Actualitatea:
Să scriem despre de Radu Ciobanu Suntem agresaţi zilnic de atâtea aberaţii, mizerii şi diversiuni întru buimăcirea "populaţiei", încât mă simt tot mai des înhăţat în ghearele descur...
Contrafort:
De ce trag clopotele? de Mircea Mihăieş In cultura noastră, puternic irigată de spiritul lui Mitică, vom răspunde imediat: "De frânghie!" Mardeiaşii corectitudinii politice vor sări şi ei ca...
Cronica Pesimistei:
Computerul din om de Ioana Pârvulescu Într-o dimineaţă mohorâtă de marţi, s-a întrerupt curentul. Nu m-am neliniştit, nu e o noutate pentru cine a trăit şi în comunism. Noutatea a fost c...
Cronica Ideilor:
Habitusul literar de Sorin Lavric Dacă valoarea unui autor s-ar măsura după arta cu care ştie să-şi irite cititorii, atunci Bourdieu este un autor mare. Ciudăţenia este că, citindu-l, ...
Cronică Literară:
Urcarea în ring de Cosmin Ciotloş Iată cum, după ce s-a lăsat însoţit de doi ani de apariţie diferiţi, un titlu de carte ca Urcarea muntelui îşi ia, încă o dată, misiunea în primire. C...
Poezii:
Poezie de Ruxandra Cesereanu franjurii am încercat să nu vorbesc despre moarte să nu o am în măruntaie să nu o preschimb într-o materie ultragiată să nu greşesc faţă de ea ...
Tropice Surâzătoare:
La plajă de Mihai Zamfir In Europa, vara se face plajă pe malul mării şi iarna se visează, la gura sobei, la plaja de anul viitor sau se rememorează verile trecute. Distracţia...
Cerşetorul De Cafea:
Miroşi a scoică desfăcută umed... de Emil Brumaru Miroşi a scoică desfăcută umed Pe plajele de la-nceput de lume. Mă-mbii, lunecătoare, între spume Pe care să le sorb abia mă-ncumet. Şi iată! perl...
Reacţii imediate:
Autori despre care ar trebui să se vorbească mai des de Alex. Ştefănescu In afară de autorii aflaţi mereu în centrul atenţiei, datorită talentului lor remarcat la timp sau apartenenţei la un fel de sindicate ale succesulu...
Cartea Românească:
Melancolii eline de Daniel Cristea-Enache La treizeci şi trei de ani de la apariţia Mitologiilor subiective, ştim mai mult, dar nu destul, despre autorul lor. Octavian Paler a devenit în ultim...
Semn De Carte:
Noica între extreme (III) de Gheorghe Grigurcu N-am mai putea însă împărtăşi întrutotul opinia lui Sorin Lavric, cînd d-sa scrie: "Paradoxul este că, în timp ce Noica era privit de securişti ca un ...
Comentarii Critice:
Literatura subversivă de Ion Simuţ Era clar aproape pentru toată lumea că discursul oficial al regimului comunist despre realităţile interne, triumfalist şi festivist, era nu doar înşel...
Lecturi la zi:
Delirul de Tudorel Urian In comentariile critice şi în discuţiile cu substrat literar numele Nichita Danilov atrage, aproape de la sine, apelativul "poetul". Este, probabil, l...
Prepeleac:
Note cu femei din '58 de Constantin Ţoiu Citesc într-un caiet vechi, îngălbenit, la data de 16 martie 1958 următoarele... întâlnire pe Victoriei cu Vali, Tory şi o prietenă de-a lor, pe care...
Păcatele Limbii:
Diminutive culinare de Rodica Zafiu Despre valorile semantice, stilistice şi pragmatice ale diminutivelor s-a scris mult: de la semnificaţia denotativă ("obiect mai mic": linguriţă), ace...
Eseu:
Jurnalul lui Sebastian de Virgil Duda Citez, dintr-un dicţionar de literatură română, apărut în 1979, la Editura Univers, un fragment din textul despre Mihail Sebastian: "...în 1933 îi apa...
