Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
Nichita Stănescu – radiografie genealogică de Mircea Colosenco

I. Poetul
Nichita Stănescu, înscris în certificatul de naștere (31 martie 1933, orele 11,45) ca Hristea Nichita, sex bărbătesc, confesiune ortodoxă, fiul lui Nicolae H. Stănescu, funcționar industrial, și al Tatianei N. Stănescu, născută Cereaciuchin, casnică, în Ploiești, str. General Cernat nr. 2, la domiciliul părinților. Martori: Gheorghe Stănescu, de 31 de ani, comerciant din Ploiești, str. Constanței nr. 2, și Stela Gheorghiu, de 44 de ani, funcționar, din Ploiești, str. Regele Carol II nr. 49. Declarațiune făcută de tatăl copilului. Ofițer de Stare Civilă Ploiești: N. Geanolea. Șeful serviciului: Al. Nicolau. Act nr. 524 din 1 aprilie 1933. În familie, i se spune Nini, diminutiv preluat, mai târziu, de prieteni.
Descrierea orașului natal o va face la anii maturității, dintr-o perspectivă inedită: „La Ploiești, adică în acest oraș festiv al limbii române, unde întețirea silabei înroșește oul și epitetul deraiază crivățul iarna, la Ploiești, unde s-a înnodat frânghia limbii de gâtul unui mut pentru întâia oară și unde prea în viitor s-a arătat limba, de Alexandru Macedon ca s-o rezolve cu sobor. În ciuda dezinvolturii ei, limba, vorbirea și garagața acoperă de fapt ca orice frunză adevărată un obiect al pudorii. Te iubesc e imposibil a se spune la Ploiești”.
• În același an, la date și în localități diferite, se nasc: Ion Băieșu (Aldeni- Buzău, 2 ianuarie), Romulus Vulpescu (Oradea, 5 aprilie), Miron Scorobete (Răchitova-Hunedoara, 1 mai), Horia Zilieru (Racovița-Argeș, 21 mai), Eugen Simion (Chiojdeanca-Prahova, 25 mai), Constantin Georgescu (Snagov, 27 mai), Stan Velea (Poiana Mare- Dolj, 29 mai), Alexandru Ivasiuc (Sighetul Marmației, 12 iulie), Grigore Hagiu (Tg. Bujor-Galați, 27 septembrie), Ilie Purcaru (Râmnicu Vâlcea, 6 noiembrie), Anghel Dumbrăveanu (Dobroteasa-Olt, 21 noiembrie), Ion Țugui (Vicovu de Sus-Suceava, 24 decembrie).

II. Părinții: Tatiana și Nicolae
În registrul Stării Civile din Ploiești este confirmată oficierea căsătoriei (10 noiembrie 1931) dintre Nicolae H. Stănescu, 23 de ani, funcționar, creștin ortodox, domiciliat în Ploiești, str. General Cernat nr. 2, fiul lui Hristea și al Elenei Stănescu, născută Gheorghiu, cu Tatiana N. Cereaciuchin, 21 de ani, creștină ortodoxă, domiciliată în Ploiești, str. Regală nr. 42, născută în Voronej, Rusia, la 16 februarie 1910, fiica generalului Nichita V. Cereaciuchin și a Mariei Cereaciuchin, născută Tiurmorezova. Martori: Alexei Ghilenco, funcționar, Ploiești, str. Regală nr. 42 și Nicolai Mihailov, laborant, Ploiești, str. Maior Șonțu nr. 3. Nu s-a încheiat convenție matrimonială. Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sf. Vineri, în aceeași zi, slujită de preot paroh stavrofor Ioan Nicolau. Ofițeri de stare civilă: primar Aurel Popescu. Șef serv.: Al. Nicolau din Ploiești.
Noua familie s-a stabilit în casa din str. General Cernat nr. 2, stradă sub formă de „i” grec (y), din Piața Sârbească, casă construită în anii 1926-1927, și tot aici va fi adusă și înfiată o fetiță orfană, Cristina. Ulterior, după 1941, casa va fi întregită, prin cumpărarea de la o vecină a unei curți mici. În fața casei, cu terasă, Nicolae va sădi un tei.
