Münchenul rămâne şi se impune ca un centru cultural şi artistic al Germaniei, beneficiind de prezenţa unor mari solişti vocali şi instrumentali ai momentului care sunt invitaţi să participe la diverse manifestări din capitala Bavariei. Filarmonica îl are ca director pe renumitul dirijor Christian Tiellemann, muzician de rafinament, un adevărat estetician al partiturilor pe care le interpretează. Bayerische Staatsoper, cu Kent Nagano, ca manager, asigură spectacole interpretate de ansamblul bavarez, având mai întotdeauna "gast-i" de renume internaţional.
Am avut şansa de a participa la "Ballett Festwoche 2009", eveniment mult aşteptat şi dorit de publicul iubitor al artei dansului. Directorul companiei de balet bavareze, Ivan Li�ka, a invitat la această manifestare internaţională nume cunoscute de solişti cât şi de coregrafi, ceea ce a permis publicului münchenez să cunoască stiluri şi maniere diferite de interpretare din lume, la această dată.
Am văzut un spectacol de "Corsarul" al lui A. Adam şi L. Délibes în adaptarea lui Ivan Li�ke, după coregrafia clasică a lui Marius Petipa. Baletul a beneficiat de o înscenare, în genere clasică, spectaculoasă prin costume şi decoruri, dar, în primul rând, printr-o distribuţie ce a avut-o ca invitată pe prim solista Ecaterina Krysanova de la Balşoi Teatr din Moscova, în roul Medorei, alături de Lukas Slavicky (Konrad) şi de prim soliştii baletului bavarez: Alen Bottaini, Tigran Mikaelyan şi Lise-Marie Cullum.
Revăd după mai mulţi ani trupa de la Nationaltheater din München şi realizez cât de mult a evoluat, în timp, arta dansului. Balerinii de aici s-au perfecţionat continuu, au crescut exigenţele tehnice şi mai ales o anumită virtuozitate în execuţie. La ora actuală colectivul din München răspunde admirabil cerinţelor coregrafice şi se înscrie în circuitul marilor companii de balet european.
O importantă seară de balet a fost Gala de balet internaţional Terpsihore VIII dedicată Lumii baletelor ruse ale lui Serge Diaghilev, la împlinirea a 100 de ani, căci între 1909 şi 1929 acesta a prezentat o serie de spectacole ce au impus în istoria baletului un nou stil. Ideea de a alcătui un program cu piese coregrafice din Baletele ruse ale lui Diaghilev într-o evoluţie comparativă a dinamicii structurilor coregrafice ni se pare excelentă, întrucât am putut vedea în seara respectivă trei variante, de pildă, de "L'aprčs midi d'un faune" de Debussy (prima o reconstrucţie fidelă, aproape de documentul coregrafic al lui Vaclav Nijinski din 1912, o a doua în coregrafia lui Jerome Robbins (din 1965) şi cea de-a treia din 1996, avându-l drept coregraf pe John Neumeier. O asemenea suită de piese coregrafice îţi dă posibilitatea să descoperi diacronic o partitură de la clasic spre modern, ceea ce poate conferi unui program varietate şi mai ales bogăţie a stilurilor coregrafice prezentate. Am avut, deci, bucuria de a revedea piese importante ale Baletelor ruse, precum: Parada, pe muzica lui Satie, "Le spectre de la rose" a lui Weber, pe coregrafia lui Mikhail Fokine, "Pass-de-deux"-ul din Actul al II-lea al Lacului lebedelor, în coregrafia lui Marius Petipa, Pasărea de foc de Stravinski, în coregrafia lui Fokine, Frumoasa din pădurea adormită de Ceaikovski după coregrafia lui Petipa şi Apollo al lui Stravinski, în coregrafia lui G. Balanchine. Au evoluat în această gală cupluri renumite de la Staatsbalett din Berlin, de la Teatrul Mariinski din Petersburg, de la American Ballet Theatre din New York, de la The Royal Ballet din Londra, de la Baletul din Hamburg şi din Saarbrücken. Printre marii dansatori prezenţi i-am putut admira pe V. Malakhov şi Polina Semionova de la Berlin (într-o minunată plastică şi sincronie a mişcării corpurilor).
A fost, într-adevăr, o gală a stelelor baletului actual, având un generic omagial generos. Am plecat cu o imensă emoţie artistică şi sentimentul că arta dansului este într-o continuă efervescenţă în lume.
Un ultim spectacol care mi-a lăsat o amintire unică a fost "Dama cu camelii" pe muzica de Chopin şi în coregrafia lui John Neumeier, avându-i ca protagonişti pe Lise-Marie Cullum şi pe Alen Botaini.
John Neumeier a realizat aici un spectacol de o mare poezie, frumuseţe şi rafinament, printr-o scriitură coregrafică neoclasică ce a avut în vedere realizarea unor portrete aproape miniaturale ale personajelor, într-o inspirată înscenare cu superbele costume ale lui Jürgen Rose. Duetele sunt de o plastică extrem de sugestivă, care emoţionează prin marea sensibilitate a celor doi interpreţi.
A fost un spectacol ce mă va urmări foarte multă vreme în care Neumeier s-a impus ca un coregraf genial al zilelor noastre.
Am mai fost prezent la un eveniment operistic cu totul special, marele bas-bariton Bryn Terfel a cântat "Olandezul zburător" de Wagner la Nationaltheater, într-o distribuţie care i-a cuprins şi pe alţi interpreţi wagnerieni de prestigiu: Matti Salminen în Daland, Anja Kampe în Senta şi Endrik Wottrich în Erik, sub bagheta lui Cornelius Meister. Prestaţia vocală, după cum se poate observa şi din distribuţia mai sus menţionată, a fost de înaltă clasă. Bryn Terfel, dovedindu-se, şi de astă dată, un cântăreţ rafinat, un mare stilist şi un interpret sensibil, cu un stil aparte de joc. Matti Salminen rămâne un colos al muzicii wagneriene pe care-l ştim şi din alte titluri, iar Anya Kampe se anunţă a fi o voce wagneriană amplă, bine timbrată.
Din păcate, regia lui Peter Konwitschny nu ne-a convins, prin acel amestec bizar al stilurilor: în primul act opera debutează în manieră aproape tradiţională, pentru ca în actul al II-lea să fim transferaţi în mod brutal şi de neînţeles într-un timp actual (scena torcătoarelor se petrece într-o sală de fitness, fetele cântându-şi corul pe biciclete). Nu suntem adversarii modernizării teatrului liric şi este firesc ca opera să fie receptată din perspectiva omului modern. Din păcate, actualizările din ultimii ani ale libretelor de operă duc de foarte multe ori la distorsiuni flagrante, uneori "kitschioase", care nu mai au nicio legătură cu lucrarea şi cu stilul compozitorului. Am plecat de la spectacol cu un sentiment al neîmplinirii în dauna frumuseţii acestei lucrări muzicale.
