Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronică Literară:
ÎN VÂRTEJUL PUBLICISTICII de Alex. Ştefănescu



O critică a moravurilor

În ultimii zece ani, aproape toti scriitorii români s-au lăsat absorbiti de pasiunea pentru publicistică. Nu multi dintre ei au avut de câstigat din această experientă, dar publicistica a avut în mod sigur de câstigat.
Până în 1989, Val Condurache a scris exclusiv critică literară, poezie si proză. În critica literară a devenit un nume, remarcându-se prin modul direct de a se pronunta asupra valorii operelor literare si prin dezinvoltura cu care îsi folosea în interpretări cultura. O anumită superficialitate voioasă nu făcea decât să dea farmec comentariilor sale.
După 1989, criticul iesean, component cândva al faimoasei echipe de critici de la Convorbiri literare, s-a avântat, ca atâtia altii, dar în stilul său usor de recunoscut, în spatiul publicisticii. Ani la rând s-a pronuntat, în publicatii ca Dilema, Monitorul sau Timpul, asupra a tot ceea ce se petrecea în România, de la mineriadele din Bucuresti si până la mineriadele literare organizate de Literatorul. A luat parte si el la imensul talk-show în care s-a transformat viata publică din România după multi ani de tăcere impusă (sau de dezbatere simulată, ceea ce înseamnă acelasi lucru).
Acum, o parte din articolele din perioada 1993-1998 pot fi recitite în volumul Exercitii de îndoială. Subiectele acestor articole sunt de o diversitate caleidoscopică, însă în timpul lecturii se configurează treptat preferinta autorului pentru discutarea moravurilor lumii românesti. Val Condurache descrie, cu talent de prozator, modul nostru de a fi si apoi, cu talent de eseist, îl analizează. Un text antologic din această categorie este cel intitulat Soarele era, de-o sulită, pe cer. "În ochii românului - explică Val Condurache cu umor - punctualitatea e o boală nemtească. Nici despre SIDA nu se stie cu sigurantă de unde vine, sunt doar presupuneri în legătură cu ea, dar despre punctualitate se stie cu sigurantă că a fost adusă din Germania, de către svabi." În continuare, scriitorul-publicist desfăsoară o întreagă comedie a reprezentării timpului la români: "Pentru români, minutul nu există, ora este si ea o fictiune. Ziua, de pildă, nu are 24 de ore: ea are doar dimineată, prânz (prânzul se întinde câteva ceasuri bune), după-amiază, care e tot un fel de prânz în care te dedai la dulceturi si cafele, seară (seara e intervalul extrem de scurt între siesta de după-amiază si somnul dulce, de noapte) si noapte." Asa stând lucrurile, "ceasornicul a fost la noi, dintotdeauna, un obiect de podoabă. Ceasul de mână a apărut foarte târziu (...). Ceasul de buzunar, cu lant, e cu totul altceva si nu numai pentru că are capacul aurit, încrustat, iar cadranul împodobit cu stelele cerului. Ceasul de buzunar e făcut ca să pierzi timpul când vrei să stii cât e ora. Mâna se duce lenesă spre buzunar, caută ca într-o scorbură, dibuie ceasul, îl scoate la iveală ca pe o minune a lumii. Ochiul se opreste lacom pe lant, pe capac. Degetul apasă cu distinctie butonul, capacul se deschide greu ca o poartă de cetate medievală si până să te uiti la acele ceasului mai este timp, ai o viată înainte."
Cu acelasi simt al pitorescului, cu aceeasi capacitate de a vedea un spectacol în situatii pe care altii nici nu le observă, Val Condurache povesteste cum se "tocmea" bunica lui cu tiganii cărora le dădea haine vechi în schimbul unor cratite noi, compară înjurăturile rusesti cu cele românesti, evocă viata comunitătii evreiesti din Iasi (care număra în l958 20.000 de oameni pentru ca în prezent să nu depăsească 3.000), face consideratii asupra boemei din România, denuntă contradictia dintre antipatia fată de "străin" si cultul obiectelor fabricate în "străinătate" etc. Nimic din ceea ce se petrece în jurul lui nu-i rămâne indiferent.
Este adevărat că reflectiile asupra moravurilor sunt uneori improvizate si banale: "Filantropia e ipocrită. Ea anulează, pentru o clipă, distantele sociale si-i dă filantropului sentimentul că a reparat o nedreptate. E un alt fel de a-ti adormi constiinta." S.a.m.d. În general, însă, cartea reuseste să redeschidă discutia în legătură cu fenomene care păreau de multă vreme clasate si să trezească gustul pentru comunicarea liberă, lipsită de ipocrizie.
Opiniile lui Val Condurache despre scriitorii care l-au sustinut în mod declarat pe Ion Iliescu sunt exprimate la fel, fără menajamente, cu o naturalete care ar trebui să placă chiar si celor incriminati. Nu există urmă de perfidie în aceste luări de atitudine. Publicistica lui Val Condurache se caracterizează prin-
tr-o desăvârsită "transparentă". Autorul spune exact ceea ce crede si mai explică si cum a ajuns să creadă ceea ce spune. Adeseori îsi divulgă si îsi reneagă propriile prejudecăti sau se dezice de texte naive scrise în tinerete. Este un interlocutor inteligent si plăcut, cu care - în timpul lecturii - ai impresia că stai de vorbă la o cafea.


