Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Întru apărarea lui Brâncusi de Barbu Brezianu




De câtiva ani si cu tot mai multă asiduitate se ăncearcă - mai ăntâi prin diverse periodice mai mult sau mai putin obscure,1) ajungându-se treptat până la revista Academica2) - autentificarea unor lucrări presupuse a fi create de Brâncusi ănainte de plecarea lui la Paris pentru desăvârsirea studiilor.
Toate aceste ăntreprinderi (precedate si de o serie de emisiuni la TV, au culminat ăn august 1999 cu un simpozion la Muzeul Literaturii intitulat "De la antumele lui Eminescu la postumele lui Brâncus" - prilej bine scontat si al lansării unei luxoase brosuri,3) (ilustrată cu 45 de imagini color si alb-negru - imagini variate ale celor 17 piese, toate executate ăn marmură, afară de Capul lui Eminescu si Laocoon, ăn gips.
ănsă apogeul cât si reusita acestor ofensive este, desigur, ănscrierea ăn Planul de cercetare al Institutului de Sociologie al Academiei Române a unei teme complexe, distonând oarecum cu specificul acestui Institut, si intitulat "Brâncus - deschiderea românească spre universal". Evenimentul a fost vestit si printr-o serie de adrese semnate de directorul Institutului, dl. prof. univ. dr. Dan Banciu, ănsotite fiind de un detaliat "Proiect de cercetare" esalonat pe o perioadă de sase ani, cu un deviz estimativ de 300.000 USD numai pentru anul 1999; iar atasat se mai află si un "Memoriu" de 7 pagini, semnat ăncă din noiembrie 1998, de dl. prof. dr. Stefan Costea si ăn care se prevede si publicarea unei fabuloase lucrări intitulată Albumul Brâncusi - capodopere necunoscute, care să prezinte "tezaurul celor peste 20 sculpturi si 50 (cincizeci!) desene inedite descoperite, atât de minunate, de variate, de multe". Se mai anuntă că Albumul va avea "o formă monumentală demnă de Brâncusi, asemănătoare celui editat de Alexandru Odobescu ăn secolul trecut: Tezaurul de la Pietroasa. Lucrarea ar urma să cuprindă "150 planse color + 20 pagini text" prezentând "numai fotografii pe viu ale unor opere necunoscute apartinând lui Brâncusi"; iar volumul II, intitulat Catalog stiintific Brâncusi, va ănsuma "650 pagini text cu fotografii ăn text + 60 planse color ăn afara textului", el fiind constituit din 4 părti; una dintre acestea (partea C.) incluzând, printre altele, "fotografii de la mănăstirea Tismana unde Brâncusi a ănvătat doctrina secretă a bisericii ortodoxe".
Se precizează dintru ănceput că "publicarea Albumului sub patronajul Academiei Române este firească când este vorba de descoperiri atât de importante care aduc lumini noi asupra formării personalitătii unui geniu de mărimea lui Brâncusi, descoperiri care dovedesc că el este un produs desăvârsit al culturii române".
Toate aceste initiative si demersuri sunt de natură să suscite si unele ăntrebări privind provenienta celor 15 sculpturi executate ăn marmură (la care se adaugă si un set de "50 desene inedite", fără a se preciza dacă si ele au fost executate de Brâncusi).
ăn ceea ce priveste provenienta marmurei, se stie că ăn micul regat al României marmura statuară nu se găsea, ea fiind importată din Italia ori din Grecia, ăn vederea ridicării unor monumente, ăndeosebi din initiativă oficială ori particulară. Astfel s-a procedat cu statuia Domnitei Bălasa, ori a Spătarului Cantacuzino ănfăptuite de Karl Storck (1826-1887); si tot asa si cu cele realizate de cei doi elevi ai lui Storck, dar si profesorii lui Brâncusi: Ion Georgescu si Wladislav Hegel, autori ai statuilor lui Gheorghe Lazăr si C.A. Rosetti. Cât despre initiativa particulară, aceasta se mărginea fie la propriile busturi ale comanditarilor, fie la monumente funerare a căror executie era fără ăndoială ăncredintată la câtiva sculptori ori pietrari notabili din acea epocă. Asadar, este greu de imaginat că s-ar fi găsit vreun excentric bucurestean care să-i comande ori să achizitioneze de la un june student lucrări precum Păsări pe butuci ori Soarele si Luna, Cometa ba chiar si Columna Nemuririi... ăn ceea ce priveste marmura statuară - marfă scumpă si rară ăn vechiul regat.
Este ăncă mai putin probabil ca modestul bursier al Asezămintelor Madona Dudu să fi cărat ăn spate cele peste 50 kg de rocă de la cine stie ce ăndepărtată carieră si să le urce ăn mansarda-atelier, prefăcând totul ăn cele 15 simbolice sculpturi - fiindcă ăn acel ănceput si sfârsit de veac junele Brâncusi mai avea si anumite bizare premonitiuni stilistice; astfel, din acest material brut greu agonisit el s-a apucat să zămislească - si asta ăncă din 1899 cel dintâi Sărut (anticipând miraculos pe cel din 1907!) - apoi tot ăn 1899 el ăntrezărea si cioplea o Pasăre pe butuc - anticipând-o firesc pe aceea din 1910 - poposită astăzi tocmai la Museum of Modern Art din New York. Si tot antrenat ăn asemenea incursiuni ornitologice, Brâncusi va creea ăn mica lui mansardă bucuresteană, si o anticipată Pasăre Măiastră (1903). ănsă cea mai năzdrăvană ispravă el o va si ănfăptui ăn 1900 "(aprox.)" când harnicul student va făuri o Columnă a Nemuririi ănaltă de 52 cm pe care el o va si fixa - nemaipomenită inovatie - pe un "soclu de ceramică"! Columna Nemuririi va fi cioplită ănsă nu cum ne-am fi asteptat - din lemn, tărănesc, ca ăn cerdacurile din Romanesti de pildă, ci tot din bolovanii lui de marmură, visând pesemne ăn 1900, la aceea din lemn pe care efectiv o va ănălta ăn 1920 la Voulangis, ăn grădina lui Edward Steichen si, posibil, si pe "desasamblata" si perforata de la Târgu Jiu din 1938.

Si toate aceste fantastice premonitiuni stilistico-protocroniste ce se vor desfăsura ăntr-o vreme când, vădit ănrâurit de profesorii de la Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti, studentul va sculpta admirabilul portret realist al lui Ion Georgescu-Gorjan; precum si ăn anul următor pe cel al generalului doctor Carol Davila. După cum firesc ăn acelasi stil academic el va persevera si la Ecole des Beaux-Arts din Paris, unde va regăsi aproape o identică mentalitate academistă si va executa (ca să-si câstige existenta) o serie de portrete. Vremelnică, dar coplesitoare, va fi ulterioara apropiere de Rodin de care - precum se stie - s-a despărtit poetic rostind metafora umbrei falnicului arbore sub ale cărui ramuri nimica nu poate creste...

Constantin Brâncusi ăncepuse să-si croiască - după cum singur spunea - anevoiosul său "drum spre Damasc". ăn primăvara anului 1907 el va primi si cea dintâi mănoasă comandă: aceea a monumentului funerar de la Buzău care stilistic, face tranzitia dintre impresionismul rodinian si noile tendinte de esentializare a formei. Era chiar timpul când - faptă putin stiută - artistul, ăntr-un acces de răzvrătire fată de ceea ce zămislise cândva, voind si să elimine din preajmă-i orice urmă a lucrărilor de până atunci, si unde domina monumentala compozitie Trecerea Mării Rosii - a luat ciocanul si a făcut-o tăndări, după cum a procedat si cu sculptura intitulată Pieile Rosii4), după cum, cine stie, poate tot astfel va fi procedat si cu prima sa lucrare ăn marmură din 1907: Tête de jeune fille, si ea dispărută...


