Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
Mircea Martin, istoric literar de Răzvan Voncu

Editurile au inaugurat, de câţiva ani încoace, colecţii de autor şi chiar ediţii critice dedicate scriitorilor contemporani.
O iniţiativă necesară, în contextul în care literatura dintre 1948 şi 1989 a trăit într-un regim de cenzură, care a afectat textele şi modul în care ele au circulat. Retipărirea vizează atât opere afectate de intervenţiile cenzurii (căpătând, astfel, un necesar caracter reparatoriu), cât şi cărţi şi autori care, ca urmare a reputaţiei contestatare, au circulat mai ales subteran şi, în consecinţă, lipsesc din multe biblioteci, publice sau private.
Din păcate, criticii nu au încă parte de asemenea colecţii de autor. Semn de conservatorism al conştiinţei literare româneşti – care ezită a accepta critica drept un gen literar deplin – sau de prudenţă a editorilor – în ciuda succesului de piaţă al unor cărţi de critică şi eseistică. În lipsa unui demers coerent de reeditare a operelor marilor noştri critici din deceniile anterioare, suntem obligaţi să ne mulţumim cu iniţiativele aleatorii, care ne aduc câteodată în faţa ochilor texte nu numai valoroase, ci şi actuale.
Una dintre cele mai interesante reeditări (nerevăzută, dar adăugită, cum cu fineţe precizează autorul) este cea a volumului lui Mircea Martin din 1977, intitulat Identificări. O ediţie restitutivă, căci conţine o ipostază a criticului Mircea Martin de care azi se vorbeşte nedrept de puţin – cea de istoric literar – şi, de asemenea, o ediţie-test, prin care autorul îşi supune la proba timpului o serie de texte scrise într-un context istoric revolut.
Acest din urmă imperativ este, de altfel, explicit formulat în prefaţa acestei a II-a ediţii: „Un text rezistă (sau nu) prin calităţile sale intrinseci, pe care un context sau altul le poate favoriza (sau nu), le poate valoriza mai bine sau mai puţin bine – dar nu le poate anula. A fost convingerea mea de atunci, valabilă şi acum. M-am abţinut, prin urmare, să «îndrept» ceea ce am scris în anii aceia în direcţia a ceea ce se gândeşte – şi gândesc eu însumi – în aceşti ani.” (p.9). Cuprinsului volumului din 1977 i s-a adăugat, aşadar, doar un studiu, datând din 1989, despre A. E. Baconsky, ca şi un mic dosar de referinţe critice, dar textele care îl alcătuiesc nu au suferit nici o modificare.
Evident, este aici (şi) o miză polemică a autorului. Pe lângă gestul, în fond, inevitabil, de a-ţi supune observaţiile şi judecăţile la examenul timpului, într-un alt moment literar şi social-politic, Mircea Martin – cu distincţia-i binecunoscută – îşi spune punctul de vedere într-o dezbatere care a inflamat spiritele în critica noastră de după 1989. E adevărat, sugerează profesorul, că a existat un regim opresiv, care şi-a pus, într-un fel sau altul, amprenta asupra textelor, opiniilor şi atitudinilor. Însă măsura acestei intruziuni a depins mult, decisiv chiar, de caracterul şi de profesionalismul celui care scrie: un critic onest putea să îşi facă meseria fără a semna texte pe care să fie obligat să le revizuiască în 2014...
Această sugestie nu are menirea de a exonera în vreun fel defunctul regim comunist ori de a „eroiza” textele care, strecurându-se prin plasa cenzurii, au ajuns până la noi neîmpovărate de concesii. Ci doar pe aceea de a deplasa discuţia dinspre aspectele politice înspre cele literare. Cu alte cuvinte, făcând cuvenita diferenţă între cei care au „urlat cu lupii” şi ceilalţi, care şi-au văzut cu onestitate de meserie, se cade să ne întoarcem la literatură şi la texte.
Căci aceasta este, până la urmă, miza de profunzime a reeditării Identificări-lor: de a verifica viabilitatea unor ipoteze critice, la câteva decenii de la momentul emiterii lor. Şi, pe această cale, cum spuneam, de a readuce în atenţie o faţetă a personalităţii lui Mircea Martin oarecum ignorată, în ultimul timp: cea de istoric literar. Ipostază care subîntinde atât activitatea sa de cronicar literar, de la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70, cât şi – aspect despre care s-a vorbit, cred, mai puţin – pe cea de teoretician.
