Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Poşta redacţiei:
Încă o zi se-mbată şi mă închide-n zid de Horia Gârbea

Ion Potolea. Îmi trimiteţi un interesant capitol din cartea dvs. (nepublicată încă) Mateiu I. Caragiale sau Râul şi Păpuşa. Teza acestui capitol, este că misteriosul şi influentul Sir Stephen Bartlett Lakeman, cunoscut ca Mazar Paşa, şeful poliţiei din Bucureşti din 1854, fondator al Partidului Naţional Liberal, este prototipul real care i-a inspirat lui Mateiu I. Caragiale personajul Paşadia- Măgureanu. Mărturisesc că m-a încîntat, ca „matein”, speculaţia dvs. ce pune sub ochii cititorului o sumă de probe convingătoare dar cărora nu le întrevăzusem consecinţa. Am în vedere articolul excelent al istoricului Emanuel Bădescu (pe care dvs. nu îl citaţi, probabil pentru că e foarte recent) care sprijină indirect, prin biografia amănunţită şi trimiterile sale, concluzia pe care o trageţi. Pe baza datelor articolului dlui Bădescu, dar se pot găsi desigur şi alte mărturii, mi se pare evident că Mateiu avea toate şansele să-l cunoască pe Sir Stephen Bartlett Lakeman, care murea în 1900, pe cînd Mateiu avea 15 ani. Dl Bădescu scrie: În ziua de 23 ianuarie 1875, bucureştenii au cumpărat primul număr al noului ziar intitulat „Alegătorul Liber”. Proprietarul probabil ziarului, în orice caz iniţiatorul lui, era Sir Stephen, iar şeful redacţiei – cum probabil ştiţi – tînărul Ion Luca Caragiale. Mateiu va fi fost prieten cu George, fiul lui Sir Stephen, născut în 1882, deci cu trei ani mai mare decît el, de la care să fi auzit mai multe despre tatăl acestuia. Remarcaţi că la moartea prematură a lui Mateiu, un Lakeman trimite un mesaj de condoleanţe. Sigur e vorba despre George. Filoturcismul lui Sir Stephen, care întrevedea o participare la războiul ruso-turc de partea Turciei, conform cu interesele Angliei, l-a scos din cărţi la 1877, predîndu-l amărăciunii, blazării dar şi liniştii care-i va permite studiul relaxat al peştilor, căsătoria a doua şi un trai de încă 20 de ani (după unii, chiar 23). Spuneţi că Sir Stephen, ca şi Paşadia fusese „jugănar cumplit” în expediţiile sale africane. Adaug şi eu un element în favoarea tezei dvs.: Povestitorul, vizitîndu-l acasă pe Paşadia, precum vă amintiţi, vede obiecte provenind de la „căpetenii sălbatice” cărora gazda „le fusese oaspe”. Putem argumenta şi cu „paşa” care intră în nume şi vedea în „Măgureanu” o deghizare pentru Filipescu (numele primei soţii). Paşadia – faţă de modelul său – nu are familie (Sir Stephen divorţase şi el în 1894 de a doua soţie) şi e mai tînăr, trăind încă la 1910. Desigur, ficţiunea condusă de autorul „Crailor…” deformează creator personajul. Vă mulţumesc pentru că l-aţi instituit pe Mazar Paşa „Crai de Curtea-Veche”, titlu nu mai puţin important, cred eu, decît cel de Knight Bachelor oferit de Regina Victoria. Aştept cu interes episodul următor: duelul real Paşadia-Pantazi. Pînă atunci, o să caut spaţiu de publicare pentru articolul cu Paşadia.
Ramona Diana Papa. Am citit mesajul dvs.: mi-as dori ca una dintre creatile (sic!) mele sa prinda viata pe foile subtiri ale revistei. Sper că „subţiri” e sinonim figurat pentru „fine”. Dar se pare că nu citiţi revista noastră. Aţi fi observat că noi scriem cu semne diacritice! Am intrat pe blogul dvs. El se intitulează „Numai vise…” Adevărat – dorinţele dvs. de a publica vreodată asemenea texte într-o revistă ca România literară sînt numai vise! Iată de ce: Şi înc-o zi adoarme, trăieşti pierdut în vid…/ Încă-o zi se-nbată (sic!), şi mă-nchide în zid/ Lacrimi reci şi dure, (sic! virgula între subiect şi predicat) absorb puterea oarbă,/ Mă-nbată (sic! din nou!) cu durere, fericireao snoabă. Nu sînteţi în stare să păstraţi un ritm banal şi credeţi că oarbă rimează cu snoabă? Fericirea e-o snoabă sau lacrimile „reci şi dure” snobează fericirea? Oricum – ziua v-a uitat închisă în zid. Alte „poezii” sînt încă şi mai proaste, ilustate cu „poze” de un kitsch turbat. Noroc de suportul electronic: vă puteţi desfăşura fără să stricaţi hîrtia. Nu vă îmbătaţi (nu înbătaţi!) cu durere, nici cu iluzia că scrieţi literatură. Daţi peste toate un mare „delete” şi puneţi-vă pe învăţat limba română şi prozodia. După aceea, mai stăm de vorbă.

Aştept în continuare opiniile şi textele dvs. numai la adresa email posta.romlit@gmail.com.



Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara