În primăvara anului 1967, Victor Eftimiu a fost pentru a patra oară oaspete al Blajului. Mai fusese în 1911, la Serbările jubiliare de la Semicentenarul Astrei, în 1922, cu ocazia unei şezători literare iniţiate de Octavian Goga şi în 1937, tot la o aniversare a Astrei – 75 de ani.
Atunci, în primăvara anului 1967, am asistat şi eu la frumoasa şi patetica evocare a unor scriitori, cu portrete literare şi secvenţe anecdotice. La un moment dat, evocându-l pe Caragiale şi prietenia lui cu Alexandru Vlahuţă, autorul Cocoşului negru a spus:
„Caragiale era oaspe de onoare al casei Vlahuţă. Când venea i se punea la dispoziţie camera, şi într-o zi a pus doamna Vlahuţă, păi bine, coane Iancule, de ce nu dai nimic la iveală, că lumea vrea să te citească, vrea să te ştie – zice cucoana. El (Caragiale n.n.) avea gestul acesta, îşi trăgea ochelarii pe nas: Cucoană, eu nu pot să scriu, numai cum spunea Eminescu, «cu perdelele lăsate şed la masa mea de brad». Eu, dacă n-am masă de brad, nu pot să scriu. Doamna Vlahuţă a luat-o ca bună. I-a luat o masă de brad, i-a instalat-o în camera oaspeţilor şi, când a venit Caragiale: ia uite, coane Iancule, – uite masa de brad, uite cerneală, hârtie, toc, te închidem aici să scrii. Bine, cucoană. L-au închis pe Caragiale acolo şi după 2-3 ore i-au bătut la uşă. Nu scrisese nimic, pe toată masa de brad era doar o picătură de cerneală şi sub ea Caragiale a scris: «Toate meseriile necurate lasă pete». Tot aşa cum era el, spirit ironic, zeflemist, – «Toate meseriile necurate lasă pete». Frază exactă! Şi atuncea, toţi scriitori care au venit în casa lui Vlahuţă au scris câte ceva sub această cugetare a lui Caragiale. Mi-aduc aminte că Şt. O. Iosif, care era din Braşov, mare poet al ţării, a scris dedesubt: «Şi soarele, că e soare, şi tot are pete». Octavian Goga a scris: «Picăturile de cerneală pe masa unui scriitor sunt ca picăturile de sânge pe un câmp de luptă». Fiecare s-a întrecut să scrie un lucru mai frumos, pictorii, care veneau acolo, făceau câte un colţ de peisaj, câte un profil de bărbat sau femeie, mă rog, ajunsese acea masă a lui Caragiale că se umpluse de nume ilustre, de cugetări, de desene. M-am întrebat de multe ori evocând această masă a lui Caragiale, unde-i? Şi abia acum, de curând, în tren, tot vorbind cu cineva, mi-a spus că masa aceea fusese mutată la Casa memorială a lui Alexandru Vlahuţă care e pe la Râmnicu Sărat (la Dragosloveni n.n.) şi că odată luând foc apartamentul a ars şi această masă. Mare păcat, că ar fi fost foarte frumos, în Muzeul lui Caragiale, să fie acolo mărturie atâtor scriitori, sunt nenorocoşi de aceasta. O masă de scris pare un lucru de nimic, dar este totuşi foarte impresionant, căci prezintă o epocă întreagă, o serie întreagă de intelectuali care au participat la ea”. (V. Ion Buzaşi, Scriitori români şi Blajul, – Menţiuni de istorie literară, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1998, pp. 86-87) Este reluată, în conferinţa de la Blaj, într-o formă uşor schimbată, evocarea din articolul La moartea lui Caragiale, 1912, publicată în vol. Fum de fantome. Evocări. Editura Casei Şcoalelor, 1940, pp. 32-33.
Am reamintit această evocare a lui Victor Eftimiu pentru a încerca o prezentare şi explicaţie a „măsăriţei” de la Blaj. Măsăriţă este un regionalism, un ardelenism din zona Târnavelor şi înseamnă „faţă de masă”. În 1911, la Serbările Semicentenarului Astrei de la Blaj, personalităţi culturale din Vechiul Regat (Caragiale, Coşbuc, Şt. O. Iosif, Octavian Goga, Ion Scurtu, Victor Eftimiu, G. Ranetti ş.a.) au fost găzduite de familiile unor intelectuali blăjeni. O gazdă primitoare a fost şi familia preotului profesor Ioan Fekete Negruţiu (1854-1935), director al Şcolii Normale de Învăţători din Blaj şi până la data serbărilor jubiliare blăjene, preşedintele Despărţământului Astra Blaj. Nu ştiu dacă autorul Scrisorii pierdute sau Victor Eftimiu au fost găzduiţi la familia acestui cărturar blăjean, dar e foarte probabil, că au fost alături de ceilalţi scriitori măcar oaspeţi ocazionali. Cu această ocazie s-a vorbit şi de… masa lui Caragiale din casa lui Vlahuţă. Şi atunci doamna Fekete Negruţiu, ca să nu imite întocmai acea masă, i-a rugat pe distinşii oaspeţi ai Blajului şi ai casei sale să-şi pună semnătura pe o faţă de masă, pe o măsăriţă, căreia i-am dat numele „măsăriţa de la Blaj”. Pe semnătura lor s-a aşezat broderia gazdei, doamna Negruţiu, cu aţă albă şi albastră. Cele brodate cu alb sunt greu de reprodus prin fotografiere. Această „măsăriţă” a fost păstrată de profesoara Viorica Lascu (n.1919), fiica marelui botanist Alexandru Borza (1887-1971), întemeietorul Grădinii Botanice din Cluj, şi a fost dăruită Mitropoliei blăjene cu ocazia recentei aniversări centenare a Serbărilor Astrei de la Blaj din 1911. Pe faţa de masă, pe „măsăriţa de la Blaj” am descoperit cu emoţie semnăturile (brodate apoi) ale lui: Octavian Goga, Şt. O. Iosif , G. Ranetti, Onisifor Ghibu, Augustin Caliani, Iacob Mureşianu ş.a. Lipsesc „cugetările” de pe masa de brad din casa lui Vlahuţă, dar semnăturile, în forma aceasta insolită, reprezintă o mărturie emoţionantă a prezenţei scriitorilor la acele memorabile festivităţi aniversare ale Astrei, ce prefigurau, împlinirea, peste câţiva ani, a idealului de unitate naţională, la 1 Decembrie 1918.