Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Ideilor:
între bisturiu şi cruce de Sorin Lavric

Mircea Gelu Buta, Dan Ciachir, Biserica din spital şi ale dialoguri, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, 222 pag.

mi-a căzut cu întîrziere în mînă volumul de dialoguri pe care Mircea Gelu Buta le-a purtat, dea lungul a cinci zile, cu Dan Ciachir, un alt intelectual înduhovnicit de la noi. Şi cum temele discuţiei nu se deosebesc prea mult de cele din Intelectualii îmbisericiţi, o lapidară cronică în marginea ei îşi merită locul aici. Fără doar şi poate, Mircea Gelu Buta e o figură atipică în lumea medicilor, căci statistic vorbind, numărul doctorilor care şi-au făcut din Hristos un Paraclet e foarte mic. Un alt nume care îmi vine în minte e cel al doctorului Pavel Chirilă, al cărui spital destinat bolnavilor de cancer în fază terminală (fundaţia „Sfînta Irina“) e pus în chip explicit sub oblăduirea spiritului cristic. Poate doar C.D. Zeletin sau profesorul de cardiologie Leonida Gherasim mai prefiră în intimitate trăiri de zbatere mistică, în rest predispoziţia spre pîlpîirea în duh în rîndul medicilor e deprimant de împuţinată.

M-a frapat aplombul cu care Mircea Buta afirmă că un loc unde medicina şi preoţia şiau dat mîna a fost în temniţele comuniste. „La căpătîiul deţinutului suferind se aflau de multe ori atît medicul, cît şi duhovnicul. Am putea spune că demersul conştient de îmbisericire, de încreştinare al medicinei îşi are un precedent semnificativ în lagăre şi închisori. Era un demers spontan. O eventuală lucrare ar putea insista asupra figurilor de preoţi (preoţi de mir şi călugări) şi medici care au făcut misiune, în acelaşi timp, în puşcăriile comuniste. Nu găsim o preocupare sistematică în învăţămîntul medical interbelic, de apropiere a preotului, a duhovnicului de medic, dar iată că găsim colaborarea lor spontană în închisori.“ (p. 31)

Perfect de acord, dar cu o remarcă obligatorie: cu mici excepţii, doar medicii care ei înşişi erau deţinuţi au îndeplint oficiul hipocratic, în vreme ce medicii care erau angajaţi la infirmeria închisorilor au jucat un rol sinistru, de slugi care primeau ordin să nu dea nici un ajutor de specialitate celor muribunzi. Cine a citit certificatele medicale de deces pe care aceşti simbriaşi în halate albe le întocmeau decedaţilor s-a convins de lipsa lor de scrupule. Excepţii precum doctoriţa ce făcea parte din personalul auxiliar al penitenciarului de la Târgu- Ocna, care i-a ajutat mult pe cei închişi acolo în anii 1950 (Aristide Lefa, Gherasim Iscu, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide) nu spală păcatele medicilor care lucrau cu salariu în temniţele comuniste.

Într-o lume cinică, în care simpla pronun- ţare a cuvîntului „spirit“ te aruncă în rîndul retrograzilor cu apucături pernicioase, un glas precum cel al lui Mircea Gelu Buta aduce o încurajatoare notă discordantă. Vezi cum, în corul intelectualilor ra- ţionali, în ochii cărora evolu- ţia materiei e atît de s i g u r ă încât nu mai are nevoie de nici un Dumnezeu pentru a merge spre progres, în acest cor un medic se ridică împotrivă- le şi le porunceş te tăcere. „Tăceţi, fiindcă atunci cînd veţi ajunge în groapă, de raţiunea şi progresul vostru se va alege praful“ – acesta pare a fi mesajul subliminal al cărţilor lui Mircea Gelu Buta. Iar eu nu pot decît să-i împărtăşesc convingerea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara