noi, pe atunci, aveam treabă cu orientalii noştri turci, fanarioţi, ruşi, polonezi... oricît de artificială ar părea această relaţie culturală cu mediile mai ales literare ale Chinei de azi, ea este unul din beneficiile certe ale ingerinţelor (atît de dese şi, aproape totdeauna, atît de crude) ale politicului în lumea literaturii; vizitele reciproce ale delegaţiilor de scriitori, traducerile (foarte multe la număr), schimbul de filme şi de alte bunuri simbolice au început spre sfîrşitul anilor '50, iar unul dintre primii scriitori români care au ajuns acolo a fost Mihail Sadoveanu; e drept, în calităţile sale oficiale din acea vreme. Care era China pe care a văzut-o marele prozator? Una a uniformelor, a revoluţiei culturale, fără temple şi, poate, fără oameni.
Ultimul venit din China e Lucian Vasiliu care îşi fixează călătoria într-o admirabilă carte, Cambei în China (Editura Sedcom Libris, 2000), subintitulată, cu umor, "carte de turism şi masaj oriental". Şi care e China "lui"? Dacă Sadoveanu ar citi-o, n-ar înţelege nimic. Lucian Vasiliu nu este un om uşor impresionabil; e, mai degrabă, sceptic, nu se lasă emoţionat de primul contact, iar jurnalul şi l-a redactat după venirea în ţară, lăsînd, aşadar, timp notaţiilor de la faţa locului să se aşeze, să scape tocmai de glazura emoţiei fatale de la întîlnirea cu o altă lume. Şi această altă lume se compară doar cu ea însăşi. Lucian Vasiliu a plecat în aventura sa (pentru că, în adevăr, este o aventură să călătoreşti cu trenul şi cu avionul pe ruta Iaşi-Bucureşti-Zürich-Hong-Kong-Kuhming (provincia Iunnan) însoţit de un suport cultural solid, aflat, în bună măsură, într-o "roabă de cărţi" pe care i-a pus-o la dispoziţie prietenul Liviu Papuc de la Biblioteca Centrală "M. Eminescu"; între ele, des citaţi N. Spătaru Milescu, dar şi contemporanul Cornel Ungureanu, precum şi cărţi de istorie a culturii chineze. Călătorul ieşean nu se entuziasmează dar nici nu cîrteşte; constată, descrie, face comparaţii şi dacă descoperă "modele" ori măcar fapte ce merită urmate, acestea aparţin în exclusivitate profesiunii sale (de scriitor) şi nu mai puţin pasiunii sale (cea de muzeograf, de şef al "Atelierului de potcovit inorogi" de la Casa Pogor). Iată: "China e un conglomerat fantastic de popoare şi de populaţii. Minorităţile etnice şi-au recăpătat identitatea, sînt cultivate, protejate, personalizate". Atît, fără alte comentarii, spunînd, totuşi, parcă, în subtext: "à bon entendeur, salut!". Temele des abordate în comparaţiile inevitabile - nu multe la număr, dar perfect motivate de realitate - sînt turismul cultural şi investiţia pentru imagine, atît de apropiate preocupărilor de acasă ale călătorului. Vizitînd, de pildă, "un uriaş complex muzeal, dotat cu de toate", muzeograful Iaşului nu-şi poate reprima amărăciunea gîndindu-se acasă: "Mă gîndesc la bietele noastre muzee, atît de părăginite (deşi deţin valori inconfundabile, pilduitoare pentru identitatea noastră), atît de ignorate de autorităţi. Ce turism cultural s-ar putea face şi la noi, ce beneficii ne-ar putea aduce (imagine, finanţe, prietenii...)!" Şi, tot astfel, constatînd "risipă de energie electrică" ştie că ea se face - cît de motivat! - "în favoarea turismului, a negoţului, a imaginii". Lucian Vasiliu e, cu propria-i vorbă, un personaj din romanele lui Balzac sau, mai bine, un Moş Nichifor Coţcariul, ajunşi într-un loc unde-i preocupă, deopotrivă, peisajul, lumea contrastelor, dar şi fizionomiile întîlnite: acut simţ al observaţiei, talent de portretist, mijloace ale unui prozator adevărat. Cambei în China (cuvîntul din titlu, victimă a unui joc de cuvinte imediat sesizabil, înseamnă, în fapt "Noroc", "Sănătate", "La mulţi ani") este cartea unei experienţe culturale profunde, singulară, cu totul specială.


Lucian Vasiliu, Cambei în China, Editura Sedcom Libris, 2000.