Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronică Literară:
Necititele de Cosmin Ciotloş

Ceva straniu se întâmplă, de cel puţin un deceniu încoace, cu receptarea poeţilor, încă activi, din primul tronson cronologic al generaţiei '60. Dacă sunt de acord cu faptul că, sub raport stilistic, formula acestora nu mai ţine de actualitate, îmi e ceva mai greu să accept că, prin gestul de a declara, pe cale de consecinţă, un faliment de manieră, critica momentului şi-a decretat, de fapt, propriul faliment de metodă. Fără să-l explice, lucrul îl constată şi - din pricina prudenţei excesive - îl ilustrează şi Daniel Cristea-Enache în cele două cronici pe care le dedică, în timp, volumelor semnate de Constanţa Buzea. De la Roua plural (1999) la Netrăitele (2004), adică de la o antologie la o carte autonomă, minuţioasele analize evoluează, egale cu ele însele, către, până la urmă, acelaşi, plauzibil, verdict.

Privit în perspectivă istorică, faptul e grăitor. Schimbarea, absolut explicabilă, a sensibilităţii poetice reprezintă, în logica mea, nu mai mult decât un alibi pentru lipsa de mobilitate teoretică a receptării. Mutaţia valorică pare să opereze astăzi, luată la bani mărunţi, numai în planul capricioasei reacţii imediate. Or, atunci când sunt invocate, ridurile unei anume poetici au, în mod necesar, nu atribute emoţionale, ci - înainte de orice - culturale. Nu altundeva conduce primul poem din recenta continuare a Netrăitelor. Intuiţia e splendidă:

,Copil etern, nu mă lovi/ dacă nu simţi acolo sus infernul./ Fumul absoarbe roşul precum ar respira,/ precum de sânge mi s-ar umple trupul./ Nervii luminii, munţii ninşi/ cunosc secretul amăgirii tale./ Aşteaptă, zăbovind vei dobândi/ topirea treptelor spre mine.// Sufletul meu începe lin-nepriceput/ să te contemple, să te distrugă-n somn,/ în destrămare. Răgazul ce ţi-l cer e viaţa,/ nădejdea mea oftată şi durută./ Eşti punctul meu de lacom sprijin/ în peştera din care vii tăiat în două/ ca o stalacmită.// Nu simt în tine frumuseţe,/ pe cât un veşted vânt pornind,/ plural al simţurilor, auz în pipăire,/ miros în dezbinare. Prin tine vocea/ mi-aş recăpăta-o, şi gustul rămuros./ Lichid copil de cuarţ, fraged ca melcul/ imaginându-şi zborul. În solzi, în zale, în armuri mă oglindeşti indiferent.// Implor un cer întreg să te îndrume,/ dar nu spre trupul meu. Înăbuşit te-aş/ naşte mort albastru. Cu-aceleaşi mâini/ cu care te resping, îţi spăl picioarele şi te îngrop de-a pururi." (Dedicaţie, pag. 7)

O concluzie afectivă nu se poate trage. Dragostea în alb alternează, în funcţie de strofă, cu ultragiul înţelept, dar fără ca stabilitatea ideatică să fie, ca urmare a acestei aparente labilităţi, periclitat. E, în poezia română, una din puţinele arte poetice care, în loc să afirme cu aroganţă permanenţa mesajului, negociază, infinit tolerant, omeneasca lui perisabilitate. În ciuda manevrelor sintactice făcute cu o eleganţă puţin vetustă, îndoielile Constanţei Buzea au o derutantă prospeţime. Căci ele privesc, dacă respectăm algoritmul dual al textelor cu adresă, mai departe de - o dată - gloria personală, - a doua oară - obtuzitatea de ordin estetic a publicului. În fapt, vizată e, cu nenumăratele ei contorsiuni, relaţia care se construieşte natural pornind de la acest schematic cuplu de forţe.

Nici nu s-ar fi putut altfel. Solitudinea pe care autoarea Netrăitelor o investeşte în scrisul său reclamă o morfologie a singularităţii. Pe care, între atâtea ramificaţii, numai interferenţele o pot servi exemplar. Raportul cu Dumnezeu, esenţial în definiţia trunchiată a poeziei Constanţei Buzea, se află, aici, într-o zodie a imprecisului. Dicţionarele invocă, scrutând mult dincolo de orizont, un puternic filon religios. Eu mă opresc la jumătatea acestei distanţe. Fiindcă aici mediatorul primeşte o importanţă mai mare decât părţile. Rugăciunea devine, neaşteptat, dependentă de literă:

,Când sunt cu Tine,/ dar când sunt cu Tine ? îngerii cărţilor/ sunt şi ei împreună-perechi fără nimic/ împrejur, priveliştea e înăuntru, şi/ textul, şi starea de graţie în întuneric./ Când sunt cu Tine, cu mine sunt/ îngerii textelor.// Ce mă mâhneşte este/ amestecul limbilor, nesiguranţa/ că ni s-a dat şi nepriceperea de-a îndura/ unul celuilalt străinătatea ca înveliş/ protector, citind pentru sine şi din iubire de sine textul, reversul lui/ de nesuportat.// Cine citeşte poate fi/ pretutindeni, trăieşte şi se salvează/ la marginea lumilor care sunt şi nu sunt./ Cu tine, cu mine sunt îngerii cărţilor./ Ce mă mâhneşte e că şi citind murim singuri."

Continuarea preia, liturgic, ce e de preluat din pasajele deja aşezate pe hârtie: "Singuri în iluzii/ suprapopulate, neîndurând să ne fim/ marginea de pe urmă, căutându-ne/ cuvântul trufiei, şi el fiind peste tot,/ înger care ne luptă şi ne înfrânge,/ el nu ne-ar înfrânge dacă nu ne-ar cunoaşte.// În loc să mă opresc/ şi să aflu, plec nicăieri şi tristă/ mă bucur. Medieval atac noaptea. Caut/ cuvântul trufiei, el e peste tot. Când/ nepricepută mă simt citind din iubire/ textul, reversul deodată de nesuportat." (Litanii la diferenţele magice, pag. 19)

Acesta e, cu minime fluctuaţii, tonul întregului ciclu iniţial al Netrăitelor (II). Deşi poeme cu alură religioasă, asamblate, semnificativ, în triade, ele produc efecte - prin jocul paradoxurilor - în primul rând compoziţionale. Calofilia fără sincope le salvează, la timp, de drumul îngust al utilitarismului bigot.

Surprinzătoare, pentru că directă, e secvenţa care urmează acestei psaltiri deturnate. Îndărătul unui titlu neutru, Dictando, se ascund câteva zeci de pagini de, să le zicem aşa, stenograme lirice. Evenimente pasabile - relativ la exigenţele impuse cu puţin înainte - se desprind, unul câte unul, din background. Fineţea detaliului se evaporă din scris şi creează, pe suportul bruioanelor biografice, condens. În centrul unui poem perfect citadin, balconul iveşte o miniaturală, meticulos îngrijită, grădină cu flori. În spaţiile dintre câteva rânduri confesive se inserează, cu scuze, o mostră deloc complezentă - şi probabil autentică - de document oficial. Ar fi interesant de comparat poemele de aici cu fragmentele de jurnal pe care Constanţa Buzea le publică, la intervale prea mari, în România literară. Ar rezulta, decantat, lestul memorialistic:

,Uşa casei străvechi stând să cadă,/ i-am spus departelui meu: - Dăruieşte-mi o uşă !// Refuzul lui, şăgalnic-amar, m-a îmblânzit/ ca de atâtea ori în trecut.// Cu diverse prilejuri apoi, în viaţa ce a/ urmat, până ce fiii ni se făcuseră mari şi/ i-am trimis să-l înduplece să-mi dăruiască/ o uşă.// Ca din senin prăvălit, răspunsul a fost, iarăşi,/ Nu ! Refuzul fiind de data aceasta cu martori,/ m-am înfrigurat, ca de atâtea ori în trecut.// Ce puteam face decât să mă gândesc/ că într-o milostivire creştină, nimeni nu ştie cine dă şi cine primeşte.// De curând i-am scris o carte: - Deschide-o,/ citeşte, şi sufletul meu găsindu-l, să-l simţi/ locul magic prin care să intri în cer./ Dăruindu-mi o uşă." (Dăruieşte-mi o uşă, pag. 105)

Nu ştiu câţi dintre poeţii biografişti ai ultimului val îşi lucrează textele pe o atât de subţire foaie de calc. Dar sunt absolut sigur că o poezie ca aceasta nu le-ar displăcea câtuşi de puţin: "Am ajuns vremea să petrec/ o jale amestecată cu nedumeriri. Rudele/ mele odihnesc prin cimitire la sute de/ kilometri distanţă. Duşii sunt mai mulţi/ decât rămaşii care mai fac umbră pământului într-un anonimat mântuitor./ Până şi copiii copiilor celor sub ochii cărora am crescut încep să fie seceraţi. Neamul meu e ca o mirişte arsă./ Când ne adunăm cu vreun prilej, vag văd/ pe feţele lor trăsăturile alor noştri./ Moşul de pe năsălie mi se pare străin./ Întruchiparea lui vie se află/ printre noi sub înfăţişarea unui nepot/ care ne vorbeşte cu glasul bunicului."(Povestea, pag. 94)

Că se va scrie sau nu despre aceste secunde Netrăite, poezia remarcabilă a Constanţei Buzea va rămâne, ca şi până acum, necitită. Căci, să concedem acum, există lecturi şi lecturi. Cu rare excepţii, ochii criticilor literari par, încă, neverosimil de inerţi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara