Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Noi contribuţii la biografia lui Mircea Zaciu de Nicolae Scurtu

Biografia şi bibliografia istoricului şi criticului literar, eseistului şi memorialistului Mircea Zaciu (1928–2000) conţin unele necunoscute ce se impun a fi elucidate, în chip judicios, prin cercetarea surselor primare, a operei, precum şi a paraliteraturii sale, ce are menirea de a evoca o altfel de viaţă literară şi culturală. Se ştie că istoricul literar Mircea Zaciu a întreţinut un substanţial dialog epistolar cu unii dintre confraţii săi sau cu urmaşii acestora în perioada când coordona Dicţionarul scriitorilor români, fiind secondat de mai tinerii colegi Marian Papahagi şi Aurel Sasu, şi, de asemenea, când superviza arhicunoscuta colecţie Restituiri a Editurii Dacia.
Azi se află un număr însemnat de epistole ale lui Mircea Zaciu în arhive publice şi particulare, precum şi în marile biblioteci ale României, ce merită a fi identificate, transcrise, adnotate şi publicate în câteva tomuri.
Imaginea istoricului şi criticului literar Mircea Zaciu, după lectura acestor epistole, s-ar completa, ar deveni mai nuanţată şi ar dobândi noi valenţe, mai puţin cunoscute, ale profesorului şi cărturarului din Transilvania.
Epistolele pe care le transcriu, aici, inedite până acum, sunt trimise din Cluj istoricului şi criticului literar D. Panaitescu- Perpessicius (1891–1971) şi se constituie, de fapt, în autentice exerciţii de admiraţie intelectuală faţă de acest Nestor al istoriografiei literare româneşti. Epistolele acestea impresionează prin stilul protocolar, prin interogaţiile neezitante şi, mai ales, printr-o sinceritate specifică celor înzestraţi cu spirit polemic, lecturi sistematice şi profunde.

Cluj, 17 aprilie [19]67

Mult stimate maestre,

Citind ultimele domniei voastre Lecturi intermitente1, care rămân pentru mulţi dintre noi desfătările săptămânale unice într-o atmosferă de apatie sau agasare, ele fiind pilda superioară a unei conştiinţe pure, nu mică mi-a fost surpriza şi bucuria văzându-mă pomenit de mai multe ori şi lăudat de condeiul dumneavoastră.
Scriu de vreo 18 ani în presa noastră, iar de aproape o jumătate de an ţin o rubrică săptămânală la Tribuna, am publicat destule prefeţe, studii, articole, străduindu-mă să urmez dascălilor mei, Dumitru Popovici şi Ion Breazu, căci pe Bogdan-Duică eu nu l-am apucat, în studiul literaturii ardelene, adesea neglijată şi minimalizată.
Rar mi-a fost dat însă, cu toate strădaniile mele, să găsesc cuvinte mai calde, mai adevărate, mai profunde, care să răsplătească efortul meu modest şi să-i dea o atât de înaltă preţuire.
Nu pot decât să vă mulţumesc din adâncul inimii mele şi să vă asigur de îndelunga, calda şi continua mea admiraţie.

Al domniei voastre recunoscător,
Mircea Zaciu

[Maestrului academician D. Panaitescu- Perpessicius, Bucureşti, Muzeul Literaturii Române, Strada Zambaccian, nr. 15; Expeditor – Mircea Zaciu, Cluj, Strada Cloşca, nr. 10].

*

Cluj, 1 iunie [19]67

Mult stimate maestre,

Nu ştiu cum să-mi exprim recunoştinţa pentru surpriza pe care mi-aţi făcut-o, trimiţând, la modestul meu autoreferat, acele nobile şi elogioase opinii critice, care au fost pentru mine un adevărat reconfort moral şi o foarte serioasă satisfacţie.
A avea girul unei autorităţi de talia incontestabilă a domniei voastre, a fost, pentru mine, cel mai substanţial argument, cu care m-am prezentat cu mai mult curaj în faţa Consiliului ştiinţific al Facultăţii.
Rezultatul votării a fost foarte bun – o unanimitate de voturi pentru, ceea ce nu mă îndoiesc, se datoreşte şi referatului dumneavoastră.
Vă rog acum, respectuos, să binevoiţi a iscăli copia referatului, pentru a fi depus la dosarul meu, după regulele în vigoare.
Vă mulţumesc din inimă pentru tot binele ce mi-aţi făcut şi vă rog să primiţi asigurarea neţărmuritei stime ce vă poartă

Mircea Zaciu

[Academicianului D. Panaitescu- Perpessicius, Directorul Muzeului Literaturii Române, Bucureşti, Strada Zambaccian, nr. 15 – Prin bunăvoinţă].

