S-a întâmplat nu rareori ca viața să bată filmul și acesta este și cazul Hagadei de la Sarajevo, o prețioasă incunabulă de secol XIV salvată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de un bibliotecar musulman, iar a doua oară în timpul războiului interetnic din fosta Iugoslavie. O carte care a supraviețuit mai multor deportări, convertiri, jafuri, tăinuiri strategice, pentru a-și găsi azi liniștea la Muzeul Național din Sarajevo, și care a făcut în urmă cu mai mulți ani obiectul unui amplu reportaj scris de jurnalista australiană Geraldine Brooks. Încă de pe atunci, viitorul roman era pe jumătate scris. Specializată în conflictele interetnice și interreligioase din Orientul Mijlociu, Africa și Balcani, Brooks a abordat cu succes atât literatura de ficțiune, cât și de non-ficțiune. A scris romanul Hagadei din Sarajevo ca urmare a unei burse de creație desfășurate după toate canoanele moderne ale ficțiunii istorice; adică a consultat muzeografi, conservatori, specialiști în științe naturale, istorici, teologi, iar vasta bibliotecă de la Harvard și călătoriile de documentare au contribuit major la scrierea unei istorii credibile și antrenante. Hagada din Sarajevo a atras-o cu deosebire pentru stindardul de multiculturalitate pe care l-a reprezentat în mijlocul unui război dureros de sfâșiere intrastatală, dar și, foarte probabil, pentru simpatia autoarei, convertită la iudaism în urma căsătoriei, față de „poporul cărții“, cel din metafora titlului. Ca atare, nu putea rata pretextul frumoasei hagade iugoslave, căci este vorba în acest caz de un manuscris evreiesc cu o particularitate deosebită: textul include o colecție de miniaturi care au atras atenția tuturor specialiștilor de artă, prin dezacordul cu comandamentele iconoclaste ale religiei iudaice. Cartea a fost adusă din Spania de sefarzi, în urma alungării lor din 1492, dar nu se cunoaște rațiunea împodobirii ei cu imagini. Din acest mister, complicat de parcursul european aventuros al cărții prin mai multe epoci și țări, a extras autoarea miezul poveștii sale, transformând prin ea însăși această carte într-un simbol al Exodului, asemenea textelor ce îi alcătuiesc conținutul: o mărturie de supraviețuire și totodată de revenire omfalică la punctul originar, care în acest caz nu mai este Țara Sfântă, ci poporul bosniac, în mijlocul căruia, salvată în chip repetat de la pieire, ea își va fixa identitatea. Brooks știe să complice povestea cu tot felul de gesturi reparatorii: printro sustragere frauduloasă, manuscrisul îi este redat poporului israelian, dar, după ce va petrece neștiut de nimeni câteva decenii în muzeul Yad Vashem din Tel Aviv, îngropat în suferința mută a mausoleului de mărturii, va reveni în final în cealaltă patrie, la Sarajevo, unde i se redase splendoarea artistică și unde prezența sa consacră acum o nouă speranță de dialog.
Romanul este scris din perspectiva unei regresii detectivistice în trecutul cărții, ca o dezlegare a misterelor ce s-au tot adăugat istoriei sale tumultoase. Fiecare epocă și spațiu traversat lasă o urmă a prezenței lor: o pată de vin, un fir de păr, o aripă de fluture; tot atâtea indicii prin care restauratoarea se apropie științific de misterul începuturilor cărții. Narațiuni istorice pline de culoare reconstituie în ordine inversă apariția manuscrisului, până într-un punct ultim, în care se dezleagă în final misterul miniaturilor iconodule. Iar în acest punct, scriitoarea exprimă un maxim al convingerilor sale interreligioase: pictorul secret este o maură din nordul Africii, la rândul ei supusă teoretic iconoclasmului musulman, dar care practică în chip desăvârșit arta creștină a ilustrării textelor sfinte pentru a-i oferi un dar fiului surdo-mut al maestrului său evreu. Sarajevo, Viena, Veneția, Sevilla devin punți peste veacuri într-un dialog al marilor religii europene, iar hagada se îmbogățește din îndrăznelile tuturor celor care au avut curajul să sfideze convențiile: pictorița care s-a opus rigorii iconoclaste a islamului, afirmarea heliocentrismului în plină erezie, adăugarea imaginilor la un text sfânt chiar de către un scrib evreu, salvarea unei cărți sfinte evreiești de către un neevreu cu riscul vieții. Toate aceste fire se reconstituie și se adună sub lupa restauratoarei Hanna Heath, care, în umbra unei meserii doar în aparență banale, parcurge ea însăși un drum al regăsirilor identitare. Din această poveste a construirii de arcuri peste timp și spații, se afirmă subiacent o laudă a umanității și a frumosului care, singure, au puterea de a desfereca inimile și de a repara greșelile trecutului.