...sunt diferite, sunt variate, deşi nu sunt numeroase.
Mă refer la acele evenimente pe parcursul cărora buna dispoziţie nu anulează funcţiile actului de cultură, ci, dimpotrivă, stimulează curiozitatea, cunoaşterea; ...în răstimpurile pe care le putem numi de "loisir" estival.
Voi aminti numai faptul că mai la Vest, în Franţa, spre exemplu, pe perioada vacanţelor de vară, sunt organizate peste o mie de festivaluri regionale atent sprijinite de comunităţile locale; sunt evenimente pe parcursul cărora descoperirea, cunoaşterea particularităţilor locului, se încadrează unor proiecte cultural-artistice, muzicale, consistente.
La Bucureşti, în prima zi a lunii august, Opera Naţională a făcut un frumos cadou publicului său, iubitorilor genului liric. Voci bune. Muzică bună. O selecţie în mare parte bună.
Asta a oferit de această dată "Promenada Operei" în a treia sa ediţie. Ne-am bucura să ştim că se doreşte instituirea unei tradiţii. Muzică, aer, nocturnă, voci frumoase! Totuşi, să nu avem pretenţii exagerate! Căci aprecieri calitative minuţioase nu se pot face. Sistemul acustic deloc calitativ, o amplificare brutală, nu a înlesnit evidenţierea valorilor timbrale particulare de mare rafinament. A fost oferită intrarea liberă - important lucru! - la un spectacol popular al vocilor, voci în bună parte importante, cele de care dispune astăzi teatrul nostru liric.
Am avut confirmări, am avut surprize dintre cele mai agreabile. Acestea din urmă în parte cunoscute, în parte nu.
Este de apreciat profesionalismul unor buni muzicieni ai genului cum sunt soprana Mihaela Stanciu, soprana Silvia Sorina Munteanu, baritonul Iordache Basalic.
Aşteptăm să o urmărim într-un întreg spectacol pe soprana Aurelia Florian, o prezenţă muzical-artistică mai mult decât promiţătoare! Voci ce revelează evoluţii de bună atracţiozitate - aici cu ajutorul microfonului - au oferit mezzosopranele Maria Jinga, Mihaela Işpan, Antonela Bârnat. Doi tenori ce promit o carieră artistică remarcabilă sunt în acest moment Mihai Bogdan - o voce lirică ce dispune de abilităţi tehnice bine strunite în genul bel canto, de asemenea, ne aducem aminte, în cel oratorial, şi Teodor Ilincăi, un timbru robust inclusiv în registrul acut, cu valabile calităţi timbrale. Puţin elocventă a părut a fi evoluţia baritonului Eugen Secobeanu. Repet, sunt simple impresii ce au putut fi, literalmente, mai mult "ghicite", dată fiind natura precară a amplificării sonore.
Atent, prompt în acţiune alături de solişti, de orchestră, s-a dovedit a fi, o dată în plus, dirijorul Tiberiu Soare. Spiritual, cultivat, publicistul şi parlamentarul Sever Voinescu a făcut comentarii pertinente, a animat relaţia publicului cu muzica, cu artiştii.
Să recunoaştem, opera este în continuare un gen iubit de melomani. Mă refer în primul rând la cei care apreciază valorile de sensibilă comunicare ale vocii umane, poate cel mai preţios, cel mai viu instrument muzical de care dispune umanitatea. Nu de azi, nu de ieri! Căci opera tradiţională, teatrul muzical baroc, clasic, cel romantic, reunesc câteva date preţioase, anume valorile de performanţă ale glasului cultivat, frumuseţea acestuia; vocea umană, de sensibilă expresivitate, are menirea de a susţine frumuseţea liniei melodice.
Şi de această dată, un public numeros de peste o mie de melomani au venit la întâlnirea cu opera! Greu de spus dacă locul ales este cel mai potrivit pentru susţinerea unor asemenea spectacole. Există şi alte asemenea spaţii, unele în adevăr tradiţionale, ce ar putea găzdui evenimente muzicale. Mă refer la Arenele Romane, la Teatrul de Vară din Parcul Herăstrău, spaţii în aer liber în care, cu decenii în urmă, au fost susţinute importante producţii de teatru muzical, de operă.