Dar se mai iveste si o altă problemă legată de sapte semnături repartizate pe sapte lucrări intitulate: Seninătate (aprox. 1898), Iubirea (1898), Hangita (1899), Columna Nemuririi (aprox. 1900), Madona (1900), Pasărea Măiastră (aprox. 1903), Pasărea de aur (aprox. 1904), - ăntregul lot având "inscriptionat" la bază doar trei litere: "C.Br.". Or, exceptând sculptura ăn gips intitulată Supliciu (care si ea poartă o discutabilă semnătură incizată, ănsă, de data asta, cu trei majuscule: "C. BR.", după cum tot astfel aflăm si pe bratul stâng al Rugăciunii - ambele sculpturi datând din anul 1907. Dar iată că acum, spre sfârsitul secolului XX, dintr-odată si cu generozitate, ni se oferă sapte (7) lucrări iscălite deopotrivă nu cu "C.BR." ci "C.Br." Este de fapt o precizare desigur minoră.
Oare ăn vremea studentiei sale - ăntre anii 1898 si 1903 - ce motiv să-l fi determinat pe aproape necunoscutul elev de la Bele Arte, să-si ăncifreze si comprime (si ăncă de 7 ori) semnătura? Credem că dimpotrivă, era interesul lui Constantin Brâncusi ca să fie cunoscut si recunoscut, precum si să aibă un cât de mic ănceput de faimă. De altfel, după cum a si procedat atunci cănd, ăn 1903, a expus ăn holul Ateneului Român Ecorseul, prima lui capodoperă, iscălindu-se cu modestie - alături de profesorul său Dimitrie Gerota; ori când ăn acelasi an '903 a prezentat placheta ăn gips reprezentându-l din profil pe Carol Davila - schită premergătoare unicei comenzi obtinute la Bucuresti - Monumentul ăn bronz al aceluiasi General Doctor Carol Davila.


Cu totul altă categorie si având un cu totul alt statut lucrarea intitulată Capul lui Eminescu, aceasta făcând parte din lotul "sculpturilor hyperionice ale lui C. Brâncusi acum descoperite". Lucrarea a făcut obiectul unei foarte minutioase expertize (29 p.) ănregistrate la Biroul de Expertize Contabile si Tehnice Judiciare al Tribunalului Municipiului Bucuresti: Dosar nr. 10429 din 20.IV. 1999. Analiza a fost executată cu multă osârdie, astfel după cum urmează: "Capul" poetului este "aproape ănscris ăn ovoid, gâtul, redus la un cilindru" - câtă vreme părul este "ordonat, sugerând penajul aripilor si zborul, este doar aparent academist"... Dacă ăl privim "din profil Eminescu devine un sfinx egiptean. Părul său leonin tâsneste ăn suvite late si paralele constituind parcă treptele unei piramide ce se termină cu o culme albă, un Everest". ăn ceea ce priveste iscălitura lui Brâncusi, aflată pe "găt sub mandibula dreaptă" expertiza judiciară constată că ea are un "caracter secret, simbolic si ezoteric" precum si "configurarea intentionată a unor abil inserati serpi" ce s-au furisat ăn chiar semnătura lui, ei având menirea "de a conserva energia magică si mai misterioasă si a exprima conceptia simbolică a artistului" si implicit de a si păzi "opera de distrugere, pierdere, degradare - având si sarcina de a "conserva energia magică si misterioasă acumulată ăn masa sculpturii" (p.16, 21, 22).
Acest magic portret ăn gips a fost descoperit - precum si celelalte lucrări din marmură - prin podurile unor "imobile vechi ăn curs de demolare pe vremea regimului comunist" si recuperat dintr-o casă ăn demolare, si "ni se mai indică faptul că imobilul era situat "ăn Dealul Spirei", (ceea ce coincide poate nu ăntâmplător cu cartierul ăn care locuise cu aproape o sută de ani ăn urmă ănsusi Brâncusi, ăn str. Izvor nr. 18. Această promenadă printre dărâmături ne mai duce cu gândul si la resedinta unui autentic si generos colectionar de artă din acea vreme: Alexandru Bogdan Pitesti (1876-1923), care locuia si el nu prea departe de aceste locuri, ăn str. Stirbei Vodă nr. 26, imobil desigur si el spulberat. Bogdan Pitesti efectiv cumpărase ăn 1912 de la Brâncusi, ăn lei aur, un Cap de copil cioplit si el ăn marmură (deci după 1906), o Danaidă din piatră de Vrată si două Săruturi (unul de piatră si altul din gips) sculpturi pe care rafinatul colectionar nu le tinea ăn podul locuintei sale, ci ăn preajma lui.
Dar să lăsăm ăn plata Domnului umbra vestitului colectionar, revenind la misteriosul personaj care a păstrat "ăntr-un pod prăfuit" Capul lui Eminescu, atribuit, chipurile, lui Brâncusi. Această lucrare, asa precum am mai scris, are cu totul o altă factură stilistică decât portretele autentice contemporane realizate de Brâncusi - atât a celor dinaintea plecării lui din Bucuresti: cele două Capete de expresie din 1900 si 1901 (pentru care a primit nu numai "mentiuni onorifice" dar si de la Prefectura Judetului Dolj, o bursă de 150 de lei pe an). Apoi, cel din 1902 când a executat excelentul portret al lui Ion Georgescu Gorjan iar ăn 1903 bustul generalului doctor Carol Davila, inspirându-se, riguros, după masca lui mortuară. Toate acestea vor fi urmate de o suită de alte portrete, atât ăn tară cât si la Paris, - unele după modele, iar altele după fotografii - dar toate modelate cu sensibilitate si vigoare.
Cătă vreme acest Cap al lui Eminescu academic si rece, lipsit de viată, cu un aspect cvasi-mortuar - aminteste mai degrabă de factura unor sculpturi interbelice, unul dintre acestia având chiar initialele lui Constantin Brâncusi - ori a lui Oscar Spaete, Schmidt - Faur, dacă nu chiar si a unor contemporani de ai nostri.

