Trei lifturi avem în cămin: fiecare miroase a câte un fel de mâncare. Depinde în ce parte a zilei s-au oprit la etajul doi, unde africani şi asiatici gătesc non-stop.

Când vin de la cursurile de regie artistică, am toate simţurile ascuţite. Şi pot să spun: ah, cârnaţi cu sosuri! Cred că aştept nişte pacheţele de primăvară! Dar sunt zile când mi se scurge ploaia în adidaşi şi-am stat în autobuz cu spatele în sensul mersului. Şi-atunci - "dă-le-ncolo de prăjeli, că doar nu stau după liftul următor!" Şi ca o constatare: când sunt prost dispusă, vine mereu liftul cu prăjeli!

Dar ce mă fac dacă vine de dimineaţă, când încă n-am nici o dispoziţie? Le aştept pe celelalte, of course, că doar n-o să-mi stric ziua! Dar celelalte miros a dero, că aşa matinali nu sunt nici măcar bucătării de la doi ani! Sau, şi mai rău: a marijuana şi-a transpiraţie.

Am sentimente de vinovăţie. Îmi amintesc de Idries, medicinistul ăla subţire. "Auzi, la ce supermarket fac reduceri la bulion?". Şi-n loc să-mi răspundă, m-a sărutat. Şi-am stat toată noaptea înhumată în pastă de dinţi să scap de gustul de cenuşă, că-i fumător. Şi nici măcar n-am dormit în pat - mi-am pus cearceaful pe mochetă.

Iar acum, de dimineaţă, liftul cu prăjeli! Am luat-o pe scări şi nu m-am oprit decât în piaţa de la capătul metroului. "Allez, profitez - " - strigătul vânzătorilor. Şi ploaie, înghesuială, pui prăjit, la cât cinci kile de mere?, şi dacă iau şi două perechi de şosete? Hai că m-am înviorat!

Dar, acasă-mesaj pe telefon: "Bună...ăăă" că nici numele nu mi-l ştie. Vecinul meu din Bucureşti, în trecere prin Bruxelles, mi-a adus un pachet de acasă. Deci, nu m-a găsit şi oricum pleacă, aşa că mi-a lăsat comisionul la recepţia unui hotel din centru. Şi-aici sună Boico, bulgarul de la Kinepolis: "...tu veus să ne plimbăm?", "da, hai să-ţi arăt până unde!". Nu-mi amintesc să-l fi văzut pe Boico pe lumină. Mereu în lumini şi umbre. Ori schimbă nişte benzi de film, ori trece cu maşina prin vre-un tunel. Şi mă sună mereu când aştept liftul. Apare în zece minute. Cu o maşină prăfuită, pe care i-a scris un coleg de serviciu Boico - champion. Şi i-a desenat câteva inimioare. Are harta cu toate hotelurile, aşa că nu ne-ntârzie decât ambuteiajul. Şi nişte români plini de ghiuluri, care se-mbrâncesc la recepţie. "Boico, ştii ce mi-a zis Zehra când mi-a văzut desenul cu harta României? Cică, ăsta-i un peşte nereuşit!". "Zehra, c'est la même care te-a întrebat de ce-ai pozat coada calului, când l-ai fotografiat pe Don Quijote cu Rosinanta?". Dac-ar apărea un Boico în tragediile greceşti, s-ar duce de râpă tot catharsisul! "Au revoir! Te sun marţi!".

Şi iar liftul cu prăjeli! Bine că urcă şi Jana cu mine. S-a mutat şi ea de la limbi străine. Şi a citi o carte care mi-ar plăcea. Şi diseară merge cu Moh la o petrecere. "Ştii ce, nu-i homo!" Nu ştiu că oricum nu mai vorbeşte cu mine.

Spre seară apar şi Güler cu Zehra. Se duc şi ele cu Moh la petrecere. Dacă pot să le împrumut nişte haine. Nici nu ştiam că parfumul meu miroase aşa tare! Am şi rimel de păr? Zehra îşi dă jos baticul, că altfel n-are voie în discotecă. Hai c-a postit toată înălţarea lui Mohammed în al şaptelea cer, ce contează câteva ore! Am o geantă albastră? Sunt o dulce, să stau cuminte şi să-nvăţ, că se-ntorc repede!

Nu mai învăţ nimic, că mă doare capul de la mirosuri. Şi pulovărul de acasă avea aşa un parfum fin! Îmi pun cearceaful pe mochetă să mă culc. Dar apare tailandeza Id cu trei beţişoare parfumate. Cică să le ard şi să-mi pun o dorinţă.

Dar n-am apucat să le ard, că a venit delegaţie de la doi să mă cheme la petrecere. O petrecere în bucătărie. Cu muzică de radio, că n-aveau casetofon. Şi-am ţopăit în jurul unei lumânări, până ne-a aprins tanzanianul lumina: "Tea!?" Şi-am bătut ritmuri fierbinţi pe masă până s-a stricat radioul. Ori de la second-hand, ori de la vreme. Şi-am prins doar un post bruiat cu şlagăre flamanade. Aşa că ne-am îmbrăţişat cu toţii şi-am învârtit o horă lentă, cu frunţile împreunate. Iar când am ameţit, am plecat să petrecem în oraş. Peste 30: douăzeci de spanioli (care au cântat "mi amor, escucha me bien!" pe două voci - una lângă şofer iar alta mai răguşită - în spate), cele două norvegience buzate şi-n fuste scurte (care nu ştiau decât "We all live in a yellow submarine!"), Daniel, un englez calm (care dă startul oricărui chef cu accentul BBC "helau! is er ă parti?"), Jana beată criţă (care nu mai plecase cu Moh şi umbla despletită, agăţată de mâneca mea", Iesenin, you know, Ieseniin!", eu şi ceva bulgaro-germano-portughezo-francezi, ceva inert ce n-am mai distins pe întuneric. Şi oricum s-au risipit - care că vor să bea bere de cireşe prin baruri cu motociclete de paie afumate în tavan, care că li s-au furat portofelele prin disco-Salsa, care că vor să numere stele, care că vor jazz în Che-Havana-Club la saxofonistul ăla frumos... de fapt am fost cu toţii prin aceleaşi locuri, dar în altă ordine. Am trecut cu toţii prin localurile alea tapetate cu volume din istoria Franţei, călcând printre perne orientale şi scufundându-ne în diferite fumuri. Tânjind să intrăm în "La Sud", unde au pus taxă de intrare şi-au concediat-o pe dansatoarea din buric. Da-n fond, ce mama lor de snobi, doar n-o să ne păruim pe la uşi. Aşa că am dansat pe nişte butoaie în "Celtica". Şi eu încă mai cred că erau de varză murată şi nu de bere. După miros! Ultimul miros, că pe urmă n-am mai simţit nimic. Am dansat pân-au pălit luminile din reflectoare şi s-au înmulţit penele de curent. Şi m-am oprit, i-am ars un pumn în burtă unui bărbat în mantie neagră de Halloween, care mă urmărise tot timpul. Şi pe urmă am învârtit o horă lentă cu spanioloaicele şi ne-am pupat pe obraji, pe frunte, pe gât, în păr. Iar Jana plângea pe umărul unui belgian chel. Şi pe urmă s-a făcut totul clei, mi s-a scurs machiajul şi-am dormit în metrou, în autobuz şi în mers. M-am trezit abea la cămin, când am ieşit din lift şi mi-am dat seama că n-am fost atentă la miros. Şi când l-am văzut pe Koen c-o ceaşcă de cacao: "Waarom căutaţi aşa departe, când mi-am construit disco aici?" Koen şi-a scos patul din cameră şi a construit pe locul gol o baracă din lemn, pe care scrie disco-bar. Dar n-am intrat niciodată, că-i cât o cutie de lift. Cred că înăuntru nu-i loc decât pentru Koen. Şi pentru oala lui cu supă de roşii.