De la un an la celălalt, definind o bună tradiţie de peste un deceniu şi jumătate, Festivalul de Muzică Academică de la Sighişoara se dovedeşte a fi un eveniment aşteptat. Atât în plan naţional, cât şi în cel european. Aproape nouăzeci de muzicieni - elevi, studenţi şi maeştri - sosiţi din diferitele noastre centre universitare, alţii sosiţi din partea de vest a continentului european, personalităţi ce deţin poziţii importante în instituţii muzicale de bun renume internaţional, muzicieni performeri, mulţi originari din România, şi-au dat şi de această dată întâlnire la Sighişoara. S-a coagulat - şi nu de azi, nu de ieri! - o veritabilă Academie de Muzică. Cursuri de măiestrie, repetiţii, concerte, definesc împreună un preţios climat cameral al muzicii academice; este un climat instituit încă de la primele ediţii de acest minunat om, un autentic profesionist al arcuşului, violonistul Alexandru Gavrilovici, concert-maestru al Orchestrei Simfonice din Berna. Şi de această dată, ca şi în precedentele ediţii, i-a stat alături violistul Vladimir Lakatos, o natură muzicală generoasă, ataşată prin vocaţie muncii cu tinerii muzicieni. Ne-a dovedit-o momentul final al Festivalului, concertul orchestrei simfonice, eveniment ce a avut loc în Cetate, în Biserica Mânăstirii. Lucrări de Haydn şi de Mozart, parafraze pe teme clasice, momente semnate de compozitori ai secolului XX, de Alfred Schnittke şi Maurice Ravel, interpretări timbrale inspirate, datorate compozitorului Ştefan Zorzor, lucrări realizate în baza cântului cultivat în ansamblu, au constituit repere ale unor convergenţe muzicale importante, coagulate pe parcursul cursurilor Academiei. Şi, pe aceeaşi direcţie, de această dată în Sala Festivă a Primăriei, momentele de specială exemplaritate oferite de câţiva dintre maeştri în domeniul muzical cameral, nu au lipsit. Mă refer la colaborarea pianistului Viniciu Moroianu cu violistul Endre Guran şi contrabasistul Botond Kostyák, la evoluţia în adevăr captivantă a flautistei Vera Fisher în repertoriul cameral contemporan, la soprana Mihaela Maxim în compania flautistei Aloise Baehler, a violoniştilor Béres Melinda şi Dumitru Răzvan, a clavecinistului Erich Türk, a violoncelistului Ciprian Câmpean, într-un program prioritar de muzică barocă, la familia muzicienilor Kostyák evoluînd în compania exemplară a violonistei Emilie Haudenschild pe parcursul unor opus-uri muzicale clasice şi romantice. Au existat momente de specială strălucire pe care nu pot să nu le evoc. Am în vedere recitalul extraordinar al pianistei Mihaela Ursuleasa, o prezenţă artistică a cărei forţă a comunicării, a cărei acuitate în definirea imaginii artistice pune în valoare genialitatea unor creaţii semnate de Beethoven, de Brahms, de Maurice Ravel, de Paul Constantinescu. Alte momente pianistice captivante? Au fost. Mă gândesc la întruchiparea cu totul pertinentă a spiritului postromantic de manieră schumaniană, aspect pe care îl defineşte Frank van de Laar pe parcursul celebrei Sonate datorate cehului Leos Janášek, mă gândesc la strălucitoarea Ciaccona de Georg Friedrich Haendel, momente variaţionale cărora Moroianu ştie a le conferi nobleţea bunului gust ce depăşeşte datele de strălucire ale virtuozităţii instrumentale.
Alte momente speciale ale Festivalului? Au fost definite de prezenţa importantă a muzicii contemporane, un teritoriu către care în mod firesc trebuie să se îndrepte atenţia dascălilor, a maeştrilor, a tinerilor muzicieni. în prezenţa autorilor au putut fi audiate opus-uri româneşti relativ actuale, semnate de compozitorii Adrian Pop şi Sabin Păutza.
Iar dăruirea şi profesionalismul cu care membrii Cvartetului "Arcadia" din Cluj-Napoca rostuiesc spaţiul greu de sensuri al domeniului cameral rămân entusiasmante, sunt şi acestea exemplare; inclusiv prin extensia stilistică a programului, unul dintre cele mai importante momente ale Festivalului, concert găzduit de lăcaşul refăcut al Sinagogii din localitate.
Dacă la Bucureşti, pe Esplanada Operei, sistemul acustic a fost deficitar, la Sighişoara în schimb, la început de august, în Cetate, municipalitatea şi-a întâmpinat oaspeţii, numeroşii turişti, cu mormane de pietre, cu gropi. Să înţeleg că lucrările de reabilitare a pasajelor pitonale nu puteau fi programate decât în perioada de maxim sezon turistic? Motivaţii? Explicaţii? Scuze? Pot exista.
Nu sunt unicele situaţii în care, la noi, se acţionează în contratimp... cu timpul.