*

Cluj, 2 martie [19]71

Strada Bisericii Ortodoxe, nr. 12

Mult stimate şi iubite maestre,

Vă scriu aceste rânduri sub dublu impuls. Primul, acela al unui sentiment de legitimă admiraţie şi dragoste, pe care le-am nutrit totdeauna faţă de opera d[umnea]v[oa]s[tră], reînnoit acum când, datorită eforturilor neprecupeţite avem în mână al doilea număr, şi mai frumos şi mai promiţător, al Manuscriptum-ului2.
Apoi, fiind zilele trecute la Bucureşti, Al. Oprea3 mi-a arătat cu multă bunăvoinţă Muzeul Literaturii Române, minunată realizare pe care v-o datorăm tot domniei voastre4.
Vă mulţumesc din inimă pe această cale pentru cinstea ce mi-aţi făcut primindu-mă printre consilierii acestui aşezământ pus sub autoritatea d[umnea]v[oa]s[tră].
Din parte-mi, vă promit să-mi dau tot sprijinul şi, în limita modestelor mele puteri, să caut a fi de folos atât Muzeului cât şi revistei, două succese de nobilă gândire şi iniţiativă ce vor rămâne mereu legate de numele d[umnea]v[oa]s[tră].
Al doilea motiv care m-a hotărât să vă reţin preocupările d[umnea]v[oa]s[tră] cu aceste rânduri, e de ordin istoric literar.
De multă vreme lucrez la restabilirea unor momente Arghezi, biobibliografice etc. şi mă preocupă în special „procesul Arghezi” aşa cum s-a dezbătut el de-a lungul anilor şi împrejurărilor critice şi de altă natură.
O înfruntare recentă m-a pus în faţa unei interpretări bizare legată de decernarea Premiului Naţional de Poezie pe 1945. Interpretarea susţine că propusul acestui premiu ar fi fost A. Toma şi că numai datorită unei intervenţii din afară (recte Beniuc, Ralea şi nişte factori politici de atunci, recte Lucreţiu Pătrăşcanu şi Ana Pauker!) i s-ar fi decernat lui Arghezi premiul, in extremis.
Or, cercetând atât cât presa vremii ne permite nouă istoricilor literari să reconstituim, ştiu că în adevăr Ralea era la acea oră ministru Artelor şi că s-a instituit o comisiune specială pentru premiu, din care aţi făcut şi domnia voastră parte, împreună cu Tudor Vianu, N.D. Cocea ş[i] a[lţii].
Îndrăznesc acum să vă rog să binevoiţi a-mi transmite care a fost adevărul faptelor, căci din câte îmi pot eu da seama, A. Toma nu era la acea oră un nume capabil să înfrunte serios nu numai o concurenţă cu Arghezi (în 1945!) dar nici o propunere ce nu s-ar fi acoperit de ridicol, dacă ar fi fost rostită în vederea unei atât de categorice consacrări.
Eram elev de liceu atunci, n-am de unde şti împrejurările, reţin doar că „gloria” lui A. Toma e opera anilor 1948–[19]50.
Care e adevărul? Căci nu ne este indiferent, nici nouă, nici nu le va fi celor de după noi, ce versiune istorică se va impune crezării.
Am îndrăznit să vă rog a-mi comunica acest lucru şi pentru faptul că vă ştiu un statornic şi fierbinte apărător al adevărului în viaţă şi în istoria literaturii noastre, supusă, vai, ades multor fluctuaţii de conjunctură. Dar o fac şi bazându-mă pe multa şi calda preţuire ce mi-aţi arătat în momente însemnate din viaţa mea.
Rugându-vă încă o dată să-mi iertaţi aceste rânduri, poate prea directe, în aşteptarea încrezătoare a unui răspuns, rămân al domniei voastre adânc devotat,

Mircea Zaciu

[Maestrului academician D. Panaitescu- Perpessicius, Bucureşti, Strada Mihai Eminescu, nr. 122; Expeditor – Mircea Zaciu, Cluj, Strada Bisericii Ortodoxe, nr. 12].


Note

Originalele acestor epistole, inedite, se află la Biblioteca Academiei Române.
1. Este titlul unei rubrici literare săptămânale. O parte din aceste cronici au fost publicate în cartea lui Perpessicius – Lecturi intermitente. Cluj, Editura Dacia, 1971, 442 pagini.
2. Manuscriptum. Revistă trimestrială editată de Muzeul Literaturii Române (1970 până astăzi). Numărul doi a apărut în martie 1971.
3. Al. Oprea (1931–1983), istoric şi critic literar, director adjunct al Muzeului Literaturii Române.
4. D. Panaitescu-Perpessicius a fost director al Muzeului Literaturii Române în răstimpul 1957–1971.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara