Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Muzică:
Muzica cea de toate zilele: Maestrul la 75 de ani de Liviu Dănceanu


Probabil că încă suntem mefienţi la aniversări şi sărbătoriri. Supradozele de festivism prizate în evul roşu ne-au lecuit, se pare pentru mult timp, de cultul temenelelor şi al aplauzelor de circumstanţă. A omite ori a ignora un eveniment ce ţine de borna indicatoare a vieţii, întâlnită la intervale regulate, în existenţa unei personalităţi proeminente este însă un fapt regretabil, chiar impardonabil, fie şi numai pentru că a consemna (şi sublinia!) o atare aniversare face parte, dacă nu din normele deontologice, cel puţin din zestrea de înţelepciune a presei noastre. Mai ales că înţelepciunea este printre puţinele lucruri de preţ pe care soarta nu ţi le poate răpi. Ca, de altfel, şi credinţa - unica posibilitate autentică de a lua în posesie propriul destin. Amândouă sunt arme rare, de o nesfârşită precizie, cu care Ştefan Niculescu a dobândit ştiinţa învingătorului fără învins, a cuceritorului fără pradă, ce se adapă din tradiţia unui spaţiu imens, pentru a îmbogăţi un timp eroic.

Cândva, în studenţia mea, Ştefan Niculescu mi-a recomandat să citesc Manualul lui Epictet. Acolo am aflat că înţeleptul este "cel care se împacă în chip desăvârşit cu necesitatea". Şi tot Ştefan Niculescu a încercat să mă deprindă cu realitatea faptelor bune şi rele, dar şi a celor care nu sunt nici bune nici rele. Am mai învăţat de la el că prin credinţă - fie ea şi în muzică - poţi să-ţi apropii orizontul a ceea ce nu speri, având dovada a ceea ce nu se vede.

Mai târziu, descotorosindu-mă întrucâtva de puseurile subiective ale juneţii, mi-am dat seama cât îi datorează muzica românească acestui MAESTRU, ce s-a slujit, imperturbabil, de talent şi raţiune, de vocaţie şi instinct, aşa cum se slujeşte matelotul de busolă, mânuind adevărul sacru al artei cu claritate şi spirit de fineţe, şi îmbrăţişând dintr-o unică perspectivă idei a căror înlănţuire formează un sistem pe cât de luminos, pe atât de greu în consecinţe.

Astăzi ştiu că Ştefan Niculescu a împlinit trei sferturi de veac şi că întreaga cultură românească ar fi fost mult mai săracă fără el. Fie ca muzica sa, deopotrivă terestră şi cosmică, telurică şi celestă, să ne deschidă şi să ne îmbuneze sufletele. Iar noi să-i spunem, chiar şi tardiv, "La mulţi ani", Maestre!