Puţine festivaluri de jazz din lume se pot mândri, precum cel de la Sibiu, cu o istorie de peste patru decenii. Pentru o artă abia trecută de un secol, asta reprezintă în sine o apreciabilă performanţă.
Perpetuarea nobilului eveniment cultural sibian a fost posibilă, în ultimii vreo 15 ani, graţie implicării – cum altfel decât body and soul? – a promotorului H.K.J. Schmidt, secondat de Simona Maxim, sub egida Fundaţiei Pro Art Hermannstadt, creată şi coordonată de amândoi.
Ediţia cu numărul 42 a beneficiat de o ofertă diversificată şi atractivă. Încep cu vocalistele (o febleţe mărturisită a lui H.K.J.S.). Ni s-a propus un eşantion policrom, la propriu şi la figurat: 1.) Blonda belgiancă Fanny Beriaux, crescută în spirit clasic, dar trecută cu arme şi bagaje în tabăra ludicoimprovizatorică e preocupată, cu prioritate, de coloratura elementului vocal, ceea ce poate reprezenta nota sa distinctivă în contextul suprasaturat de eclectism al artei actuale. 2.) Cosmopolita China Moses îşi valorizează rădăcinile afro-americane, resuscitând arsenalul divelor jazzului (printre care, la loc de onoare, se află şi propria sa mamă: Dee Dee Bridgewater); trecută prin soul şi rhythm & blues, ex-crainică la MTV-France, negresa cu nume de pericol galben e readusă pe calea familial-familiară a jazzului de către prodigiosul pianist francez Raphaël Lemonnier; prioritate: entertainment!, cu o susţinere de mare clasă, de asemenea, din partea bateristului Jean-Pierre Derouard şi a contrabasistului Fabien Marcoz. 3.) Portugheza născută în Mozambic Maria João este o voce şi, totodată, o felină inconfundabilă a jazzului actual. S-a afirmat, în anii 1980, printr-o fructuoasă colaborare cu pianista japoneză Aki Takase. Dar adevăratul mentor muzical al Mariei e briantul pianist/ compozitor/ aranjor Mário Laginha, cu care a înregistrat primul album în 1983. De atunci până azi au urmat alte vreo 12. Împreună au devenit principalul produs de export al jazzului portughez din ultimele decenii. La Sibiu – inspiraţi probabil de receptivitatea şi căldura publicului – cei doi (împreună cu tinerii Nelson Cascais/contrabas şi Marcos Cavaleiro/baterie) au realizat unul dintre cele mai formidabile recitaluri în care mi-a fost dat să-i văd, începând din perioada când concepeam volumul Jazz Connections in Portugal la finele secolului trecut. Coerenţa formelor muzicale elaborate de Laginha se mariază în mod fericit cu spontaneitatea nativă şi tehnicile vocale neconvenţionale, expandate de Maria João peste limitele imaginarului. Ideea de a invita la Sibiu acest grup e demnă de laudă şi poate deschide calea altor muzicieni lusitani (naţie de descoperitori) spre ţinuturile noastre. De remarcat gestul de solidaritate al ambasadorului Portugaliei în România, care a ţinut să fie prezent la memorabilul debut sibian al compatrioţilor săi.
Aşa cum ne-a obişnuit, Festivalul de la Sibiu etalează la fiecare ediţie mostre reprezentative din panorama jazzistică europeană. Olanda a fost reprezentată la nivel înalt de grupul Wired Paradise, al saxofonistului numărul unu din acea ţară: Yuri Honing. Acesta combină arta improvizaţiei muzicale cu elemente de rock, dance şi electronics, ca argument al crezului că jazzul nu e un stil ci un limbaj. Spre a- şi demonstra teza, saxofonistul şi-a aliat o trupă alcătuită din compatrioţi de încredere, plus un invitat pe măsură – ghitaristul german Frank Möbus.
Din Polonia am avut ocazia de a cunoaşte, de astă dată, formaţia Chromosomos, fondată şi condusă de bateristul Artur Dominik. Avându- i în componenţă şi pe Tomek Kasiukiewicz/trombon, Lukasz Kluczniak/sax, Marcin Spera/bas şi pianistul Robert Jarmuzek (încă o revelaţie a unei şcoli jazzistice foarte productive), cvintetul evoluează dezinvolt pe muchia dintre genuri şi stiluri, într-o insolită mixtură de repere subliminale: King Crimson, Prime Time-ul lui Ornette Coleman, ritmurile balcanice etc.
