Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Nume de animale de Rodica Zafiu

Antroponimia - ramura onomasticii care studiază numele de persoană - are avantajul de a folosi înregistrările făcute în diverse contexte administrative, de control sau utilitare: de la mai vechile liste de impozitare pînă la modernele cărţi de telefon. În măsura în care se ocupă şi de numele neoficiale - sisteme tradiţionale de apelative, porecle etc. - devin şi în cazul său indispensabile cercetarea de teren, ancheta de tip sociolingvistic şi dialectal, folosirea chestionarelor. (Cînd vor fi făcute publice mai multe documente din arhivele Securităţii, respectivul material va fi numai bun de utilizat pentru studii onomastice asupra numelor de cod - atribuite urmăriţilor sau alese pentru ei înşişi de colaboratori.) Mai greu e să studiezi numele date animalelor, situaţiile fiind în acest caz mult mai complicate şi instabile: înregistrările "oficiale" sînt puţine (şi privesc mai ales animalele de rasă, participante la concursuri); adesea, numele oficial al animalului de casă e concurat de alte denumiri, printre altele şi pentru că fiecare dintre stăpîni poate avea preferinţele sale onomastice; sînt destule animale care nici nu primesc un nume etc. E totuşi foarte interesant - din punct de vedere sociolingvistic - să descoperi care sînt modele, preferinţele, justificările zoonimelor (numelor de animale) într-un moment istoric dat. În studiul său monografic din 1936, Nume de persoane şi nume de animale în ţara Oltului, Ştefan Paşca aducea multe informaţii interesante despre modalităţile de denumire a animalelor în mediul rural tradiţional: numele erau date mai ales cailor, vacilor, cîinilor şi pisicilor, rar oilor sau caprelor; apăreau deopotrivă nume tradiţionale şi nume moderne, nume specifice animalelor (după culoare, ziua naşterii - Bălan, Bălţata, Joian, Miercurica -, alte particularităţi fizice, temperament, analogii - Corbu, Leu, Lupu, Ursu) sau preluate dintre numele de persoană. Autorul aminteşte de cîinii numiţi cu nume celebre din politica vremii: "în vremea frământărilor sociale de după război", în unele sate din Ardeal se pare că existau cîini numiţi Lenin şi Troţchi (op. cit., p. 155).Din inventarul alcătuit de Paşca, putem aminti cîinii Brătianu, Friţ, Mircea, bivolii Carol şi Petru, taurii Dumitru şi Victor etc.

Dacă examinăm doar materialul întîmplător şi sistematic pe care ni-l furnizează azi presa şi forumurile de discuţii despre animale, trăsătura cea mai izbitoare pare a fi atribuirea prin contrast a numelor populare, neaoşe, sau foarte pretenţioase. Animalele exotice primesc de preferinţă nume de persoană banal-tradiţionale, care le apropie şi le umanizează: "Puiul de crocodil, botezat Marinică, a fost băgat într-un cazan cu apă" (Evenimentul zilei = EZ 2748, 2001, 18); "cormoranul botezat imediat de personalul restaurantului cu numele Goguţă"; "Cormoranul Goguţă este clientul cel mai fidel al restaurantului" (EZ 1863, 1998, 2); "pitonul, botezat ŤMişuť" (EZ 1938, 1998, 1). Atribuirea de porecle tipic umane intră în aceeaşi ordine de idei: "Carmol, leul cu faţă de beţiv"; "ăsta n-are nume, da' i-am zis Carmol, că are faţă de beţiv" (EZ 3361, 2003, 4).

În cazul cîinilor şi al pisicilor "comunitare", atribuirea de nume este foarte interesantă, pentru că presupune o impunere treptată (neexistînd un stăpîn unic care să decidă numele) şi o acceptare din partea mai multor vecini. De obicei numele care se fixează sînt semi-generice şi se repetă tipologic: în jurul aproape fiecărui bloc se găseau Vulpiţa, Ursache, Lupache, Negruţa (nume sugerate de culoare, formă etc.).

Animalele cele mai predispuse să primească nume - animale de companie, în formula "oficială", pet-uri, cu un anglicism antipatic, pentru că prin pluralul tipic neutru le obiectualizează, sau animăluţe, cu diminutivul cel mai simpatic, caracteristic limbii populare şi familiare, sînt adesea prezentate pe forumuri din internet; exemplele de mai jos provin de pe forumul motociclism.ro. Din examinarea eşantionului destul de redus şi tipic citadin se observă o preferinţă pentru hipocoristicele sonore, bisilabice, bazate pe repetiţie de sunete - "o cheamă Bubu, este basset-hound, 2,5 ani, campioană şi super năzdrăvană"; "Pisica mea. O cheamă Lilu" - sau ironice (cu nota depreciativă convertită în afecţiune): "Motanul meu. Îl cheamă Zurli ". Cîinii (nu toţi de rasă) au mai ales nume de rezonanţă străină - Ada, Ajax, Toby, Toya, Lisy, Cindy, Martin, Max, Freddy, Adolf, Nilo; multe (Lady, Nero, Nelson) au şi la noi o tradiţie bine fixată în ultimul secol. Pisicile pot avea nume exotice - Missy, Maya, Yoda, Oscar - " dar şi banale - Miţi, Pufuleţ. Oricum, exotismul lor funciar pare a atrage prin contrast nume româneşti tradiţionale (chiar cu aluzii literare): Moromete, Grigore, Frusinel şi Calistrat. Probabil că persistă şi procedeul inspiraţiei din contemporaneitatea politică, întrucît cineva îl prezintă pe motanul Jiji. Sînt interesante şi explicaţiile legate de atribuirea numelor - "Puricel, deşi e fetiţă tatăl meu a zis că i se potriveşte f. bine numele, ţinând cont de sutele de purici care îi avea când am adus-o" - şi de instabilitatea lor în uzul afectiv: "el e Toni (oficial), dar i se mai spune Miiii, Bubu, Buba, Tzutzu, Ubita, Puiu', Tzutzurel etc...".

Evident, subiectul merită o tratare mult mai amănunţită şi mai serioasă...! R

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara