Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Note la un jurnal foarte intim de Cristian Teodorescu


Ideea acestui microscop mi-a venit citind Jurnalul foarte intim atribuit lui Marin Preda. Ştefan Agopian l-a publicat în Ziua literară exprimînd fireşti îndoieli redacţionale asupra autenticităţii sale. Cred însă că a făcut bine publicîndu-l chiar dacă e vorba, aşa cum bănuiesc, de un text apocrif. Istoria dactilogramei pe care Darie Novăceanu a încredinţat-o celor de la Ziua literară e aburită rău. O persoană care a murit între timp a fost pusă să copieze la Ministerul Justiţiei toate manuscrisele lui Marin Preda, ridicate din biroul său de la Cartea Românească imediat după moartea scriitorului. Copistului, despre care Darie Novăceanu ne asigură că avea un ochi exersat, îi atrage atenţia Jurnalul foarte intim şi-l ia acasă pentru o noapte, a doua zi, cînd să-l pună la loc, constată că hîrtiile lui Preda au fost ridicate. Pentru a nu fi acuzat de cine ştie ce, copistul rămîne cu jurnalul lui Preda. După un timp îi oferă acest jurnal - dactilografiat, copiat aşadar după original, fiindcă Preda scria de mînă - lui Darie Novăceanu. Din explicaţia astfel dată de Novăceanu se poate deduce că originalul a rămas la copist. Numele acestuia devine esenţial, fiindcă e ultima persoană identificabilă care a avut jurnalul în mînă. Totuşi Darie Novăceanu îl ţine sub tăcere. Din mica istorisire, împănată cu diverse paranteze, prin care actualul deţinător al dactilogramei explică în ce chip a ajuns în posesia ei n-am înţeles cîteva lucruri. De pildă ce căutau la Ministerul Justiţiei manuscrisele lui Preda. Ele puteau fi luate fie de Procuratură, fie, mai degrabă, de Securitate, pentru a fi copiate şi puricate. La Ministerul Justiţiei ajungeau dosare instrumentate, nu manuscrise. Dar indiferent unde au ajuns aceste manuscrise, ele nu puteau fi date oricui spre copiere. Marin Preda era un scriitor foarte important, iar în ipoteza că ar fi lăsat ceva neconvenabil regimului printre manuscrisele sale, nu oricine putea fi lăsat să-şi bage nasul în ele. Moartea scriitorului, subită, agitase o ţară întreagă. Se vorbea aproape pe faţă, în cele mai diferite cercuri că Preda a fost ucis din cauza ultimului său roman, Cel mai iubit dintre pămînteni, care apăruse cu doar cîteva luni înainte, avusese un succes de librărie extraordinar şi conţinea o caracterizare netă a perioadei care urmase "obsedantului deceniu": "era ticăloşilor". Manuscrisele lui Preda, chiar şi dacă era vorba de simpla lor copiere, nu puteau fi încredinţate decît unei persoane de încredere, din sistem. În explicaţia sa dl Novăceanu dă un indiciu interesant despre copist. Acesta avea ochiul format. Format în ce împrejurări, mă întreb? Persoana în cauză trebuia să aibă totodată o anumită competenţă în privinţa lui Marin Preda, precum şi a lumii literare, măcar pentru a nu transcrie greşit numele din manuscrisele lui Preda. După părerea mea, dacă s-a făcut o asemenea transcriere, asta s-a întîmplat la vreunul dintre sediile Securităţii, nu la Ministerul Justiţiei. Şi am toate motivele să mă îndoiesc că o persoană căreia i s-au încredinţat manuscrisele lui Preda spre copiere nu putea face ore suplimentare acasă, pentru a le citi şi expertiza cît mai rapid. Poate că dl Novăceanu, cu dactilograma sa, s-a lăsat păcălit de acel cineva care i-a încredinţat-o, luînd de bună autorecomandarea acestuia că lucra în Ministerul Justiţiei. Dar, dacă e aşa, de ce nu îi scrie numele, căci omul ar merita, mai ales postum, să fie citat.
Să fie nerecunoscător dl Novăceanu faţă de cel care i-a oferit dactilograma? Putem admite şi asta, dar numele persoanei în discuţie ar fi putut fi un argument pentru autenticitatea acestui jurnal. Dl Novăceanu se expune însă astfel bănuielii că, de fapt, acel copist n-a existat şi că această dactilogramă e propria sa producţie. Iar dacă e aşa, în ce calitate?