Indubitabil, Austria rămâne o mare putere muzicală. Participarea ei la Sibiu 2011 se anunţa apetisantă: de când aşteptam să văd aici un „trio clasic cu orgă Hammond”! Simpla idee de a-l reasculta pe polimorful saxofonist Harry Sokal (ex-membru al fenomenalei Vienna Art Orchestra) – în interacţiune cu junele alchimist al orgii Raphael Wressnig şi cu virulentul baterist Lukas Knöfler – îl poate umple de speranţe pe orice meloman încă neconsolat după dispariţia lui Jimmy Smith. Aşteptările au fost confirmate, printr-un program de compoziţ ii originale îmbinând densitatea ideilor muzicale cu... dansabilitatea lor.
De pe scena autohtonă organizatorii au propus, anul acesta, următoarea selecţie: grupul merituosului poliinstrumentist timişorean Liviu Laurenţiu Butoi, avându-i ca parteneri pe vocalista Luiza Zan, ghitaristul Toni Kuhn şi veteranul avangardist american Burton Greene la pian; saxofonistul Eduard Jak Neumann (născut la Tulcea, crescut la Timişoara, afirmat la Londra); „Trenul de noapte” – formaţia primului jazzman român credibil în regatul muzicuţei, unde domneşte din străvechime Toots Thielemans; în fine, „Prezent Percussion”, o nouă grupare din pepiniera de talente cultivate cu devoţiune de Mario Florescu la Arad.
Ca orice festival respectabil, şi cel de la Sibiu oferă publicului şansa de a se întâlni cu super staruri. În cazul de faţă, recitalul apoteotic a aparţinut grupului Afrocuban Messengers al pianistului Jesús Chucho Valdés, pontiful jazzului cubanez şi o legendă vie a celui mondial. Fiu al lui Bebo Valdés (pianist ce a contribuit la înflorirea fenomenului Buenavista Social Club – omagiat prin filmul omonim al lui Wim Wenders), Chucho s-a afirmat încă din anii 1960 ca o adevărată forţă a naturii. Virtuozitatea sa extremă nu-l împiedică să rămână adeptul jazzului ca artă colectivă. Creează astfel, în 1972, formaţia Irakere, ce va redefini coordonatele expresivităţii cubaneze în jazz (un domeniu „descoperit” şi popularizat de Dizzy Gillespie deja înainte de 1950). Contribuie decisiv la afirmarea globală a unor jazzmeni de talia lui Paquito D’Rivera, Arturo Sandoval, Gonzalo Rubalcaba, Omar Sosa ş.a. Efectueză turnee periplanetare. Conduce, la Havana, cel mai important festival de jazz din America Latină. E unul dintre puţinii jazzmeni din afara patriei jazzului acceptaţi în „canonul” celor mai influente personalităţi, impus de empireul critic al revistei „Down Beat”. Octetul prezent la Sibiu a declanşat asupra spectatorilor un turbion de ritmuri, policromii sonore, savuroase improvizaţii, unisoane incendiare, o mixtură muzicală în consonanţă cu energetismul debordând de senzualitate al talentatei naţiuni caraibiene (de amintit că în holul Sălii Thalia din Sibiu putea fi vizitată, pe durata festivalului, o expoziţie înfăţişând magnifice opere arhitecturale din Havana, recent restaurate pe măsura valorii lor artistice şi istorice). E de presupus că dintre actualii „complici muzicali” ai lui Valdés mulţi vor deveni la rândul lor vedete de rang internaţional. Ca atare, se cuvine să le transcriem numele: Lazaro Rivero/bas, Juan Carlos Rojas/baterie, Yaroldy Abreu/congas, Dreysser Durruthy/bata, Reinaldo Melian/trompeta, flugelhorn, Carlos Miyares/saxofon, Mayra Caridad Valdes/voce.
Învăluit de ameţitoarele solouri de pian ale lui Jesús Chucho Valdés, am realizat că marele său precursor Franz Liszt implineşte la toamnă 200 de ani. Literalmente din aceeaşi zodie face parte şi jazzmanul cubanez. El va aniversa şapte decenii de viaţă la 9 octombrie 2011. Multe dintre piesele pe care le-a compus recent sunt dedicate fiului său, Julián, născut la aceeaşi dată, acum şase ani. Vitalitate, numele tău e jazz!