Tânărul cap de familie era robust, blând și bun la suflet. Fusese răsfățat, ca mezin dintre cei nouă frați și surori (diferența de vârstă între primul născut și el era de nouăsprezece ani). Achiziționase chiar un velociped cu care făcea curse pe Șoseaua Ploiești- Predeal. Intrase demult în afacerile de familie conduse cu tact de fratele mai mare Ioan, care îl iniția. Absolvise o școală de comerț și trecuse examenele a doi ani de studii la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din București (1929-1931). Făcuse și stagiul militar, fiind descris astfel în foaia de lăsare la vatră cu gradul de caporal TR: „Talia 180/99, părul negru, fața brunetă, gura și bărbia potrivită”. A fost autorizat contabil, prin consiliul secției Corpului Contabililor Autorizați și Experților Contabili de către Tribunalul Prahova (19 decembrie 1942). După război a ținut un atelier de croitorie și un magazin de confecții, într-un imobil proprietate personală, aproape de centrul orașului, naționalizate în 1950. ~mpreună cu frumoasa soție Tatiana – calmă, inteligentă, cu o educație aleasă de familie nobilă, a făcut un cuplu reușit, ducând o viață echilibrată. Copiii au fost instruiți și crescuți cu frica de Dumnezeu, în respectul pentru semeni. Cei doi soți și-au păstrat cumpătul și la bine, și la rău, în traversarea unor momente dificile, de privațiuni materiale și suferințe morale. Obosit de nedreptăți, după ce lucrase pe la diferite întreprinderi ploieștene, s-a pensionat (1970). A trecut în lumea celor drepți (1982) mulțumit de a-și fi văzut copiii realizați. Tatiana s-a retras după aceea la București, lângă fiica lor Mariana.
* * *
Toate proprietățile imobiliare, în 1950, cu titlu propriu de Nicolae Stănescu, în Ploiești (blocul cu patru apartamente și două prăvălii din Str. Unirii nr. 9, locuința din str. General Cernat nr. 2, o altă casă dintr-un cartier și casa de zestre a mamei din str. Elena Doamna) și în Predeal (casă de odihnă) au fost naționalizate prin Decretul 92/950, poziția 384 din anexă. Familiei i s-a stabilit domiciliul forțat la Surani, în nordul județului Prahova, la vest de Vălenii de Munte. Alungată din casă, familia lui Nicolae Stănescu a fost adăpostită provizoriu de Olga Ghilenco, sora Tatianei, în str. Caraiman nr. 3, apoi de Gheorghe Stănescu (alias Gică Scăpătoru), în str. I.C. Frimu nr. 28. Vor reveni în locuința lor în calitate de chiriași, în 1952.
Casa a fost vândută unor activiști de partid, recuperată prin intervenția Ministerului Culturii (ministru – Ion Caramitru) prin act de vânzarecumpă rare, devenind proprietate publică, transformată în Casă Memorială „Nichita Stănescu” (26 aug. 1998).

III. Spița paternă: Stănescu
Anul de naștere al luiMatei Stănescu, 1833, străbunicul patern al poetului. Era originar de undeva din preajma localității Filipeștii de Pădure. S-a stabilit în Ploiești în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, în mahalaua Sfânta Vineri, la intrarea în urbe dinspre Valea Călugărească - Bucov, în drumul turmelor de oi, pe ulița Oilor nr. 62.
Și-a întemeiat un atelier de făcut abá/dimie, stofă groasă de lână prelucrată la piuă, o mică industrie care a prosperat.
S-a căsătorit cu Maria (n. Dumitru, în 1846), cu care a avut patru copii: Hristea (octombrie 1862 - 17 decembrie 1932), Ilie (?-?), Sevastia (1877- 1934), Nicolae (18 august 1880 - 2 iulie 1945). I-a dat la școli, le-a asigurat o zestre consistentă și i-a căsătorit cu partide pe măsură.
Matei Stănescu s-a stins din viață pe la 1908, în schimb Maria a trecut la cele veșnice fără a trezi interesul cuiva dintre urmași să memoreze timpul respectiv.
Hristea Stănescu s-a căsătorit cu Elena (n. Gheorghiu- Barcheri). Ei sunt bunicii paterni ai poetului.
Ilie Stănescu, negustor fără noroc, s-a căsătorit cu Elena. Era un bun povestitor și scria poezii în stilul lui Anton Pann. Au avut o fiică, Elena, licențiată în științele naturii fără ca să profeseze, căsătorită cu dr. Victor Emanoil, medic militar, avansat până la gradul de colonel, deținând funcții administrative, mason. Au avut doi copii: Mircea (carieră militară abandonată, căsătorit, are doi copii) și Victoria (Ghighi), licențiată în medicină, cercetător științific, căsătorită cu prof. univ. dr. C. Pavelescu, răpusă de tânără de o boală incurabilă, chirurg la Spitalul Clinic Fundeni, având împreună o fiică, licențiată în medicină.
Sevastia Țancovici, profesoară apreciată, fără descendenți, înhumată în cavoul familiei Stănescu din cimitirul Viișoara-Ploiești.
Nicolae Stănescu, licențiat în drept și diplomat în arhitectură, căsătorit cu Maria (n. Negri). Arhitect-constructor al edificiului Liceului „Sf. Sava” din București. A fost inspector general al construcțiilor din Capitală. Tată a doi copii: Traian Miron, devenit prof. univ. dr. la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București, șeful catedrei de sistematizare urbană, fost arhitect-șef al Capitalei, căsătorit cu Mihaela (n. Drajna), cu care are un fiu: Mihnea - căsătorit cu Veronique (n. Drouas) - diplomat în arhitectură la Versailles-Franța, stabilit la Paris, ortografiindu-și numele Stanescot. Al doilea copil al lui Nicolae M. Stănescu a fost Alexandra, căsătorită cu generalul Pompei.
Are loc căsătoria lui Hristea Stănescu, în Ploiești, la 1889, cu Elena Gheorghiu-Bacheri din Jugureni (la nord de Mizil), localitate dispusă administrativ în județul Buzău, iar, în prezent, în județul Prahova.
Hristea avea, la data căsătoriei, 27 de ani, iar Elena 19 (1870 - apr. 1927). Era fiica lui Costi Gheorghiu- Barcheri, refugiat politic din Ianina-Grecia, și al Raliței Pâcleanu, din Jugureni, fiind sora mai mică a Crisantei, care a avut nouă copii (dintre care un general, un medic, doi ingineri), căsătorită cu Leonida Georgescu, primar la Ceptura-Buzău. Ambele fete Gheorghiu-Barcheri au primit ca zestre podgorii cu soiuri nobile din vechea moșie Pâclele.
Hristea era portretizat în amintirile de familie drept „un om dintr-o bucată, dârz, vesel și primitor”. Afacerile abageriei mergeau bine. Hristea a putut să-și ajute atât frații, cât și pe cei nouă copii la școală, fiind considerat un adevărat „șef al clanului”.
Soții Hristea și Elena Stănescu au avut nouă copii:
Elisabeta (Lizica, Lizon, 3 decembrie 1889 - 16 noiembrie 1969), căsătorită cu Mihail Maxim - șeful gării Ploiești- Sud, de care divorțează, recăsătorinduse cu Petre Georgescu - șeful gării Băneasa din București. Elisabeta avea o voce frumoasă, cântând în corul Bisericii Băneasa. Din prima căsătorie a avut doi copii: Constantin (Costin, 7 octombrie 1911 - noiembrie 1980), absolvent al Școlii Militare de Infanterie, cu specializare în Germania, combatant cu gradul de locotenent în războiul din Est, deblocat din armată în 1964, nu a avut descendenți. Sora lui, Elisabeta (Coca, 12 mai 1919), căsătorită cu Alex. Niculescu, are o fiică absolventă a Facultății de Chimie.
Ioan (Johnny, Ionel, 13 martie 1891 - 22 ianuarie 1969) se căsătorește în 1919 cu Maria Dumitrescu (Mica, 11 martie 1902 - 13 octombrie 1992), fiica lui Al. Z. Dumitrescu și Sevasta (născută Zamfirescu), absolventa unei școli de menaj. Ioan preia afacerile de familie în locul lui Hristea (a cărui sănătate dădea semne de șubrezenie), devenind „nenea” pentru toți membrii ei, priceput, hotărât în acțiuni, tandru. A continuat sprijinirea materială și morală a tuturor fraților/surorilor și a descendenților acestora. A deținut ca proprietate personală mai multe imobile în Ploiești și o vilă la Bușteni. Averea și-o investise în extracții petroliere. Au avut trei copii: Stelorian (Lorică, 8 august 1921), prof. univ. dr. în chirurgie buco-maxilo-facială, peste 200 de lucrări științifice în domeniu publicate, decorat cu ordine și medalii (1954, 1957, 1971), membru fondator al Universității Independente „Titu Maiorescu” din București (1991), căsătorit cu Ileana Mira Tana (1 mai 1925 - 15 iulie 1999), fiica av. Dimitrie și a Corneliei Devesel, absolventă a Facultății de Drept, translatoare în Ministerul Comerțului Exterior. Au avut un fiu, decedat la vârstă mică. Cel de-al doilea fiu al lui Ioan Stănescu este Eugeniu Ioan (21 septembrie 1923), inginer electrotehnic, căsătorit cu Natalia Florin. Au un fiu, Andrei Stanesco - arhitect, stabilit la Paris (1985). Al treilea fiu al lui Ioan Stănescu este Bujor Christu (17 februarie 1928 - 18 februarie 2002), dr. în științe economice, director în Ministerul Comerțului Interior și în Direcția Centrală de Statistică, redactor-șef al „Revistei de statistică”; a fost căsătorit cu Marga (n. Barzon), licențiată în studii economice. Au două fiice: Doina Irina (căsătorită cu Sorin Ene) și Oana (căsătorită cu Andrei Mureșanu), stabilită în Canada.
Lucreția, căsătorită cu Niculae Vasiliu (fiul preotului Lazăr Vasiliu din Todireni-Iași), s-a stabilit la Curtea de Argeș, unde soțul ei era șeful gării CFR. Au avut trei fete: Lucica - licențiată în teologie, profesoară, căsătorită cu ing. electromecanic Nicolae Dobrin, decedată; Viorica - căsătorită cu căpitanul Eugen Radu; Zizi - căsătorită cu ing. Mihăilescu.
Cristea (Titu, 1895-1979), bacalaureat al Liceului „Sf. Petru și Pavel” din Ploiești, absolvent al Școlii Militare de Ofițeri. Participă ca ofițer în campaniile din linia întâi a ambelor războaie mondiale (1916-1918, 1940- 1944). În perioada interbelică, cu gradul de colonel, a fost atașat militar al României în Polonia. Pe frontul de Est, cade prizonier la Cotul Donului, când era șef de Stat-Major al Diviziei a 5-a, comandată de generalul Vasile Lascăr. Refuză avionul care i-a fost trimis special pentru trecerea liniei de încercuire, preferând aceeași soartă cu camarazii de luptă. Se întoarce în țară cu Divizia „Horia-Cloșca-Crișan”, formată din prizonierii români, a doua după Divizia „Tudor Vladimirescu”. Este înaintat la gradul de general și numit comandantul Școlii Militare de Ofițeri din Sibiu. A fost căsătorit cu Constanța (Tanți, născută Popa), licențiată în Litere și Filosofie, specialitatea limba și literatura română. (Este soră cu Ionel Popa - tatăl balerinei Magdalena Popa, emigrată în Canada, împreună cu soțul ei Amato Checiulescu). Au avut doi copii: Bogdan, care a îmbrățișat cariera de medic militar, și Ileana – cosmeticiană, căsătorită cu dr. Tiberiu Ciurezu, decedat.
Constantin (Costel, 1899-1975), se înscrie voluntar în armata română după declanșarea războiului de reîntregire națională a României (1916-1918), distingându-se în lupte. Rămâne încadrat în armată ca ofițer (ajunge până la gradul de căpitan). În al Doilea Război Mondial este rănit în timpul luptelor din Munții Tatra din Cehia, fiind declarat mare mutilat de război (defect maxilo-facial). A fost căsătorit cu Aristița, stabilinduse la Craiova. Au avut trei copii, Cristian (decedat la 16 ani), Mihai și Silviu, ultimul a emigrat în Columbia.
Elena (Lenuța, aprilie 1901 - octombrie 1985), licențiată în științele naturii, fiind profesoară de liceu la Găiești și Ploiești. Căsătorită cu dr. Gh. Cărbunescu - descendent din Pătrașcu cel Bun, tatăl lui Mihai Viteazul. A condus rețeaua medicală a frontului român din Răsărit. Trecut pe lista criminalilor de război, alături de mareșalul Ion Antonescu, a fost achitat și repus în drepturi de Tribunalul Poporului. Nu au avut descendenți.
