Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cerşetorul De Cafea:
Înlăturam, pe cît puteam,orice tristeţe... de Emil Brumaru

Stimate domnule Lucian Raicu,

Deschid Reasece-ul meu la întîmplare şi dau peste paragraful de la pagina 233 care începe aşa: „Scrierea naturală e înşelător dictată de un impuls natural; mai curînd de o inerţie a spiritului constituită în impuls sau în ceva ce seamănă cu acesta”. Citesc toată pagina şi aprob, din sufletul meu mîhnit, fiecare cuvînt. Şi-atunci, ce-mi mai rămîne? Să arunc creioanele şi filele liniate şi să tac? Ei bine, nu, prefer să mă ratez scriind! Da, scriind scrisori cu o uşurinţă voioasă chiar celui ce-mi trage semnalul de alarmă al eşecului! Conştient, perfect conştient!

*
Pornit să caut creioane „Koh-I-Noor” B prin tot oraşul, am nimerit, după trecerea pasarelei, într-un cartier nou, periferic. Şi ce mi-a fost dat să văd ochilor? Un autobuz enorm albastru-spălăcit, oprit, închis, fără şofer! Pînă aici nimic senzaţional. Numai că pe acest autobuz încins de soare scria mare, cu litere de 25-30 cm, ca să vadă tot cetăţeanul: BIBLIOBUZ!!! M-am repezit înflăcărat spre el; deci acesta e un «Bibliobuz». Adică un autobuz plin cu cărţi, o bibliotecă pe care, mă gîndesc, o poţi lua de la o staţie la alta. Sau cum? Umblă şi-mparte cărţi pe străzi? Probabil că numai pe la periferie, eu prin Iaşi nu l-am văzut niciodată. Mîine mă duc din nou să văd dacă Bibliobuzul e tot acolo!

*
Sau poate că în Bibliobuz nu se deplasează decît personajele scăpate din cărţi!

*
Foarte interesant articolul lui Valeriu Cristea, Inima prozei, din Cronica 32, apărut acum cîteva zile. Mai ales că, prin cîteva puncte, coincide cu nişte gînduri de-ale mele! Ba, într-un loc, cu cîteva rînduri pe care i le-am scris cîndva lui Mugur. Numai că eu, constatînd formidabilul început al lui Boby Dick, „Ziceţi-mi Ismael”, mă topeam de plăcere, dar nu ştiam de ce! Valeriu Cristea ştie! Iată, deosebirea enormă dintre un cititor ce simte şi un critic ce-şi explică ce şi cum simte! E în articol vorba de comunicarea dintre cititor şi personaj. Dar iată citatul. „Aşa cum se contopeşte, de pildă, literalmente, de la primele cuvinte, cu naratorul din Moby Dick, marele roman al lui Mellville. „Ziceţi-mi Ismael”, şi din chiar clipa rostirii acestor cuvinte, cu efect magic parcă, Ismael ne devine un prieten, o parte (inalienabilă) a sufletului nostru.”

*
Mi-aduc aminte că, prin ’68, cînd îl inventam pe Detectivul Arthur, simţeam nevoia acută a unui personaj nu atît pentru a mă reprezenta pe mine, cît pentru a cîştiga simpatia cititorului, a-i da posibilitatea să se simtă el însuşi, citind, pentru o clipă, detectiv! Murind extrem de repede, m-am chinuit să-i găsesc un prieten: Julien Ospitalierul. Dacă primul căuta, detecta, al doilea trebuia să primească tot. Un alt gînd care mă stăpînea pe atunci, vorbesc extrem de serios, era ca versurile mele să poată fi citite cu plăcere în tranşee, în cazul unui război, de la soldat la general!! Un fel de bandaj sufletesc. De aceea înlăturam, pe cît puteam, orice tristeţe, urmărind programatic fericirea! C-a ieşit, pînă la urmă, un mic dezastru, asta e altceva! Apăruse Reparata!

Cu stimă şi afecţiune,
12 VIII-980      
Emil Brumaru

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara