Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prepeleac:
În vara anului 1837 de Constantin Ţoiu




Mă întorc din nou la cartea Suvenire Contimporane a lui Gh. Sion apărută în Bucuresti în 1915 la Editura Minerva, editia din care am mai reprodus câteva pagini în anii trecuti, volum pe care mi l-a oferit amical domnul si fidelul meu cititor Noni Cristea.

Fragmentul reprodus se intitulează Autorul la Bucuresti.
Cităm:
"După ce ne-am întors la Hârsova, însă, lucrurile au luat o altă întorsătură. Maică-mea extaziată (?) de bizara ideie a călugăriei mele, a început a plânge si a se lamenta, zicând că la aceasta nu va consimti niciodată... În fine se ceru să meargă la Bucuresti să-si vadă fratii ca să se consulte cu ei pentru aceasta. Tatăl meu, desi era convins că va face treaba cea mai bine cugetată, totusi, văzând furiile mamei, îsi mai opri avântul; de aceea nu numai că se învoi la călătoria mamei, dar mă dete si pe mine ca s-o întovărăsesc la Bucuresti, pentru ca să nu facă singură un drum asa de lung.
Aceasta era în vara anului 1837.
Fratii mamei mele, Eustatiu si Alecu Schina, în Bucuresti, exercitau profesiunea de avocati. Vederea subită a surorii lor de care se despărtiseră de mai bine de douăzeci de ani, pentru dânsii a fost o surprindere cu atât mai vie, cu cât nu fuseseră avizati de aceasta. Pe atunci, nefiind un serviciu postal pentru corespondenta privată între ambele tări (Muntenia si Moldova încă neunite n.n.) acestea tinându-se înadins izolate una de alta, ca să nu se poată urzi vreo întelegere politică între ele, scrisori nu se puteau trimite decât cu ocaziuni eventuale de la Iasi la Bucuresti sau prin curierii rusesti ce treceau la Constantinopol.
Unchiul meu Eustatiu, la care am fost în gazdă, nu numai că au dezaprobat ideia ciudată de a mă consacra călugăriei, dar stărui maică-mea ca să mă lase la el în Bucuresti, ca nu cumva, întorcându-mă, să mă fac victima călugărilor. Când mi s-a comunicat această părere, deodată n-am prea gustat-o, fiindcă îmi era mereu gândul la Puiul si la viata plăcută de la tară... Dar în timp de o lună, cât a stat maică-mea la Bucuresti, deprinzându-mă cu atrăgătoarele multumiri ce se puteau gusta în această veselă capitală, unde făcusem si câteva cunostinte plăcute, m-am pronuntat pentru ideia de a rămâne aici, spre a frecuenta scoalele publice. Deci maică-mea, după ce s-a bocit cu mine de gât o zi întreagă, a plecat spre a se întoarce acasă, unde numeroasa sa familie o astepta cu dor. Ea, plecând, mi-a lăsat ca zestre un băiat de Tigan, din vechii mei adjutanti, format prin practică foarte bun servitor.(...)

În Scoala de la Sf. Sava

...Nu târziu după plecarea mamei, fiind timpul deschiderii scolilor, unchiul meu stărui si mă înscrise în scoala de la Sfântul Sava. Mă dete pe mâna lui C. Aristia, care-i era amic intim; si acesta, în consideratiunea etătii mele si cunostintelor înaintate ce văzu că am în limba elenă, mă trecu în clasa a doua umanioară ca extern. Aci avui de profesori: pe astronomul Genilie, pentru geografie si cosmografie - pe Aristia, pentru limba franceză si greacă pe Ionită Popp, pentru gramatică si sintaxă - pe Valenstein... aflai între camarazii de clasă mai multe inimi cu care legai frătie si amicitie foarte intime. O, bunii mei amici! Nenovici, Nae Manolescu, Al. Cretescu, Ioranu, Bolintineanu, Zane, voi cu cari mă luptam si mă trânteam prin clasă, prin pridvorul Sfântului Sava, voi cu cari făceam atât de plăcute nebunii pe dealul mitropoliei si pe câmpul filaretului, voi cu cari, mai târziu, peste 20 si 30 de ani, ati trăit, am fost totdeauna amici buni, sinceri si dezinteresati, voi, care ati părăsit mai înainte decât trebuia lumea aceasta si patria, în care ati lăsat atâtea visuri patriotice realizate prin concursul vostru cu alti luptători cari au făcut Unirea si regenerarea României, - ne mai întâlni-vom oare în regiunile necunoscute în care v-ati dus, spre a ne da îmbrătisările si sărutările acelea dulci cu cari eram deprinsi?"...


*
* *

Cred că este textul cel mai cald si mai afectuos - proza memorialistică de o asemenea sinceră tensiune sentimentală ce s-a scris pe la începutul secolului XIX despre momentele-cheie ale tării, 1848 si Unirea Principatelor resimtite în adolescenta acestui autor care, în viitor, poate că va trebui să aibă în perspectiva, totusi, scurtă, a culturii noastre citadine, pretuiri mai generoase si mai apropiate de idealurile vremii, azi împlinite.