Acest an începe ca în bunele vremuri ale regimului Constantinescu. Relaţiile dintre Cotroceni şi Palatul Victoria s-au scurtcircuitat, vorba unor analişti politici. Deosebirile între actuala criză şi cele care duceau la demiterea premierilor în timpul d-lui Constantinescu nu ţin de vreo evoluţie a mentalităţilor politice. Pur şi simplu aici avem de-a face cu o relaţie de familie politică. Dl Iliescu n-a avut nimic împotrivă ca fiul său favorit să-şi întindă aripile ca premier. Nu l-a deranjat nici că premierul a făcut eforturi să-şi extindă autoritatea în partid. N-a părut supărat nici cînd dl Năstase îl mai ironiza de la distanţă pentru izbucnirile sale anticapitaliste, pe la întîlniri din provincie, unde dl Iliescu îşi mai dădea drumul la gură.
Indispoziţia d-lui Iliescu a început după ce premierul a adus în discuţie ideea cu alegerile anticipate. Cîtă vreme însă şi-a închipuit că e vorba de o simplă petardă politică fabricată de Vasile Dâncu pentru a da de lucru presei, dl Iliescu nu s-a amestecat în vorbă. Cînd a băgat de seamă că premierul nu glumeşte şi că chiar vrea alegeri anticipate, preşedintele a început să strîmbe din nas. Închipuindu-şi poate că e vorba de o reacţie de acomodare a tot mai singuraticului locuitor al Palatului Cotroceni, prim-ministrul a făcut greşeala să-şi închipuie că are situaţia sub control, intrînd treptat în conflict de opţiune şi de interese cu dl Iliescu.
Prin alegerile parlamentare anticipate, decalate de prezidenţialele care ar fi urmat să se ţină la soroc, premierul nu-i lăsa d-lui Iliescu decît posibilitatea de a candida la funcţia de preşedinte al asociaţiei de locatari din imobilul unde îşi are domiciliul ca simplu cetăţean. Pentru Parlament îi excludea candidatura - fiindcă preşedintele în exerciţiu nu poate candida pentru nici o altă funcţie pînă nu-i expiră mandatul. Iar o nouă candidatură la preşedinţia României a d-lui Iliescu nu s-ar putea înregistra fără modificarea Constituţiei în acest scop. În ceea ce mă priveşte, continuu să cred că la cererea generală, exprimată prin referendum şi cu caracter de excepţie, dl Iliescu n-ar avea nimic împotriva unui nou mandat. E limpede însă că preşedintele nu vrea să forţeze nota, deoarece e pe punctul de a deschide o poartă a istoriei, dacă România va fi primită în NATO. Poartă pe care oricum a întredeschis-o cu prilejul vizitei preşedintelui Bush în România.
Dar una e istoria şi alta e cariera politică. Dl Iliescu nu concepe să i se dea vreo funcţie onorifică în PSD pînă la viitoarele alegeri la termen. Şi ar mai fi ceva. Preşedintele Iliescu de azi simte că a dobîndit o autoritate care îl plasează, pînă la un punct, deasupra partidelor. Discursul său din decembrie în Parlament e chiar un semn că dl Iliescu se consideră un preşedinte al tuturor românilor, fără datorii de partid şi fără fostele sale preferinţe ideologice, apăsat exprimate.
Dl Iliescu l-a pus la punct pe fiul risipitor, nemaiaşteptînd întoarcerea acestuia la sentimente mai bune, ci obligîndu-l pe dl Năstase să declare că de fapt nici n-a plecat bine.
În contul aceleiaşi relaţii de familie, dl Năstase ştie că poate ricana fără riscul de a fi pus pe liber. Aşa se explică de ce premierul a acceptat să fie pus la colţ de dl Iliescu, dar de acolo a răbufnit că despre alegerile anticipate se va mai vorbi, chiar dacă deocamdată nu mai e cazul.
Sînt analişti care consideră că această criză va fi urmată de mari cutremure dinspre Palatul Victoria, deoarece premierul nu se va împăca deloc cu înfrîngerea pe care a suferit-o.
Să facem un mic calcul. Îşi poate permite dl Năstase o ruptură totală cu dl Iliescu, fără a se trezi a doua zi vehement contestat din PSD? Dacă dl Năstase va risca pe ideea unicităţii sale inestimabile ca premier, înaintîndu-şi totuşi demisia, nu va exista o superofertă din PSD pentru această funcţie? Lucrurile astea le ştie şi dl Năstase, aşa că el nu va împinge criza mai departe de simple bombăneli pentru uzul presei şi al, de fapt, micilor sale satisfacţii tolerate de preşedinte. În ceea ce priveşte mentalităţile, crizele de personalitate ale premierilor, ca şi reacţia dură dinspre Cotroceni, repetată indiferent cine s-a aflat pe post acolo, de la demiterea lui Petre Roman cu sprijinul minerilor, în România nu s-a schimbat mare lucru. Cînd premierul nu mai convine la Cotroceni ori pleacă ori, ca dl. Năstase, se străduieşte să redevină convenabil, făcînd pe nemulţumitul de ochii presei.
