Biografia nuvelistului, romancierului, jurnalistului, traducătorului şi epistolografului Romulus Cioflec (1882–1955) nu e cunoscută, în detaliu, cum ar fi meritat, şi, de aici, o anume marginalizare a operei şi, evident, a autorului, care în perioada interbelică s-au bucurat de notorietate şi de preţuirea unora dintre confraţi.
Cărţile sale, Doamne, ajută-ne! (1907), Lacrimi călătoare (1920), Pe urmele Basarabiei. Note şi impresii din revoluţia rusească (1927), Cutreierând Spania. Impresii de călătorie (1928), Sub soarele polar. Impresii şi peripeţii din voiajul unor salvaţi de la naufragiu de spărgătorul Krasin (1930), Vârtejul (1937), Românii din secuime (1942), Pe urmele destinului. O goană în jur de sine însuşi. Volumul 1–2 (1943) şi Boierul (1957), se impun a fi recitite, reinterpretate şi restituite integral spre a observa, cu luciditate, valenţele unui excepţional narator pe nedrept, azi, uitat.
O sursă, fundamentală, în ceea ce priveşte rescrierea biografiei şi elaborarea integrală a bibliografiei, o constituie literatura sa epistolară, care este bogată şi extrem de valoroasă.
Romulus Cioflec a întreţinut un incitant şi neîntrerupt dialog epistolar cu G. Ibrăileanu, Mihail Dragomirescu, Ion Bianu, George Coşbuc, Panait Istrati, Vasile Goldiş, George Topârceanu, Emanoil Bucuţa, Otilia Cazimir, Mihail Celarianu, Petre Locusteanu, Pantelimon Halippa, N. Constantinescu, Ion Ciocârlan, Henri Blazian, A.C. Cuza şi mulţi alţii.
E necesar să precizez că istoricul şi criticul literar Perpessicius a relevat, pentru întâia oară, semnificaţia şi importanţa corespondenţei lui Panait Istrati privitoare la „cariera epică, ce avea să culmineze cu romanul Boierul, a lui Romulus Cioflec“1.
Revelatoare, din multiple puncte de vedere, sunt şi cele două epistole, încă necunoscute, ale lui Romulus Cioflec trimise lui Liviu Rebreanu care, absorbit de marile probleme ale momentului, nu dispune reprezentarea piesei Cupa Domeniilor pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.
Cauzele rămân încă necunoscute, deşi autorul s-a bucurat de excelente recomandări din partea celor ce-i citiseră şi apreciaseră opera.

*

Bucureşti, 9 sept[embrie] 1927

Iubite domnule Rebreanu,

Te-am căutat chiar acasă, şi să mă scuzi, spre a te ruga să faci să fiu delegat din partea S[ocietăţii] S[criitorilor] R[omâniţ] la Congresul presei latine, întrucât vreau să particip.
Societatea delegându-mă, cred că voi primi de la biroul congresului şi un program, în cazul când el nu s-ar publica din vreme în gazete.
Îmi iau voie să-ţi mai reamintesc despre permisul meu pe C[ăile] F[erate] R[omâne], demult şi pe drept revendicat: s-au mai retras unele permise, în tot cazul se apropie decembrie.
Rugându-te să te sesizezi oficial de amândouă aceste cereri ale mele, te salut cu mulţumiri anticipate,
Romulus Cioflec
Timişoara, Str[ada] Martirul Popescu, nr. 6

*

Bucureşti, 14 februarie 1941 Strada Ing[iner] Slăniceanu, nr. 6
Tel[efon] – 49188

