Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Istorie Literară:
În tranşee (1941-1944) de Ştefan Cazimir

După încheierea unei lupte, soldaţii scot din buzunare scrisori sau fotografii primite de acasă şi îşi caută în ele alinarea dorului de ţară: „E pîinea care foamea ades le-a potolit/ Cînd după marşuri grele merinzile-s gătate,/ E apa, e izvorul din care au sorbit/ În crîncene atacuri, cu buzele crăpate.// […] E cuminecătura pe care-o sorb smeriţi/ Cu capete plecate, în prag de bătălie./ E crucea lîngă care cei foarte obosiţi/ Cu gîndurile-acasă, adorm pe veşnicie.” (Constantin Câmpeanu, Talisman1)

Desluşim aici una din temele fundamentale ale poeziei de război – amarul despărţirii, împletit adesea cu teama de ireversibil: „În tranşee, culcat peste sînge şi glod,/ Eu voi prinde din zborul de pasăre semn:/ Poate-o fi să mă-ntorc, sănătos sau schilod,/ Poate-o fi să rămîn sub o cruce de lemn…// N-o vei şti… Cîte cruci n-au rămas după noi…/ Ai să-ncerci s-o găseşti, dar va fi în zadar,/Şi-ai să mîngîi salcîmii pe drum înapoi/ Legănînd cîntec lin, slove dragi, zvon amar...” (Robert Cahuleanu, Scrisoare de departe pentru Gi 2)

În răgazul dintre două lupte, gîndurile ostaşilor evadează spre ţară: „În fiecare noapte, cînd moartea aţipeşte,/ ne scuturăm cireşii din suflete în gînd/ şi peste malul zării cu inima plecînd,/ spre ţara noastră mîndră o ştergem haiduceşte!// În clipele acestea, ce par din basm venite,/ în şanţurile noastre învie lung vioara,/ şi dintr-o frunză mică, cu aur poleite/ ies doinele, şi-n inimi se-nalţă, vie, ţara!// Ne legănăm cu visul furat, pînă spre zori,/ cînd moartea se deşteaptă şi-aruncă o rachetă./ Ne scuturăm atuncea de-ai visului fiori/ şi ne întoarcem iarăşi în şanţ, la baionetă...” (Ion Aurel Manolescu, Însemnări de pe front 3)

Păsările călătoare brăzdînd cerul deşteaptă şi ele nostalgia locului natal: „Şi trec în zbor cocori/ peste cireşii verii/ vîslind peste vîltori/ cu vîslele tăcerii.// Hai, camarade, uite/ să îi privim cum s-or/ topi prin brume, site,/ cu piuitul lor/ de gloanţe obosite...// Piu, piu, ne vin prin vară/ Arome de pelin, de ţară...” (Al. Gregorian, Nostalgică 4)

O scrisoare trimisă celor de acasă îmbină arşiţa dorului cu presimţirea apropiată a morţii: „Cine ştie dacă-n astă noapte/ Nu se vor închide ochii mei?/ Stelele vor tremura în şoapte/ Cu întunecimi de moarte-n ei.// Ştiu că somnul o să-mi fie greu/ Într-o groapă plină cu noroi,/ Dar mă va-nveli frunzişul meu/ Şi-am s-adorm gîndindu-mă la voi.” (Ion Sofia Manolescu, Carte postală 5)

Din perspectiva simetrică a celor rămaşi în ţară, aşteptările fără termen se preschimbă în deznădejde: „Ei dorm acum cu neguri în orbite/ Şi niciodată n-au să mai revie/ Prin satele cu streşini însorite/ Şi prin belşugul holdei din cîmpie.// [...] Ei dorm acum prin grîu şi prin secară/ Şi toţi ai lor i-aşteaptă şi se-nchină,/ Plîngînd fierbinte-n fiecare seară/ Să vină cei ce n-au să mai revină.” (Robert Cahuleanu, Eu i-am văzut 6)

Pretutindeni însă pămîntul rămîne acelaşi, ca şi iarba ce va creşte pe morminte: „De vom muri cumva pe-aici, fără cuvînt,/ Ne-om înfrăţi cu-acelaşi cald şi generos pămînt? / Căci iarba bună, caldă, de mătasă,/ Suspină-n vînt tot ca la noi acasă.” (Horia Niţulescu, Stelele au rodit aici...7)

