Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

JE EST UN AUTRE:
Nonconformiştii de Ioana Pârvulescu


Este ciudat cît de mult seamănă paginile scrise de Geo Bogza în jurnalul său la începutul anului 1931, puţin înainte de a împlini 23 de ani, şi începutul romanului Die Stunde der wahren Empfindung (Ora senzaţiei adevărate) de Peter Handke, scris mult mai tîrziu. Geo Bogza pare a deschide pentru prima oară ochii asupra lumii: respinge dintr-o dată nu numai toate învăţăturile primite de-a gata, dar şi toate senzaţiile, toate reflexele formate pînă atunci şi încearcă să înţeleagă, să refacă pe cont propriu şi de la capăt, întregul univers. în nopţi şi zile halucinante, în care notează febril, oră după oră, ceea ce simte, crizele sale de inadaptare de pînă atunci îşi ating apogeul.

Ce curios să ai o casă cu patru pereţi, cu geamuri, un pat în care să te culci. Cine a născocit toate astea? Putea fi altfel. Totul curios, straniu, fantastic. Pisica a plecat de mult. Acum doarme pe un scaun. Privesc forma scaunului. Iată ceva cu care m-am întîlnit de cînd eram mic, cu care eram obişnuit, şi totuşi acum scaunul mi se pare fantastic. [...] Pe ăsta e o pisică. Pînă acum fusese mama. Ce curios e să ai o mamă. Mă gîndesc că s-ar fi putut să exişti şi fără mamă. Ce crede ea despre mine? (Duminică, 11 ianuarie 1931, douăsprezece şi jumătate noaptea).

Una dintre ideile lui Geo Bogza este să facă greva foamei împotriva vieţii. Fireşte că obligaţiile, convenţiile, serviciul, căsătoria şi toate celelalte �capcane pentru a ne desfiinţa" nu fac decît să-i agraveze conflictul cu existenţa. Deşi este, ca toţi avangardiştii, împotriva burghezilor şi a burghezismelor, are grijă să noteze în jurnal: �îmi pare bine că nu sunt înscris în nici un partid, s-ar fi spus că sînt comunist". Poemul invectivă, a cărui apariţie duce la arestarea autorului (era mai de mult, împreună cu grupul de la unu, în vizorul Justiţiei) este scris în această stare de spirit. Cu toate astea, exact în nopţile cînd pune în cauză lumea, îl descoperă şi pe Dumnezeu. Dar este Dumnezeul misticilor, �altfel decît şi-l închipuie oamenii", un Dumnezeu personal, apropiat, subversiv, un Dumnezeu al vieţii nefalsificate. Deşi scrisul său este al unui singuratic, care se îndoieşte de toţi şi de toate, enorma dorinţă de comunicare izbucneşte aproape în fiecare pagină. Omul Bogza seamănă cu scrisul său: o sfioasă nevoie de prietenie şi de dăruire, o bucurie a găsirii de suflete-pereche, de prieteni adevăraţi, îl conduc spre grupurile avangardiste ale Bucureştilor anilor '30. Sînt toţi tineri �fără barbă", ceea ce în limbajul lor - am aflat-o din acest jurnal - înseamnă fără prejudecăţi. Cîţiva duc conflictul pînă la capăt: se sinucid. Primul dintre ei, Ilarie Voronca (în jurnal: Edy), la 43 de ani, la Paris, în 1946, ultimul Gherasim Luca, (în jurnal: unul dintre �minunaţii băieţi de la Alge"), la aproape 80 de ani, aruncîndu-se în Sena. Gîndul sinuciderii îl preocupă şi pe Bogza şi de cîteva ori este aproape de înfăptuire. într-una din crizele cele mai grave de exasperare îl reţine numai imaginaţia, mai precis o imagine post-mortem: �toţi idioţii venind, comentînd...". Văzuse, la Buştenari, un spînzurat şi ştia că nu fusese decît un fapt divers din istoria locului, la care unii rînjesc, alţii fac presupuneri stupide.
După ce propria revistă, Urmuz, îşi încetează apariţia, Bogza intră firesc în grupurile ultra-moderniştilor de la unu şi apoi de la Alge, dar publică versuri sau recenzii şi în Bilete de papagal. Venirile sale la Bucureşti, întotdeauna cu prea puţini bani în buzunar, îl fac să se împrietenească cu Saşa Pană, cu sora acestuia, Magdalena (care semna Madda Holda), de care e multă vreme extrem de îndrăgostit, cu Roll (de care se va înstrăina curînd), cu Victor Brauner, Ilarie şi Colomba Voronca şi cu fratele acesteia, Claude Sernet (Nesty). Brauner şi cuplul Voronca sînt prietenii de suflet, iar cel dintîi îl vizitează şi la Buştenari. Maxy şi Puiu Pşăun?ţ, Brâncuşi, venit de la Paris, Marinetti, şi el în vizită, Călugăru, Aderca sînt cei cu care se întîlneşte Bogza şi cu care se simte afin. Cînd e în Bucureşti, Bogza doarme rareori la hotel. De-obicei e de găsit la adresa scrisă pe coperta revistei, General Angelescu 163, la casa lui Saşa Pană. O vreme discuţiile şi proiectele comune, sfidarea la adresa tuturor celor confortabil aşezaţi în legile lor, lipirea de afişe noaptea, farsele pline de imaginaţie, făcute, suportate, întoarse şi mai ales scrisul în comun, la aceleaşi reviste, îi ţin alături pe toţi. Apoi, după ce cîţiva pleacă la Paris, tocmai scrisul îi dezbină. Disoluţia e inevitabilă şi Bogza o trăieşte poate mai acut decît alţii: prietenii erau singurul său reper etic. Nu-i poate înţelege pe cei care trăiesc mai puţin intens revolta faţă de duşmanul comun: convenţia socială.