Filmul evenimentelor din decembrie 1989

Stelian Turlea a fost si a rămas un ziarist profesionist. A lucrat peste douăzeci de ani la revista Lumea (ca simplu redactor, pentru că evita să scrie articole omagiale despre Nicolae Ceausescu), a condus la un moment o revistă de mare tiraj, Zig-Zag (creată si abandonată de Ion Cristoiu), a lucrat apoi la postul de televiziune Antena 1, unde a impus un stil modern, occidental în conceperea emisiunilor informative, iar în prezent se numără printre oamenii de bază ai PRO TV, impetuosul post de televiziune condus de Adrian Sârbu. Acelasi Stelian Turlea este însă si un prozator experimentat, autor, printre altele, al unor romane - Pavană în peisaj marin, 1988, Iubire interzisă, 1995, Fă-ti patul si dormi!, 1997 - care i-au cucerit pe cititori prin simplitatea lor rafinată. De curând, acest autor înzestrat si discret a publicat si el o carte de publicistică, Revolutia în oglindă, care se citeste cu mare interes, atât pentru valoarea ei documentară, cât si pentru frumusetea literară sobră a fiecărui text din sumar, inclusiv a celor cu valoarea unor profesiuni de credintă.
Tocmai pentru că îsi supraveghează scrisul si nu cultivă exaltarea, Stelian Turlea este extrem de convingător în rarele cazuri când devine patetic. Un articol publicat initial în Lumea, din 28 decembrie l989, înregistrează trăirea intensă pe care i-a provocat-o revolta românilor împotriva dictatorului comunist:
"Una din cele mai emotionante imagini pe care le-am văzut în viata mea a fost câmpia Albei Iulia, unde, la 1 decembrie 1918, sute de mii de ardeleni au făcut Unirea cu Tara. Unul din cele mai emotionante momente pe care le-am trăit a fost al multimii de sute de mii de oameni adunati, la 22 decembrie 1989, în Piata Palatului, hotărâti să doboare dictatura si să redea libertate Tării. Inima tremură când evocă fiecare din evenimentele acestea si cuvintele nu sunt atât de inspirate pe cât ar voi să fie."
De altfel, în mod curent scriitorul se oferă să exprime ceea ce publicistul vrea să comunice, pentru a nu fi sacrificată nici o nuantă si mai ales pentru a realiza cu cititorul acea conectare afectivă care înseamnă mai mult decât simpla transmitere de informatii:
"Ne asemănăm miscării browniene, acele particule în neîncetată miscare, si nu o dată mă întreb dacă stim cu totii sensul miscării noastre, dacă nu sunt multi, prea multi cei care se lasă pur si simplu purtati de val, ca într-un spectacol, fără opinie personală, desi de acum până la alegeri, poate mai mult ca oricând, e nevoie tocmai de asemenea opinii ce dau discernământul." (3 mai 1990)
Demn de remarcat este faptul că descrierea stării de spirit dominante din societatea românească din primele luni de după revolutie nu si-a pierdut nici azi actualitatea. Si nu este vorba doar de agitatia noastră haotică, ci si de alte caracteristici ale sentimentului românesc al politicii, pe care Stelian Turlea le sesizează clarvăzător. Aceste caracteristici sunt în continuare în vigoare, astfel încât cartea pare să se refere la prezent si nu la situatii de acum nouă-zece ani. Autorul este un observator exersat al societătii românesti; el surprinde esentialul, iar esentialul nu se perimează atât de repede.
Si mai interesante - de-a dreptul captivante - sunt reconstituirile principalelor momente ale revolutiei. Comentariile lui Stelian Turlea - scurte, functionale - alternează cu depozitiile unor participanti directi la evenimente, ca Laszlo Tökes, Constantin Dăscălescu, Ion Iliescu, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Petre Roman, Dan Iosif sau Victor Atanasie Stănculescu. Autorul stăpâneste arta montajului, creând din cuvinte un film al evenimentelor din decembrie 1989, un film alert si dramatic.
Istoricii de profesie vor utiliza, fără îndoială, asemenea cărti ca "materie primă" pentru studiile lor docte si riguroase. Peste multi ani, însă, când un cititor va dori să retrăiască tot ceea ce am trăit noi în decembrie 1989, el nu va recurge la un studiu de istorie, ci va trebui să citească tot o carte ca aceea a lui Stelian Turlea, pentru că în paginile ei sunt înregistrate, cu mijloace literare, emotii pe care numai un scriitor poate să le înregistreze.

Stelian Turlea, Revolutia în oglindă, Bucuresti, Ed. Fundatiei PRO, 1999. 224 pag.