Mărturia poeţilor asupra războiului nu poate omite existenţa în tranşee, interval suspendat între două confruntări cu inamicul, cînd percepţia timpului se dilată neverosimil: „De cînd stăm în tranşee... de o lună?.../ O, Doamne, mi se pare că de-un veac./ Ca niciodată, vîrstele ne tac,/ Doar carnea-şi strigă foamea ei nebună.” (Ion Potopin, În tranşee8)

Viaţa în precarele adăposturi reduce la minimum legătura cu exteriorul: „Cum stăm,/ coborîţi în tainiţele adîncului/ pe crenel, singură ţeava mitralierei/ brumată de ger/ cutează să ridice/ un deget spre cer...” (Preda Savu, Urlă crivăţul prin pustă 9)

Ieşirea din tranşee înlocuieşte o monotonie cu alta, aceea a orizontului arid şi lipsit de relief: „Stepă, numai stepă, stepă.../ Groapă, amintiri, război/ Şi Rusia ce se-ntinde/ Ca o mare de noroi.” (Virgil Carianopol, De la Anapskaja10); „Stepele-acestea fără sfîrşit sunt ca veşnicia. Iată,/ Ne afundăm în ele ca-n moarte.../ Aşteaptă, mamă, avem de trecut o apă lată/ Şi-apoi îţi voi trimite iarăşi carte.” (Radu Brateş, Scrisoare din război 11); „În zare, drumul nostru-i vecin cu nesfîrşirea./ Talazuri brune-n toamnă, se leagănă porumburi./ O pîclă deasă, rece, se cerne-ncet, subţire,/ De parcă toarnă-n suflet o zgură grea, de plumburi.” (Horia Niţulescu, Etape12)

În ansamblu, peisajele de război îşi extrag nota specifică din vălul mortuar aşternut asupra lumii: „Carul mare în timp de război / E altfel decît în timp de pace./ Mai e o nădejde, Doamne, mai e/ O vreme care să ne împace?// În aer totul e la pîndă şi noaptea/ Ghimpii trandafirului par de oţel./ Pe cer carul mare şi-a oprit stelele,/ Privind cu ochii scînteind la măcel.” (Emil Gulian, Ghimpi şi stele13); „Miresmele-amuţiră de-atîtea lupte grele,/ Prin muşiţa tăcerii de hoituri mă înnec./ Amurgu-i ca o rană, pe suflet port reţele./ Trec umbre-ntunecate şi-n moarte corbii trec.” (Ion Sofia Manolescu, Transnistriană 14)

Un sentiment al disperării şi dezgustului universal se desprinde din priveliştea fostului cîmp de bătălie: „E-n tot o deznădejde, o dezolantă silă.../ Cad din văzduh, bolnave, mari pasări de argilă.// Şi liniştea se cască setoasă, ca o fiară,/ lingînd pe margini cerul şi apa lui amară...// [...] Un imn ciudat mijeşte din şanţuri, din băltoace.../ Şi numai dintr-un capăt de lume fără pace,/ flămînd, ca o lupoaică la pîndă, tunul latră,/ scuipîndu-şi, peste brume, plămînii lui de piatră.” (Radu Gyr, Stepă ucrainiană 15)

Aceeaşi dezolare învăluie un peisaj de toamnă, în care tunurile „sparg liniştea”, iar moartea „se strecoară în umbră”: „Văzduhul năruit s-a prins în ulmi/ Şi peste zarea densă, de pucioasă,/ Sub soarele sticlind în fum ca gheaţa,/ În dezolări adînci se scurge viaţa/ Şi nu mai ştii demult, nu-ntrebi ce-nseamnă.../ E toamnă peste frontul sur, e toamnă.” (V.O. Spineni, Toamna pe front 16)

Tablourile capătă adîncime prin aducerea în cadru a cerului vesperal: „Amurg albastru-n stepa fumurie;/ Tac tunurile şi o stea de ceară/ S-aprinde sus la margine de sară/ Şi pîlpîie încet, ca o făclie.”(Teofil Lianu, Amurg albastru 17)

Spectacolul morţii se scaldă frecvent în lumina spectrală a lunii: „Linişte şi noapte pe cîmpia tristă./ Luna-şi trece, pală, morţii în revistă.” (Demostene Botez, Marmura18); „Peste spice vîntul trece să se culce,/ Dezmierdînd tăcerea murmură-un pîrîu,/ Şi o lună mare, liniştită, dulce,/ Luminează morţii care zac în grîu.” (George Lesnea, Noapte în Ucraina19); „Pe dealuri mori de vînt adorm, în parte,/ Sub liniştea de humă şi de iască,/ Iar luna străjuie ca semnu-n carte/ O cruce albă, un mormînt şi-o cască.” (D. Iov, Noaptea, după luptă 20)

O interesantă scindare a viziunilor poetice proiectează luna în două ipostaze opuse. Uneori, ea se înfăţişează ca purtătoare a calmului şi alinării: „Ce frumoase sunt serile/ senine, după atac!/ Duhul sfînt se coboară/ pe pămînt şi ape./ Luna iese ca o fecioară albă-n cerdac/ şi heruvimi ne mîngîie/ să adormim, pe pleoape.” (George Putneanu, Balada cruciaţilor 21)

Alteori astrul nocturn potenţează, în expresie sarcastică, presimţirile cele mai sumbre: „Bate luna-n foile de cort/ Prin frunzişul zdrenţuit de schije./ Fiecare, bine că nu-i mort/ Şi se culcă fără nicio grije!// [...] Şi cînd luna plină, după nori,/ Îşi ascunde pentr-o clipă nimbul,/ Lîngă santinelă-n pas uşor/ Vine moartea ca să-şi facă schimbul.” (Aurel Marin, Bate luna, II 22)

Această notă tensionată, în varietatea formelor pe care le adoptă, rămîne o trăsătură dominantă a peisajelor de război, întunecate mereu de gînduri apăsătoare.


Note:

1 „Gîndirea”, XXII, nr.5, mai 1943, pag. 267-268.

2 Robert Cahuleanu, Cîntece de dor şi de război. „Dacia Traiană”, Chişinău, 1944, pag. 43.

3 Ion Aurel Manolescu, Cîntecele poetului soldat. Poeme de război. Bucureşti, 1942, editura autorului, pag. 32.

4 Al. Gregorian, Poeme pentru cruciaţi, Cugetarea, Georgescu-Delafras, Bucureşti, 1943, pag. 53.

5 „Universul literar”, LI, nr.2, 10 ianuarie 1942, pag. 5.

6 Robert Cahuleanu, op.cit., p. 70.

7 Horia Niţulescu, Drumul soarelui. Poeme de război. Colecţia „Luceafărul”, Bucureşti, 1944, pag. 53.

8 „Universul literar”, LI, nr.3, 17 ianuarie 1942, pag.5.

9 Preda Savu, Poeme de pe front. Gînd şi slovă oltenească, Craiova, 1945, pag. 45.

10 Virgil Carianopol, Poeme de pe front. Editura Bucur Ciobanul, [1943], pag. 44.

11 „Revista Fundaţiilor Regale”, IX, nr. 10, 1 oct 1942, pag. 131.

12 Horia Niţulescu, op.cit. ,pag. 15.

13 „Universul literar”, L, nr. 48, 22 noiembrie 1941, pag. 3.

14 Ion Sofia Manolescu, Întîlnirea cu focul. Poeme. Tiparul universitar, Bucureşti, 1944, pag. 21.

15 Rady Gyr, Poeme de război. Gorjan, MCMXLII, pag. 7,9.

16 V.O. Spineni, Ora „H”. Tipografia cărţilor bisericeşti, 1944, pag. 70.

17 Teofil Lianu, Carte de cruciat. Colecţia Gruparea de Nord, 1943, pag. 18.

18 Demostene Botez, Pămînt şi om. Editura Prometeu, Bucureşti. 1942, pag. 43.

19 George Lesnea, Pomul vieţii. Versuri. Editura „Cartea Moldovei” Ath. Gheorghiu, Iaşi, 1943, pag. 85.

20 D. Iov, Covor basarabean, Ediţia III, 1943, pag. 230.

21 „Revista Fundaţiilor Regale”, X, nr. 2, 1 feb. 1943, pag .250.

22 „Revista Fundaţiilor Regale”, IX, nr,10, 1 oct. 1942, pag. 127.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara