Biografia şi bibliografia filosofului,
eseistului, traducătorului şi
memorialistului Constantin Noica
(1909–1987), deşi sunt temeinic
cercetate şi cunoscute de specialişti,
şi nu numai, surprind, din când în
când, cu câte o informaţie sau o mărturie,
care au menirea de a întregi şi clarifica
anumite segmente din itinerarul acestui
cărturar.
Interesante sunt, în această ordine
de idei, şi epistolele pe care le trimite
profesorului şi filosofului Ion Petrovici
(1882–1972), necunoscute până acum,
în care tânărul Constantin Noica îi solicită
o intervenţie la Editura Alcalay spre a-i
tipări una din primele sale monografii
consacrate lui René Descartes.
După un timp scurt, nici o săptămână,
Constantin Noica primeşte un pachet
voluminos ce cuprindea corecturile cărţii
sale despre filosoful francez. Emoţia e
mare. Sentimentul de recunoştinţă este
pe măsura demersului academicianului
Ion Petrovici.
Lectura acestor epistole, deloc
convenţionale, ne procură un adânc
sentiment de admiraţie şi preţuire pentru
omul şi intelectualul Noica, care nu se
sfieşte să-i comunice profesorului Ion
Petrovici, fără echivoc, că nu aspiră la o
catedră universitară de filosofie sau de
filosofia istoriei, că nu este suficient
pregătit şi că intenţionează să plece în
străinătate spre a-şi desăvârşi studiile
privitoare la filosofia franceză şi germană.
Ceea ce se şi întâmplă, întrucât pleacă
la studii în Franţa, în perioada 1938–1939
şi în Germania, în răstimpul 1940–1941,
unde şi-a propus să cerceteze şi să asimileze
marea înţelepciune a lumii chiar la ea
acasă.
*
Sinaia, 31 mai 1937
Vila Wendy
Mult stimate domnule profesor,
Cunoscând bunăvoinţa d[omniei]
voastre faţă de oricine se îndeletniceşte
cu filosofia în lumea noastră românească,
îmi îngădui să vă fac o rugăminte
în legătură, şi de astă dată, cu Editura
Alcalay.
Am dat acolo un mic manuscris,
în privinţa căruia vă amintiţi, poate,
că v-am consultat, asupra lui Descartes1.
Manuscrisul trebuia să apară încă
din ianuarie, iar acum mi se spune
că nu poate apărea decât în toamnă.
Gândul meu fusese totuşi să-l am
tipărit în cursul acestei primăveri,
spre a-l putea trimite, împreună cu
traducerea Regulilor lui Descartes şi
cu cea a Meditaţiilor (traducere însoţită
de un rezumat amănunţit al Obiecţiilor
şi Răspunsurilor, pe care o pun în
curând sub tipar) la Congresul de
filosofie de la Paris.
Dacă socotiţi că lucrările acestea
ar putea face bună impresie acolo,
şi bună impresie cu privire la ţara
noastră, nu cu privire la persoana
mea, care nici nu va fi prezentă la
Congres, îmi iau îndrăzneala de a vă
ruga să îndemnaţi, dacă vă e cu
putinţă, pe cei de la Alcalay să publice
acum, iar nu la toamnă monografia
asupra lui Descartes.
Fără autoritatea d[omniei] voastre
mi-e greu să cred că i-aş putea convinge
s-o facă.
Rugându-vă să-mi iertaţi libertatea
ce mi-am luat de a scrie, vă asigur
şi pe această cale, domnule profesor,
de respectul şi adâncul meu devotament.
Constantin Noica
*
Sinaia, 4 iunie 1937
Vila Wendy
Mult stimate domnule profesor,
Vă sunt adânc recunoscător pentru
graba şi bunăvoinţa cu care aţi răspuns
rugăminţii mele. Nu v-am formulat-
o decât după multe şovăieli şi
după ce ajunsesem la încheierea că
numai prin d[umnea]voastră aş putea
obţine tipărirea imediată a lucrării.
Iar cea mai bună dovadă a faptului
că nu mă înşelam în această din urmă
privinţă, mi-o dă împrejurarea că
odată cu rândurile d[omniei] voastre
atât de îndatoritoare, mi-a sosit şi
un voluminos pachet de corecturi de
la Alcalay.
Sunt fericit să ştiu că recenzia2
mea asupra lui Kant vi s-a părut
meritorie. Am citit, abia după ce o
trimisesem Revistei Fundaţiilor,
articolul d[omniei] voastre din penultimul
număr al Revistei de Filosofie.
Aş fi înţeles poate mai bine, în
lumina acestuia, interpretarea realistă
pe care o daţi lui Kant.
Îngăduiţi-mi cu acest prilej să
semnalez o eroare de tipar din cuprinsul
lucrării d[omniei]voastre: la pagşinaţ
55 şi 56 apare numele de Beck în loc
Buck.
Vă închipuiţi cu ce interes aştept
volumul d[omniei] voastre asupra lui
Schopenhauer3, volum ce nu este
şi probabil nici nu va fi de găsit
prin Sinaia.
M-am îndeletnicit ceva mai puţin
cu Schopenhauer decât cu Kant, ceea
ce înseamnă că voi avea de învăţat
nu numai în materia de interpretare
ci şi în cea de informaţie, din paginile
d[omniei] voastre.
Vă felicit, din toată micimea mea,
pentru opera de aleasă popularizare
ce întreprindeţi şi pentru rara virtute
de a scrie despre, la o vârstă şi
desăvârşire intelectuală când aţi avea
tot dreptul să nu vă îndeletniciţi decât
cu d[umnea]voastră.
Această „supunere la obiect“, cum
o numea cineva, e încă un exemplu
nobil pe care înţelegeţi să ni-l daţi.
Primiţi, vă rog, domnule profesor,
asigurarea deopotrivă a stimei şi
recunoştinţei mele deosebite.
Al d[omniei]voastre, adânc
respectuos,
Constantin Noica
[Domniei sale domnului profesor
Ion Petrovici, Bulevardul Brătianu,
nr. 7, Bucureşti; Constantin Noica,
Vila Wendy, Sinaia]
*
[Sinaia, 12 iunie 1937]
Vila Wendy
Constantin Noica
mulţumeşte d[omnu]lui prof[esor]
Petrovici în chip cât se poate de
călduros pentru preţioasa lucrare
trimisă, precum şi pentru rândurile
însoţitoare.
Nădăjduieşte să aibă prilejul a
vorbi mai pe larg despre ea fie în faţa
autorului, fie în vreuna din revistele
ce cad sub ochii autorului.
Adânc recunoscător,
Constantin Noica
[Domniei sale domnului profesor
Ion Petrovici, Bulevardul Brătianu,
nr. 7, Bucureşti].
*
Sinaia, 17 martie 1938
Vila Wendy
Mult stimate domnule profesor,
După un lung răstimp de şovăire,
am luat hotărârea să vă scriu, în
nădejdea că un răspuns, chiar necerut,
e mai puţin supărător decât lipsa
oricărui răspuns.
Acum câtva vreme, v-a fost prezentat
unchiul meu, prof[esor] ing[iner]
Casassovici, căruia i-aţi împărtăşit
câteva păreri bune cu privire la
activitatea mea filosofică.
Am prilejul să vă fiu încă o dată
recunoscător şi să vă arăt că bunele
d[omniei] voastre păreri reprezintă
un certificat pe care îl pot pune aproape
înaintea oricăror altora.
În aceeaşi convorbire, însă, aţi
vorbit unchiului meu despre conferinţa
pe care mi-aţi rezervat-o la Iaşi.
Iar în privinţa acesteia mi-aş lua
îngăduinţa să vă reţin câteva clipe.
Desigur că unchiul meu a înţeles
greşit – nu despre o conferinţă
gata pregătită, ci despre un concurs,
era vorba, concurs la care mă îndemnaţi
să particip. Acest simplu îndemn încă
reprezintă pentru mine o deosebită
cinste.
În măsura, totuşi, în care candidatura
mea v-ar interesa, mă simt dator
să vă răspund că nu mi-am sfârşit
încă perioada de pregătire, ca urmare
intenţionând să plec chiar la toamnă
în străinătate, iar, pe de altă parte,
că mă gândesc serios la posibilitatea
de a nu face nici un fel de carieră,
deci nici vreuna universitară.
Dacă, totuşi, odată întors din
străinătate, Facultatea din Iaşi sau
din alte centre ar avea nevoie,
până la găsirea unui titular, pentru
un an, doi sau trei, de un simplu
suplinitor, m-aş simţi dator să-mi
pun la dispoziţie serviciile, în cazul
că ele ar avea vreun preţ şi să slujesc
direct o colectivitate pe care-mi fac
iluzia că o pot sluji şi indirect, din
locul retras unde mi-ar plăcea să
rămân.
În nădejdea că scrisoarea aceasta
este în cel mai rău caz inutilă, vă
reînnoiesc sentimentele mele de
respectuoasă recunoştinţă şi rămân,
în aşteptarea lucrărilor dşomnieiţ
voastre, acelaşi viu şi credincios
admirator,
Constantin Noica
[Domniei sale domnului profesor
Ion Petrovici, fost ministru, Bulevardul
I.C. Brătianu, nr. 7, Bucureşti; Constantin
Noica, Vila Wendy, Sinaia].
Note
Originalele acestor epistole, inedite,
se află la Biblioteca Academiei Române.
1. Constantin Noica, Viaţa şi filosofia
lui René Descartes. Bucureşti, Editura
Alcalay, 1937, VI+199 pagini. (Biblioteca
pentru toţi, nr. 1495–1497).
2. Constantin Noica, Kant văzut de
profesorul Petrovici în Revista Fundaţiilor
Regale, 4, nr. 3, martie 1937, p. 675–683.
3. Constantin Noica, Ion Petrovici –
Cum se scrie o monografie filosofică în
Revista Fundaţiilor Regale, 4, nr. 11,
noiembrie 1937, p. 426–430. [Ion Petrovici
– Schopenhauer].