Sumarul Identificări-lor, de altminteri, e limpede în acest sens. Prima parte este dedicată unor studii despre Lucian Blaga, B. Fundoianu, G. Călinescu, Tudor Vianu, Geo Bogza şi A. E. Baconsky, în timp ce cea de-a doua cuprinde eseuri despre Iorga, Sadoveanu, Blaga, G. Călinescu, B. Fundoianu/ Benjamin Fondane, Vianu, Vladimir Streinu, Labiş, Miron Radu Paraschivescu, Bogza, Noica şi Baconsky. Cei familiarizaţi cu opera lui Mircea Martin recunosc cu uşurinţă câteva dintre temele sale preferate – G. Călinescu, Fundoianu/ Fondane –, în care a dat contribuţii fundamentale, apoi subiecte la care a meditat într-un context academic – Blaga, Vianu –, alături de repere istorico-literare contemporane – Bogza, Labiş, Miron Radu Paraschivescu. Istoricitatea fenomenului literar este, însă, supra-tema volumului, fie că este vorba despre relaţia lui G. Călinescu cu miturile istorice naţionale sau de reperele istorice ale gândirii critice româneşti, de scriitorii preocupaţi de istorie, ca Mihail Sadoveanu, sau de recuperarea curajoasă a unor victime ale istoriei recente, ca Baconsky, Miron Radu Paraschivescu ori Constantin Noica.
Discret şi fără emfază, ca toate manifestările publice ale acestui cărturar eminent, volumul de faţă se constituie, aşadar, într-o schiţă a unui sistem critic şi, totodată, o colecţie de prolegomene ale cercetărilor de amploare ale autorului. Unele, configurate ulterior în volume (G. Călinescu şi „complexele” literaturii române, în 1981, Introducere în opera lui B. Fundoianu, în 1984), altele, pe care le bănuim, aflate în şantier (cum ar fi Tudor Vianu, autor asupra căruia Mircea Martin a revenit în repetate rânduri). Ca atare, studiile şi eseurile care îl alcătuiesc au şi un caracter subiacent de „arte poetice”, de identificări ale criticului care, căutând sursele originalităţii scriitorului şi analizând – cum bine spune regretatul Radu G. Ţeposu în cronica pe care o dedică volumului – procesul constitutiv al originalităţii în opera literară, se identifică – sau, mai bine zis, îşi dezvăluie propria identitate –, în actul critic. Nu critică de identificare, prin urmare, cum poate ar fi tentaţi să creadă lectorii grăbiţi, ci empatie profundă, în consecuţia lui Tudor Vianu, a gândirii critice cu creativitatea artistică. Analitic, mai curând decât normativ, şi dezambiguizator, mai curând decât „eseistic”, Mircea Martin nu refuză, totuşi, gestul de autoritate şi nici imaginaţia ideilor. Totul, cu o măsură, o temperanţă şi o responsabilitate venind deopotrivă din cultura vastă, temeinic însuşită, şi din temperament.
Ediţia a II-a a Identificări-lor mai pune în faţa lectorului de azi o întrebare pertinentă: cum ne raportăm la anumite idei şi atitudini critice din perioada comunistă, după ce contextul în care au fost formulate a dispărut? Sugestive, în acest sens, mi se par studiile Mitul vechimii la G. Călinescu, şi Viziune şi tehnică la Geo Bogza, şi eseurile Nu din pietate, ci din necesitate (M.R. Paraschivescu), şi «Divanul» unui înţelept cu limba română (C. Noica). Ele se raportau, atunci când au fost scrise, la crize şi situaţii provocate de fostul regim: supralicitarea trecutului şi a autohtonismului, reprimarea contestaţiei, ocultarea gândirii nemarxiste. Dispărând contextele care le-au generat, subtextele lor nu mai spun prea multe lectorului. Însă textul criticului rămâne. E actuală discuţia despre rolul imaginaţiei istorice în critica lui Călinescu, despre tehnica „suprarealistă” a lui Bogza sau despre scriitorul-cobai ideologic. Adică analiza substanţială a „pivniţelor” operei literare, într-un sistem de valori critice, nu politice.
Criticii – ca şi scriitorii, de altfel – care s-au ocupat preponderent de cele din urmă le-au ratat pe primele. Cei care, ca Mircea Martin însuşi (şi nu puţini dintre colegii săi de generaţie), au ştiut să rămână demni ocupându-se în mod responsabil de literatură, au şansa de a trece cu brio examenul timpului, prin reeditări care nu au nevoie de revizuiri.



Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara