Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Ne-nimic de Rodica Zafiu


A fost de multă vreme observată uşurinţa cu care în română se pot forma cuvinte cu ajutorul prefixului negativ ne-; frecvenţa şi regularitatea procedeului sînt cu atît mai mari cu cît ne- este şi un afix gramatical, prin care se obţin formele negative ale participiului, ale supinului şi ale gerunziului (nevăzut, de negăsit, necăutînd). Ne- oscilează aşadar între gramatică şi lexic: intervenind chiar în sintaxă, de pildă în acele structuri caracteristice în care doar aparent formează un cuvînt nou, fiind de fapt vorba de reducerea unei propoziţii: Casă, ne-casă, să-mi dea banii! Sînt numeroase situaţii interesante în folosirea prefixului: în negaţia negaţiei, ca litotă, figură retorică a atenuării ("nu e neinteresant"); în producerea unui număr foarte mare de asimetrii, în care cuvîntul format cu ne- are alt sens principal decît baza de derivare (nebun, nesimţit), se foloseşte mult mai mult decît aceasta (nenorocire), sau are alte disponibilităţi gramaticale - de exemplu, folosirea adverbială (neapărat) ori formarea unui plural (nedreptăţi). Există cîteva construcţii cu negaţie tipice românei popular-familiare: la nesfîrşit, în neştire; specifică este şi structura cu supinul, echivalentă cu un derivat în -bil (de necrezut = incredibil), ca şi îmbinarea dintre prepoziţia pe şi forma participială de feminin-neutru plural: pe nesimţite, pe nevăzute etc. Ne- reduce propoziţii şi subliniază antiteze: "În Bucureşti neplăcutele sînt mai multe decît plăcutele" (Evenimentul zilei = EZ 3891, 2004, 13).

Multe dintre aceste particularităţi ale lui ne- au fost semnalate şi bogat ilustrate de Iorgu Iordan, în Limba română actuală. O gramatică a Ťgreşelilorť (1943) şi Stilistica limbii române (1944). Descrierea detaliată a sufixului a fost cuprinsă în tratatul academic Formarea cuvintelor în limba română (vol. II, 1978); observaţii şi interpretări noi a adus într-un articol Ariadna Ştefănescu (1996). În fine, în ultima vreme interesul pentru negaţia românească pare să fi crescut considerabil: au apărut trei cărţi care o investighează, din perspective diferite şi complementare: Barbu B. Berceanu, Negaţia. Sistemul negaţiilor în limba română, 1999; Constantin Dominte, Negaţia în limba română, 2003; Emil Ionescu (ed.), Understanding Romanian Negation, 2004.

Iorgu Iordan observa că prefixul negativ se poate ataşa nu doar cuvintelor simple, ci chiar unor compuse şi locuţiuni: neînregulă, neînstare, nelalarg - "se simte nelalargul ei" (Limba română actuală). Exemplele din această categorie nu sînt rare nici în prezent, cu oscilaţii în ceea ce priveşte punctul de plasare a negaţiei: "cam la neîndemîna chilipirgiilor ce bat caldarîmul Lipscanilor şi al străduţelor limitrofe" (RL 2019, 1996, 18); "şi fetele au o dreptate a lor mai ne la îndemâna noastră" (phoenix.ro). Fenomenul îi pune în dificultate pe cei care folosesc aceste construcţii în scris, cu atît mai mult pe autorii dicţionarelor: se întîmplă ca forma pozitivă a construcţiilor să fie scrisă nesudat, în vreme ce ne- ar impune contopirea. DEX înregistrează forma sudată nelalocul, ca adjectiv şi adverb, cu sensul "în mod nepotrivit, altfel de cum ar fi normal" (nelalocul lui), în vreme ce echivalentul pozitiv la locul lui "aşa cum se cuvine" rămîne o expresie, înregistrată în cadrul articolulului loc.

Tot Iordan (în Stilistica limbii române), culegînd din proza şi presa epocii sale numeroase exemple de folosire a structurilor simetrice, repetitive (cu sens concesiv) voie, ne-voie; bun, ne-bun; nevastă, ne-nevastă ("nevastă, ne-nevastă, nu importă"), mai ales dintre cele fixate, cu pronume şi adverbe - cine, ne-cine; de ce, de ne-ce; cum, ne-cum -, citează, după Tiktin, un "cumul de negaţii" încheiat prin negarea pronumelui negativ nimic: "şi vin mulţi, nechemaţi, nenimic". Procedeul a rămas viu în limba vorbită, fiind atestat sporadic şi în scris: e desigur o negare accidentală şi stilistică, cu rolul de a marca hiperbolic absenţa, la sfîrşitul unei enumerări. O regăsim într-un interviu recent: "Era o persoană pragmatică, exactă, cu o vorbire concretă, cu dicţie bună, cu ne-mieunat, ne-botic, ne-nimic..." (EZ 3327, 2003, 10). Structura negativă e mai neobişnuită şi mai expresivă decît construcţiile privative echivalente ("fără mieunat, fără botic, fără nimic"); în final, apare dubla negaţie de intensificare; aceasta e comparabilă cu dubla negaţie gramaticalizată (verbul la forma negativă se asociază cu pronumele negativ: nu e nimic), dar prefixarea pronumelui nimic este mai puţin obişnuită şi produce un anume efect de surpriză.

Oricum, tiparul există, internetul oferind şi alte exemple: "după aia tabla. Netratată, subţire, nenimic la ea. O porcărie" (gamesmania.ro); "bagă în ei până crapă, nespălaţi, netunşi, nenimic" (sexpert.ro); "îmi arată doar nişte caractere necunoscute, nespaţiate, nenimic" (forum. softnews.ro); "nu tipărită normal, ci bătută la maşină, nelegată ne-nimic" (fanclub.ro).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara