Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Literatură:
Noiembrie de Gabriela Ursachi


Junimist întîrziat, greu de "prins" în labirintul nastratinesc al unei inteligenţe occidentalizate, Paul Zarifopol s-a sustras pînă astăzi taxonomiei de rutină. Născut la Iaşi, într-o familie de greci, cel care avea să administreze atît de neinspirat latifundiul moştenit la Cîrligi, gara Galbeni, moare subit în mai 1934, la doar cîteva luni după ce fusese numit în prima şi ultima lui slujbă oficială, aceea de redactor-şef al Revistei Fundaţiilor Regale. Absolvent al Facultăţii de Litere din Iaşi (1898), îşi desăvîrşeşte studiile postuniversitare în Germania, unde trece fără nici o dificultate, la Halle, doctoratul în filologie. În acelaşi scurt interval de timp se căsătoreşte cu Ştefania, fiica lui C. Dobrogeanu-Gherea, care studia pianul la Conservatorul din München. După nici doi ani, în 1904, se naşte fata lor, Sonia. Tot atunci şi acolo îl cunoaşte pe Caragiale, Herr Direktor, proaspăt autoexilat la Berlin. Prietenia lor va marca fortiter traiectoria intelectuală a "izolatului" Paul Zarifopol şi-l va determina pe acest pseudoboem rentier să dea măsura seriozităţii şi erudiţiei sale ca editor. Astfel, între 1931-1932 apar Opere, vol. I-II, de I. L. Caragiale, ediţie îngrijită şi prefaţată de incontestabilul cărturar a cărui gîndire se dovedeşte, o dată în plus, una de anvergură europeană. Personalitate duală, oscilînd între contemplativul homo esteticus şi irita(n)tul homo ironicus, iubitorul "ideilor gingaşe" care se pronunţase deja "pentru arta literară" nu reuşeşte să cucerească definitiv nici o poziţie în relieful atît de variat al spiritualităţii interbelice româneşti, pe care totuşi, difuz şi ocult, o stăpîneşte. Lovinescu îi apreciază lupta cu "modele" şi "grimasele", dar deplînge dezorientarea "gustului său intim". Este de notorietate strania exaltare a lui Herr Doktor în faţa unor subproducţii literare autohtone, cum ar fi Prinţesa Limonata, Hronicul măscăriciului Vălătuc sau romanul Roşu, galben şi albastru considerat de critic, într-o criză de autism, "o carte splendidă şi diavolească". Estimp, Balzac şi Stendhal îi apar ca "proaste modele" pentru literaturile aflate la început de drum, iar Sainte-Beuve face pur şi simplu "mahalagism distractiv". Şi cum idiosincraziile lui contrariante nu se opresc aici, G. Călinescu nu-l iartă şi pune tulburarea de raţionament pe seama unor obscure devieri de ordin etnic: "Cu nume grecesc, ginere al lui Gherea, Zarifopol simbolizează spiritul de negaţie a două rase sofistice." Lui Călinescu nu-i scapă ironia omniprezentă a "burghezului" cu silă de burghezi, nici persiflarea continuă şi sistematică, "pînă la agasare". Drept pentru care Istoria literaturii române de la origini va înregistra o "grimasă" de proporţii. Şi de referinţă. Mai tîrziu, mult mai tîrziu, Călinescu revine la sentimente înţelepţite şi, deşi reiterează marile defecte ale lui Zarifopol, într-un articol din Cronicile optimistului recunoaşte că a respins, "cu vehemenţă", principiile estetice ale unui om care salutase călduros apariţia Vieţii lui M. Eminescu. Inconsecvent pînă şi în intuiţii, Zarifopol îşi călcase în picioare propria credinţă în insanitatea biografiilor. Şi iată cum, în bezna refuzului quasi total al "Divinului" străluceşte raza unei idei mai juste: "Intenţional, Zarifopol era în artă un progresist".

Chiar dacă moartea l-a împiedicat să ducă la bun sfîrşit monumentala iniţiativă editorială, desăvîrşită de perfectul "caragialian" Ş. Cioculescu, gestul rămîne în atenţia posterităţii. Nu scapă unei priviri mai atente nici diversitatea influenţelor asumate: în ciuda antisentimentalismului afişat (şi) prin repulsia faţă de lacrimi, "balele melancoliei" - cum preia ad literam de la ilustrul său prieten şi mentor Caragiale, marele "singuratic" Zarifopol împărtăşeşte neurastenii şi anxietăţi cu Ibrăileanu. Din acest dublu "canonit" răsare, cumva buimacă, o nedumerire cu tîlc autobiografic: "Dacă artistul se simte bine ca izolat superior, ce-i trebuie să joace cu atîta silinţă pe băiatul impertinent?"