Marilor dispăruţi li se
cântă un recviem. Anul
trecut a părăsit această
lume, după o lungă
şi grea suferinţă, unul
dintre cei mai însemnaţi scriitori de expresie
romanşă sursilvană:
Gion Deplazes.
Scriitor prolific, poet şi prozator,
om de cultură cu un vast orizont,
profesor şi cercetător în domeniul
istoriei literare a etniei sale a lăsat
în urmă o moştenire de valoare.
Activitatea sa literară s-a materializat
în ultimele decenii în colecţia de
Opere complete, însumând cca 5000
de pagini, repartizate în 14 tomuri
voluminoase. Dar cel care doreşte să
studieze istoria literaturii romanşe
în general nu se poate lipsi de cele
trei cărţi de referinţă ale marelui
dispărut: Izvoare (4 volume care trec
în revistă literatura romanşă de la
începuturi la epoca modernă),
Retoromanii. Identitatea lor în literatură
(scrisă în germană, subliniază
originalitatea literaturii romanşe ) şi
Spinul dintre omoplaţi, ultima încercând
să găsească ce a determinat un număr
de 12 scriitori romanşi să-şi sacrifice
timpul lor în favoarea literaturii, fiind
adeptul ideii că marii creatori îşi
desăvârşesc opera prin suferinţă.
A fost numit de confraţi un Balzac
romanş (vezi Iso Camartin, Prefaţa
la Opere, 1994, Arnold Spescha, în
La Quotidiana, 3 noiembrie 2015)
pentru măiestria şi tenacitatea cu
care a redat în literatură viaţa
conaţionalilor săi. Fiind născut (în
martie 1918) într-un sat tipic sursilvan,
Surrein, într-o familie de ţărani, a
cunoscut ca nimeni altul acea lume
romanşă de păstori, vânători, mici
meşteşugari, culegători de plante
alpine şi de fructe şi lucrători ai
pământului, astăzi dispărută în cea
mai mare parte. Eroii lui îşi trăiesc
în tăcere dramele sau bucuriile vieţii
lor de oameni simpli. Sensibilitatea-i
deosebită, ca şi simţul de observaţie,
le-a datorat dispariţiei mamei sale,
trecută în cealaltă lume mult prea
devreme, când viitorul scriitor
avea doar nouă ani. Se pare că acest
ghimpe din viaţa lui i-a determinat
talentul scriitoricesc. A crescut
împreună cu cei patru fraţi, cunoscând
bine viaţa dură din locul de baştină.
Dar a zburat la timp de acolo având
şansa de a face studii. A îmbrăţişat
cariera didactică şi a practicat-o
întreaga viaţă parcurgând toate treptele
de la cea de institutor la cea de profesor
universitar. A fost ales în funcţii
importante în diferite foruri culturale
şi a primit distincţii şi premii culturale
pe măsura eforturilor sale. Dar pasiunea
sa a rămas scrisul. Recunoştea adesea
că el a fost mai mult sau mai puţin
absent în problemele familiale (a avut
trei copii şi şapte nepoţi), iar grijile
căminului au căzut în sarcina devotatei
sale soţii, Carmelia, o pasionată
violoncelistă.
Cititorul român dornic să cunoască
literatura unei etnii romanice înrudite
(fraţii noştri mai mici, cum îi numea
Nicolae Iorga) a putut înţelege - prin
existenţa celor câteva romane traduse
de noi (Buze amare, Marietta, Martin
şi Martin Antoni în volumul Destine,
Bârlogul vulturilor, Teribil de suspect)
şi a câtorva poezii incluse în antologia
poetică bilingvă romanş-română
întocmită de Augustin Maissen şi de
subsemnata – importanţa contribuţiei
masive a unui scriitor devotat neamului
său, ca Gion Deplazes, în contextul
unei identităţi naţionale periclitate.
În autobiografia publicată în volumul
al doisprezecelea din culegerea sa
de opere, autorul pune în relaţie
naşterea unor personaje literare cu
anumite întâmplări din realitate,
afirmând cu modestie că scriitorul
se regăseşte în majoritatea eroilor
săi, cu precădere în cei negativi.
Crezul lui literar, afirmat tot în această
biografie personală, constă în faptul
că s-a străduit să marcheze trecerea
romanşilor printr-un secol de mari
transformări (secolul al XX-lea).
Constatarea aceasta este confirmată
şi de Iso Camartin în docta lui introducere
la culegerea de Opere (1994) ale
lui Gion Deplazes. Iso Camartin afirmă
că nu există izvoare mai elaborate
decât scrierile lui Gion Deplazes
pentru a înţelege mentalitatea
tradiţională a sursilvanilor, specifică
mediului rural catolic din Valea Cadi.
Scriitorul însuşi mărturisea într-un
interviu că opera lui nu este un pamflet,
ci un martor al vremii sale.
Principalii comentatori ai literaturii
scrise de Gion Deplazes îi atribuie
acesteia trei caracteristici esenţiale:
fascinaţia pentru destin, predilecţia
pentru descriere şi portret şi un umor
subtil, redate printr-un registru
lingvistic extrem de bogat, adus la
lumină de profunda sa cunoaştere
a graiului matern, încărcat de expresii
tipice, comparaţii, simboluri, zicale
şi metafore. Ştiindu-l specialist şi
profesor de germană, l-am întrebat
într-un interviu publicat în România
literară în anul 2000 de ce nu a
scris literatură şi în germană, cum
au făcut numeroşi confraţi ai săi de
etnie romanşă. Mi-a răspuns cu
sinceritate: “Romanşa îmi venea din
stomac.”
Fascinaţia autorului pentru soarta
individului este ilustrată în multe
dintre scrierile sale în proză, începând
cu primul său roman, Marietta, publicat
în 1951, cu subtitlul semnificativ
Vină sau destin, şi terminând cu
ultimul din 1994, Martin şi Martin
Antoni, continuarea celui dintâi, reunite
de noi în limba română într-un
singur volum. Tema predestinaţiei
individului argumentează ideea că
suntem supuşi unei ordini superioare.
Păcatul trebuie plătit cu orice preţ,
dacă nu de cel care l-a comis, atunci
de generaţiile viitoare. În Buze amare
un băiat şi o fată, fraţi vitregi, plătesc
prin sacrificiul iubirii păcatul tatălui
lor. Dramatismul acestei frumoase
scrieri a fost ilustrat cu fidelitate în
filmul cu acelaşi nume. Uneori patria
(în Bârlogul vulturilor) sau natura (în
Marlengia) reprezintă mâna destinului.
De altfel natura este un element
determinant în viaţa omului de la
munte şi efectele ei sunt magistral
înregistrate prin arta descrierii proprie
scriitorului, el însuşi un muntean
autentic prin obârşie.
Gion Deplazes a fost predestinat
să se stingă din viaţă la o vârstă
înaintată şi în ultimii doi ani să fie
dependent de îngrijire calificată, îmi
scrie Doamna Carmelia Deplazes,
soţia scriitorului. Nu voi uita bucuria
pe care a încercat-o în faţa fiecărei
cărţi traduse în română şi nici generozitatea
cu care ne-a acordat încuviinţ
area de a-i traduce întreaga
operă.