Documente:
Adevarul. Si numai adevarul de Radu F. Alexandru Câteva inadvertenţe în aplicarea în practică a indicaţiilor conducerii superioare de partid (în teatru şi cinematografie) [...] Stagiunea teatral...
Lecturi:
Nostalgia impersonală de Ilie Constantin Acum patruzeci şi doi de ani am participat, ca interpret al unui scriitor italian invitat al Uniunii Scriitorilor, la manifestările prilejuite de cent...
Lecturi:
Dicţionarul capodoperelor universale de Teodor Vârgolici Incă din vremurile de tristă amintire, de acum câteva decenii, la noi au ştiut să se impună mulţi oameni de cultură, cunoscători desăvârşiţi de limbi ...
Lecturi:
Ecouri de Pop Simion Domnule Mihai Zamfir, Sunt unul dintre cei care vă urmăresc cu plăcere şi interes "tabletele" despre Brazilia, ca şi cele precedente despre Lusitania...
Arte:
Undele diasporei de Liviu Dănceanu Să ticluieşti 51 de interviuri nu-i lucru uşor, mai ales atunci când partenerii sunt risipiţi în cele patru zări, purtând cu ei legitime reticenţe, me...
Arte:
Riscul de a reconfigura o capodoperă de Liana Tugearu Cultura s-a întors continuu la vechile izvoare. Renaşterea şi clasicismul s-au întors la antichitate, modernitatea la tot ce o precedase, iar postmode...
Cronica Filmului:
Ecce homo... de Angelo Mitchievici Revăzut de curînd, am sentimentul că Omul elefant, poate cel mai bun film al lui David Lynch, nu a pierdut nimic din intensitatea primei vizionări. O ...
Critica Plastică:
Artistul e bine mersi... de Pavel Şuşară Chiar şi astăzi, cînd artistul a învăţat bine cărările care duc direct la rentabilitatea economică, dacă top modelul unei familii îmburghezite rapid a...
:
Terézia Mora în toate zilele de Ana Mureşan Terézia Mora (n. la Sopron în 1971) trăieşte din 1990 la Berlin. Romanul în toate zilele elogiat de întreaga critică literară din Germania imediat dup...
:
Dante, vizionarul care a dat greş de Doina Condrea Derer Stufoasa bibliografie consacrată lui Alighieri (din care nu lipsesc sinteze aduse la zi), datorată zecilor de specialişti, beneficiază de o nouă contr...
:
O nucă greu de spart de Gabriela Melinescu Lumea noastră trăieşte într-un vârtej de "trend"-uri. După ce "eroticul" şi "pornografia" au fost consumate, constatându-se că astea au fost "nuci" uş...
Post restant:
Actualitatea de Constanţa Buzea (urmare din nr. trecut) Daniel D. Marin în sumarul informaţiilor personale debutul editorial şi-l trece în dreptul anului 2002, în iunie, când...
Prin anticariate:
Actele timpului de Simona Vasilache Am schimbat multe rînduri de ceasuri, de la cele din carton, cărora le mişti limbile cu mîna, pînă la complicate bijuterii atomice, am încercat calend...
La microscop:
Harta mirosurilor Bucureştiului de Cristian Teodorescu Românca Mădălina Diaconu conduce un grup de cercetători austrieci care fac harta mirosurilor Vienei. Ideea pare o excentricitate, fiindcă e de presupu...
Din Cartea cu fleacuri:
Am şi eu dreptul să mă contrazic de Livius Ciocarlie Aşa se vedea lumea din perspectiva învinşilor: "E în afara oricărei îndoieli că viitorul aparţine ideii socialismului şi chiar a comunismului, ca idee...
Ochiul Magic:
Actualitatea de Cronicar Laudatio în APOSTROF nr. 4, "Dosarul" cuprinde discursurile rostite la solemnitatea ce a avut loc la 6 martie, în aula Universităţii Babeş-Bolyai d... Lista Autorilor din numarul curent |