ănsă toate argumentele, presupunerile si ipotezele - ale noastre ori ale altora au mai putină pondere si relevantă decât aceea indirectă, indubitabilă si categorică dezmintire dată de ănsusi Brâncusi pe spatele unei fotografii originale a unei lucrări ăn marmură si ănfătisând portretul unei tinere ămbufnate, imagine aflată ăn Arhivele Centrului National Georges Pompidou (Fond Brâncusi) si ănregistrată sub nr. 68 Dn 3886 si având pe verso următorul text: "BRÂNCUSI/ Tête de jeune fille/ marbre/ inscription au dos d'une des photographies originales de l'écriture de Brâncusi: marbre direct/ 1907". Infailibila informatie a fost fireste ăntărită de legatarii universali ai lui Brâncusi, pictorii Natalia Dumitrescu si Alexandru Istrati - care ăn monografia consacrată lui Brâncusi ăn 1986 confirmă si completează aceste date scriind : "Sur une photo, écrit par Brancusi: Première oeuvre en marbre, 1907" (p.279).5)
As fi fost din toată inima cel mai fericit să fi putut afirma că una măcar din cele 17 piese a fost cu adevărat zămislită de mâna lui Brâncusi. Din păcate nu-l putem contrazice si nici
să-i punem la ăndoială cuvintele chiar de el scrise.


____________
1) Ambient 97, Lumea Magazin, Curierul Românesc.

2) Academica, august 1997; februarie si august 1998. "Un eveniment cultural de exceptie: Academia Română ăl redescoperă pe Constantin Brâncusi" (ăn Opinia, 14-20 mai 1999).

3) M. Eminescu - Luceafărul. Editie critică de N. Georgescu. Cu ilustratii după sculpturile hyperionice ale lui C. Brâncusi acum descoperite. Tiraj limitat de 1000 exemplare, Ed. Floare Albastră, 1999, 64 p.

4) Barbu Brezianu, Les débuts de Brancusi, ăn Revue Roumaine d'Histoire de l'art.Tome I, 1964, p. 85.

5) Adeverind o dată mai mult buna credintă atât a lui Brâncusi căt si a legatarilor săi universali - ăn aceeasi a lor lucrare ei reproduc si o altă sculptură, si ea "pierdută", pe spatele căreia sculptorul neamintindu-si data exactă cănd a cioplit prima sa lucrare ăn piatră, a scris doar pe spatele fotografiei: "Pierre directe 19...". (fig. 40, p. 279)