Stimate domnule Rebreanu,

Ai azi conducerea2 Teatrelor şi Operelor din România şi a Teatrului Naţional din Bucureşti, şi te felicit şi-ţi doresc directorat lung şi rodnic, închinat artei şi nu oamenilor, cum s-a întâmplat până acum adesea.
Ai citit două piese ale mele şi singur şi în comitetul care le-a respins. Dumitale însă piesele ţi-au plăcut amândouă şi cu deosebire Cupa Domeniilor3.
De altfel, dacă m-aş elimina pe mine, cel interesat, care e firesc să am încredere în munca mea, şi pe dumneata, care în nici o împrejurare a vieţii nu mi-ai dat o mână de ajutor, ar mai rămâne toată cealaltă lume, care a mai citit piesa şi o apreciază ca dumneata ori mai mult decât dumneata.
Şi numărul acestor judecători creşte mereu. Şi adevărul va ieşi odată şi odată la iveală. Dar acum ai putinţa să-l faci să iasă dumneata.
Piesa a fost dată şi domnilor care, de curând, s-au apucat de revoluţie şi au plecat. Au respins-o şi ei gândindu-se, probabil, la prietenii lor şi nu m-a interesat să le cunosc motivarea.
Mi-au respins-o cu toată pledoaria pasionată a lui Ionel Teodoreanu4, care o admiră crescând numărul preţuitorilor ei alături de Şahighian5, Victor Antonescu, Nicu Otescu, Grigore Mărculescu, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Victor Ion Popa şi V. Maximilian6.
Acesta din urmă îmi scrie: „Am citit cu deosebită plăcere piesa d[umnea]voastră Cupa Domeniilor şi am râs cu mare poftă. Directorul Balaban, cu felul său de a se exprima, e delicios de tâmpit şi parcă l-am întâlnit undeva. Plugarul Burlacu este, de asemenea, bine prins şi încheagă actele între ele în mod amuzant. Scena cu vizita actorilor din actul I o găsesc minunată”.
Aceasta este părerea unui om de teatru încercat despre Cupa Domeniilor, asupra căreia Victor Ion Popa îi atrăsese atenţia şi despre care comitetul d[umnea]voastră, prezidat de fostul director monoclat, opinase că „e lipsită de meşteşug în construcţie, iar umorul nu apare în măsură necesară.”
Maximilian a râs cu mare poftă numai citind-o!
Tot aşa a apreciat-o un mort, G.M. Zamfirescu, şi dumneata, care ai scris Adam şi Eva, cred că preţuieşti tot atât de mult judecata celor plecaţi ca şi sancţiunile care vin de dincolo.
Dar comitetele din trecut au fost suverane şi mute când era vorba să discute cu autorii, căci de cele mai multe ori aveau să-şi servească amicii şi neamurile.
Totuşi un membru al acestor comitete tiranizate, dezgustat de trista meserie, s-a rostit undeva: „Şi totuşi cea mai bună piesă scrisă în ultimii ani e Cupa Domeniilor a lui Cioflec”.
Un ministru al Artelor, N. Colan7, a cărui părere despre Cupa Domeniilor ai avut ocazia s-o cunoşti, îmi spunea, ca ministru, că la Iaşi „comitetul” nu juca decât piesele prietenilor.
Tot el ceruse monoclatului director, care vă prezidase, să-mi dea un regizor şi să schimbăm la Cupa Domeniilor ce e de schimbat, ca să se poată juca.
Va veni poate vremea să povestesc cu ce mandat venise domnul Sava8 acasă la mine şi cum bătea câmpii, bietul, ca să nu se atace subiectul şi să saboteze lucrul după reţetă.
Îţi doresc cu totul altfel de direcţie, iar dacă Cupa Domeniilor ţi-a plăcut, te rog să-i deschizi drum.
Dacă vei descoperi şi vei juca numai piese mai bune decât ea, las-o să zacă.
Dacă însă prezentul va semăna cu trecutul, asta nu înseamnă că lumina se va opri. Piesa mea va mai fi citită de alţii, va fi tipărită, judecătorii se vor tot înmulţi, voi mai scrie altele.
Faptul că mi se va refuza jucarea pieselor pe toată viaţa, nu mă descurajează, n-am nevoie nici de aplauze, nici de bani.
Mă dezgustă chiar să am mai mult decât îmi trebuie, căci va trebui să iau dintr-altora. Asta o fac doar animalele neevoluate.
Pasiunea însă de a săpa mereu în piatra inimii omeneşti şi de a face să ţâşnească împotrivă-i lumina, nu mă părăseşte niciodată.
Iorga şi-a jucat 50 de piese la un teatru, unde nimeni nu mai putea fi jucat în afară de clasicii străini, ori la Naţional, unde pentru el nu există comitet, o ştii, şi ce va mai rămâne din teatrul9 lui?
Cu cele mai alese sentimente,
Romulus Cioflec

[Domniei sale domnului Liviu Rebreanu, Bulevardul Elisabeta, nr. 97, Loco; Expeditor: Romulus Cioflec, Strada Inginer Slăniceanu, nr. 6, Bucureşti IV].

Note
Originalele celor două epistole, inedite, se află la Biblioteca Academiei Române .
1. Perpessicius – Romulus Cioflec, romancier realist, în Alte menţiuni de istoriografie literară şi folclor, II, 1958–1962. şBucureştiţ, Editura pentru Literatură, 1964, p. 351.
2. Liviu Rebreanu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti în anii 1928–1930 şi 1940–1944.
3. Romulus Cioflec – Cupa Domeniilor. Comedie în trei acte. Ediţie îngrijită şi tabel cronologic de Luminiţa Cornea. Cu o postfaţă de Doru Munteanu. Sfântu Gheorghe, Editura Angvistia, 2012, 126 pagini.
4. Ionel Teodoreanu era membru în comitetul de lectură al Teatrului Naţional.
5. Ion Şahighian (1897–1965), regizor şi profesor la Universitatea din Bucureşti.
6. Velmir Maximilian (1882–1959), actor şi memorialist dintre cei mai convingători.
7. Nicolae Colan (1893–1967), mitropolit al Transilvaniei, ministru al Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor în perioada 30 martie – 20 iunie 1938 în guvernul Miron Cristea.
8. Ion Sava (1900–1947), dramaturg, jurnalist, grafician şi regizor la Teatrul Naţional din Bucureşti în anii 1938–1947.
9. Afirmaţie maliţioasă. Din opera dramatică a lui Nicolae Iorga s-au reeditat câteva piese valoroase.