Gheorghe (Gică „Scăpătoru”, ? - 1985) a exercitat diferite meserii. S-a căsătorit cu Olimpia (Lili, născută Mihăilescu), originară din Drajna, mătușa lui Ioan Grigorescu - eseist, realizator de filme TV, memorialist, ambasador al României în Polonia. Neavând descendenți direcți, au înfiat o fată - Ileana. La familia Olimpiei din Drajna își va petrece verile copilăriei Nichita Stănescu,
Maria (aprilie 1905 - februarie 1989), licențiată în filologie, căsătorită cu dr. Octav Stănilă, stabiliți în Arad; are doi copii: Octav (Bebe), inginer silvicultor, și Lia, medic veterinar (moartă de tânără).
Nicolae (Călae, 19 aprilie 1908- 10 februarie 1982), mezinul familiei care se va căsători, la 10 noiembrie 1931, cu Tatiana Cereaciukin, părinții poetului.

IV. Spița maternă: Cereaciukin
Se naște, la Voronej-Rusia, la 3 aprilie 1872, Nikita Vasilievici Cereaciukin, bunicul matern al poetului. În privința datei nașterii, în familie se știe (și se susține cu obstinență) că s-a născut fie în anul 1864, fie în 1866, fără a se preciza ziua și luna, sursa fiind orală.
În documentele rusești oficiale, obținute prin Internet, data nașterii figurează cu toate componentele ei: zi, lună, an, însoțite de informații privind viața acestuia, până la emigrare (Arhiva Militară de Stat a Rusiei, fond 330, opis 58, dosar 239).
Din alte documente (date publicității prin Internet) reiese faptul că bunicul poetului a avut un frate, Aleksandr Vasilievici Cereaciukin (1872-1944), care până la părăsirea pământului natal de către ambii Cereaciukini, datorită Revoluției bolșevice din octombrie 1917, au deținut funcții paralele sau interferate în același spațiu de activitate: Oastea Donului (Sursa: Emigrația rusă din Franța). Singura explicație că „bunicul/bunica nu ne-a spus” o constituie legământul făcut de cei doi de tăinuire a adevărului de teama răzbunării sovieticilor prin temutele lor Servicii Secrete.
Astfel, Aleksandr Vasilievici Cereaciukin, ajuns la gradul de generallocotenent în Statul Major al Oastei Donului, a absolvit Școala de Artilerie „Mihail” și Academia „Nicolae” a Statului Major General. A fost pe front în timpul Primului Război Mondial, în 1917 era comandantul Diviziei 2 de cazaci, cu grad de general-locotenent. În 1918 este reprezentantul hatmanului Donului pe lângă hatmanul Skoropadski din Kiev. În 1919 este numit comandantul Corpului de Cadeți ai Donului, cu care se evacuează, în anul următor, în Egipt, unde domiciliază până la lichidarea Corpului (1923). Se mută în Franța și lucrează la o uzină de automobile din Paris. Până în 1930 a fost președinte al Uniunii de Artileriști ai Donului din Paris. În timpul celui de al Doilea Război Mondial se mută la Nisa, unde decedează, fiind înmormântat la cimitirul rusesc Cocad.
Nikita Vasilievici Cereaciukin (Voronej, 3 aprilie 1872 – 6 august 1948, Ploiești) de origine nobilă, moștenise pământuri în zonele orașelor Novocerkassk și Konstantinovskaia pe Don. Funcții deținute: adjutant major al Statului-Major al Diviziei 2 cavalerie (18 mai – 27 iulie 1899), adjutant al regimentului 2 de cazaci (19 aprilie – 4 noiembrie 1899), ofițerpedagog de matematică-fizică al Corpului de Cadeți din Voronej (19 decembrie 1900-1917). A traversat toate gradele militare ale armatei imperiale ruse, ajungând până la cel de general-maior. Participant la războiul civil din Odessa, în cadrul Oastei Donului. Fusese recompensat pentru merite deosebite cu cele trei clase (email, argint, aur) ale Ordinului de Cavaler „Sfântul Gheorghe”, înființat la 22 septembrie 1782 de țarina Ecaterina a II-a a Rusiei (1763-1796). A participat, în cadrul Oastei Donului, la războiul civil, declanșat ca urmare a revoluțiilor din 1917 (februarie și octombrie). „Este cooptat membru al Cercului Militar al Marii Oștiri a Donului, în 1920, la Odessa, de unde trece în România, stabilindu-se cu familia (soția plus patru copii), la Constanța. Pentru această perioadă, trebuie spus că știrile sunt contradictorii. Din sursă familială, se știe că membrii ei au emigrat mai întâi în Turcia, în 1917, fiind internați într-un lagăr destinat transfugilor ruși, iar după un an au ajuns la Constanța. Sursa rusă elimină segmentul oriental turcesc, indicând direct stabilirea în România (1920) și, ulterior, în Bulgaria (1930).
La Constanța, familia generalului alb Nikita Vasilievici Cereaciukin s-a bucurat de protecția generalului român Pătrașcu, șeful comandamentului militar Dobrogea. Acesta va fi, peste ani, nașul de botez al poetului. Schimbarea domiciliului, la Ploiești, după 1926, s-a datorat lipsei de acomodare a familiei la clima marină.
Soția generalului, Maria Iosifna (Tiurmorezova, 13 mai 1878 – 18 mai 1934), bunica maternă a poetului, era de origine nobilă. Avea înclinații artistice, scriind versuri. A dat naștere la patru copii, în Voronej.
Vasile (1 ianuarie 1900-1954), cadet în Oastea Donului, absolvent de liceu, funcționar la rafinăriile „Unirea” și „Vega” din Ploiești în anii celui de al Doilea Război Mondial se înrolează în armata română (ca translator), cade prizonier și este deținut doisprezece ani într-o mină de cărbuni din Republica Mordvină (în fosta URSS); decedează la Moscova. Căsătorit, în România, cu Zoe (n. Datty, 13 februarie 1905 – 28 septembrie 1975), au avut un fiu, Nichita (1 aprilie 1933 – 22 septembrie 2009), căsătorit cu Codruța (n. Pinculescu, 7 august 1913).
Iosif (13 ianuarie 1901 – 9 ianuarie 1947), cadet în Oastea Donului, absolvent de liceu, funcționar la rafinăriile ploieștene „Unirea” și „Vega”, căsătorit cu Steliana (n. Enescu, 10 octombrie 1911). Fiica lor, Nadia (15 mai 1934), căsătorită cu Aurel Dumitrescu (7 noiembrie 1933), are un copil – Bogdan (20 mai 1960).
Olga (7 martie 1902 – 2 octombrie 1933), absolventă de liceu, funcționară (traducătoare) la Institutul de Proiectări Petroliere din Ploiești, căsătorită cu Alexei Ghilenco (21 februarie 1895 – 1 iunie 1982), cu care a avut o fiică, Vera (7 mai 1931), inginer proiectant la Institutul de Proiectări Petroliere din Ploiești, căsătorită cu Alexandru Mareș (29 mai 1926 – 14 august 1989), cu care are un fiu – Alexandru (15 februarie 1955 – 5 iulie 2012), licențiat în istorie, căsătorit cu Silvia (n. Dumitru, 5 august 1964), având un copil, Victor (8 iulie 1987). Vera a divorțat de primul soț și s-a recăsătorit cu Gh. Popescu (n. 17 aprilie 1930).
Tatiana (Tania, 16 februarie 1910 – 20 aprilie 2001), absolventă a unei școli comerciale gimnaziale, începută la Constanța și încheiată la Ploiești; mama poetului. A fost casnică. Avea preocupări artistice: desena, cânta la pian, citea cărți în limba rusă și engleză. Era de o blândețe deosebită. Deși rusoaică, i-a învățat pe copii numai românește. A decedat în București, fiind înmormântată la Ploiești, lângă tatăl și soțul ei. [șEtim. Cereaciuk: tc. 1. „raniță de soldat”; 2. nume de plantă medicinală „lacrimă de rouă”]

Poetul ca și soldatul
(Fragment)

Poetul ca și soldatul
nu are viață personală.
Viața lui personală este praf și pulbere.

Să nu-l credeți pe poet când plânge.
Niciodată lacrima lui nu e lacrima lui.
El a stors lucrurile de lacrimi.
El plânge cu lacrima lucrurilor.

Poetul e ca și timpul.
Mai repede sau mai încet,
mai mincinos sau mai adevărat.

Dar mai ales vă conjur,
nu puneți mâna pe poet!
Nu, nu puneți niciodată mâna pe poet!

...Decât numai atunci când mâna voastră
este subțire ca raza și numai așa
mâna voastră ar putea
să treacă prin el.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara