Scrie Patrick Besson în rubrica lui săptămânală din „Le Point” de joi 25 octombrie: „Democraţia înseamnă dictatura oamenilor politici. Nu-i auzi decât pe ei, nu-i vezi decât pe ei. Ce fel de sistem e acesta în care eşti obligat să laşi să-ţi intre în viaţă oameni pe care nu i-ai invita în casă? Când părăsesc puterea, respirăm uşuraţi. Când abandonează politica, jubilăm. Problema e că sunt înlocuiţi imediat, în cele mai multe cazuri, de alţii încă şi mai enervanţi. De patruzeci de ani de când votez, schimbările de majoritate nu mi-au schimbat cu nimic viaţa şi îmi închipui că lucrurile stau la fel pentru cei mai mulţi dintre noi. Ar fi preferabil, poate, să alegem o dată pentru totdeauna o majoritate, la întâmplare, de stânga sau de dreapta. Asta ar interzice platourile de televiziune sau studiourile de radio oamenilor politici: am trăi mai bine şi noi, şi ei. Şi ar fi cruţaţi de obligaţia de a poza în staruri, mai ales că nu prea ştiu să cânte. În clipa ieşirii la pensie, nu s-ar mai simţi daţi la o parte, cât despre noi, ne-am simţi pur şi simplu eliberaţi.” Nu e vorba despre oamenii politici români, aţi înţeles, nu e aşa?