Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cerşetorul De Cafea:
“În dulap erau hainele lui mama şi el s-a îndrăgostit de ele!” de Emil Brumaru


Stimate domnule Lucian Raicu,



Stau, de ieri, nedumerit, cu Dulapul îndrăgostit în mînă şi nu ştiu ce să încerc: bucurie, tristeţe? Tamara Nikolaevna (căreia i-au apărut vreo cinci poezii în Convorbiri literare, 8) m-a pupat, a sărit în sus; Andreea Emilinovna, fiica mea de patru ani şi jumătate, a dat o explicaţie promptă titlului: „În dulap erau hainele lui mama şi el s-a îndrăgostit de ele!”; taică-meu a luat sever cartea, s-a uitat la preţ şi-a constatat că-i scumpă (16,50 lei!); maică-mea nici n-a îndrăznit s-o atingă! Cam aşa stau lucrurile în familie privind evenimentul! Dar eu, astă noapte, am dus-o numai în coşmărele. Brusc s-a instalat în mine un animal ciudat care roade, roade, roade. Ce dracu fac eu de-acum înainte? Iar s-o dau pe chin (şi bucurie), iar să mă aşez în mine ca-ntr-un hăţiş, la pîndă, şi să aştept zile, uneori săptămîni, cu sufletul pe trăgaci, cuvîntul care să-mi declanşeze poezia? Nu-i mai bine, mai liniştitor, să recitesc Fraţii Karamazov, să-i spulber în scrisori către dumneavoastră, să-i miros chiloţii Gruşencăi şi să beau cu nemiluita cafea? Ce culcuş! Numai că bestia ce-mi ronţăie viscerele nu se lasă: ce lectură, ce culcuş, ce cafea, – scrie, dom’le! Chestia e: ce să scriu? Aia-i!

*

Curios că înainte, cînd scriam, nu aveam titluri, le găseam foarte greu. Acum am titluri, care nu acoperă nici un text, cu duiumul! Oare punînd cîteva mii de titluri, unul sub altul, nu mi-ar ieşi o plachetă de vreo 30-40 de pagini? De data asta cred că Mugur ar înnebuni!

Împreună cu mine!

*

Citiţi fără prejudecăţi, fără amintiri, prima poezie din volumul lui Mieluşon: Parada. Nu există în ea ceva din poeziile-n rimă, din a doua perioadă, ale lui Dinescu? Vă rog insistent, citiţi Parada.

*

De cînd am revenit în Iaşi, cam o treime din scrisoarea zilnică o scriu după-masă, cu lumina albă a sfîrşitului de august pe foaie, cu sufletul împrăştiat pe acoperişurile şi pereţii caselor zărite prin geamul zgîriat fin! Aş umbla-n neştire pe străzi, aud un fel de murmur fără cuvinte-n mine, ceva ca un plîns ce nu ştie cum să-nceapă. Ascut creioanele c-o lene încîlcită-n melancolie, frazele se încheagă greu. Să nu faci nimic, să priveşti la infinit lumina, doar atît, ca o rugăciune. Îmi aduc aminte. Dar pînă şi a-mi aminti mi se pare un sacrilegiu. Da, să nu faci nimic! Să laşi timpul să treacă neîmpărţit de ore. Aş locui o veşnică după amiază, lipsit de memorie, privind, privind această substanţă necunoscută ce curge din cer. Pun mîna pe furnirul biroului şi-l simt fierbinte, afectuos. Departe sînt dealurile pe care n-am rătăcit încă. O hoinăreală de dimineaţă pînă seara, în haine uşoare, singur, pe cărări subţiri, abia desluşite-n iarba scurtă. Să fluieri uneori după un fluture şi el să vină vesel, prietenos, să ţi se bage-n buzunar. Şi-apoi, întors, c-o osteneală dulce-n trup, să dormi, să dormi pînă la sfîrşitul lumii!



Cu stimă şi graţie,



Emil Brumaru



30.VIII.1980