La Paris Nesty şi Victor fuseseră indignaţi de Unu matrimonial. Nesty: căsnicia, această instituţie sfîntă... Măgarul, şi spune că e revoluţionar. Aici Ştefan Roll, la fel, fusese indignat. Era un număr intenţionat tîmpit, ca o revanşă pe nunta pe care o făcea Saşa. El pare că ar fi înţeles asta. [...] în ziua aceea la Voronca am plîns faţă de el şi de Colomba, arătîndu-le falimentul acestui crez şi al celor cîtorva prietenii. Victor şBraunerţ pe care îl iubisem atît reacţionînd sinistru. Voronca turmentat, înnebunit. A doua zi rătăcim prin Cişmigiu, descompuşi... (12 octombrie, 1931, Buştenari).

După ce, în timpul căldurilor din iulie 1930, redactorii de la unu scot un număr alb, cu cele 8 pagini goale, dar semnate de colaboratorii obişnuiţi (Bogza, Brauner, Al. Dimitriu-Păuşeşti, B. Fondane, Madda Holda, Marcel Iancu, M. H. Maxy, Miliţa Pătraşcu, Roll, Tzara, Voronca etc.) şi care costă tot 5 lei, ca şi numerele scrise, un an mai tîrziu, la căsătoria lui Saşa Pană cu Mary Ange se face, în răspăr, un Unu matrimonial. Am căutat numărul cu pricina, pentru a înţelege plînsul lui Bogza şi pentru a vedea de unde provine supărarea parizienilor. Apărut în �ediţie specială", numărul matrimonial este scris în întregime de Geo Bogza: de aceea îl doare atît de mult desolidarizarea prietenilor de departe. Nu are nimic răutăcios, deşi, citite astăzi, glumele par adeseori puerile şi stîngace. Pe prima pagină, un interviu imaginar cu Saşa Pană, sub mottoul: �Ca să-şi mărească şi mai tare gloria/ S-a însurat cu Mary Ange de la Podgoria". Rămîne, ca document probabil autentic, descrierea casei lui Saşa Pană, făcută în introducerea interviului, după moda interbelică de a descrie spaţiul intervievatului: �Cele mai luxoase tramvaie circulă pe linia 14 spre Cotroceni. De cum ajungi în acest cartier aristocratic şi în preajma palatului regal, strada general Angelescu e aproape. La numărul 163, într-o vilă de cochetăria unei şcolăriţe, Saşa Pană ocupă la parter o cameră minusculă cît o bijuterie. Pereţii sînt plini de tablouri şi desene rare: Maxy, Brauner, Perahim, Sulak şi alţii cu numele cunoscute mai mult peste hotare. Portretele celor mai mari scriitori moderni de la noi sînt puse la locuri de cinste: Urmuz, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Fredy Goldştein, Petre Poppescu-Poetul". Etajerele ticsite cu cărţi rare şi devizele celor de la revistă, cîndva celebre, afişate pe pereţi (�toţi pentru unu şi unu pentru toţi", �jos literatura", �citiţi numai unu", �nu vrem nimic") completează un interior de scriitor nonconformist. Interviul imaginar este construit din jocuri de cuvinte, unele facile şi are o ironie (sau autoironie) care s-a ofilit : � - Cum aţi convins-o să se căsătorească ? - I-am citit poeme din Jurnal de sex." Trei poeme parodice, unul în genul fabulei urmuziene, pline de Saşa (rimat cu �aşa") şi de Mary Ange (care rimează cu �orange") completează unul din jocurile tipice grupurilor de avangardă. Că Saşa Pană nu s-a supărat o dovedeşte o reluare a glumei în 1935, cu ocazia căsătoriei unuia dintre fondatorii revistei, cînd chiar fostul mire ironizat pregăteşte o �ediţie specială / mai mult conjugală", �ediţie uşoară/ cînd Moldov se-nsoară". Pentru Bogza însă, experienţa este o probă a prieteniei: nu toţi cei în care credea au rezistat.
Deşi nu face parte dintre prietenii săi, Eliade este socotit de Bogza �personalitatea cea mai puternică între cei tineri" şi, în 1932, îl tentează ideea unei apropieri de grupul acestuia, în ideea unei stimulări (şi nu a unei fuziuni). Cu atît mai trist apare episodul consemnat de Sebastian în jurnalul său, la a doua arestare a lui Bogza, în 1937. Contra indignării lui Sebastian, care consideră intervenţia Justiţiei un act monstruos, Eliade aduce următoarele argumente: Bogza n-ar fi scriitor, nu e nici măcar membru SSR, ar fi mai mult ziarist decît scriitor, scrie versuri pornografice şi patologice şi, oricum, mult mai grav e că fac puşcărie tinerii naţionalişti: �Pentru ce? Pentru că i-au dat 25 la cur lui Gogu Rădulescu?". Din fericire, Geo Bogza, �aşa de naiv, aşa de copil, aşa de aiurit", cum îl descrie Sebastian, nu avea cum să bănuiască judecata celui pe care îl numeşte, în jurnal, �acest cap robust al generaţiei".
Jurnalul lui Geo Bogza este paradoxal: pe de o parte este povestea unei însingurări şi a unei singularizări, pe de altă parte este, dincolo de biografic, o solidarizare şi o apropiere de toţi cei care refuză să treacă prin viaţă �cu creierul zăvorît ca într-o cutie de conserve".