Bob Dylan, Suflare în vânt.
100 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu.
Prefaţă de Mircea Cărtărescu.
Humanitas Fiction 2012.

Scriind despre cărţi, cronicarul nu se cuvine să vorbească la persoana întâi. Voi face însă o excepţie, în spiritul prefeţei lui Mircea Cărtărescu (unde, evident, traducătorulpoet vorbeşte despre sine).

Încep prin a recunoaşte că l-am ascultat şi citit prima oară pe Bob Dylan abia acum, datorită acestor traduceri publicate de Mircea Cărtărescu la Humanitas Fiction. Nu e nici ruşine, nici laudă în asta, pur şi simplu în adolescenţă am ascultat şi citit alte lucruri şi mi se părea că nimic nu poate fi interesant la un asemenea personaj cu voce neşcolită, lălăind melodii repetitive, de un simplism care, oricât de elaborat s-ar fi vrut, îmi părea plictisitor încă de la a doua măsură. Exageram, desigur. Era un soi de respingere a unui mod de viaţă pe care îl consideram superficial, dar ulterior aveam să văd că se poate mult mai rău. Bob Dylan a rămas un simbol al muzicii rock, al cântecelor „protestatare”, al „revoluţionarilor” culturali. Născut la 24 Mai 1941 (zodia Gemenilor – în fond, ca şi Wagner, care, de fapt, îşi scria şi el textele şi muzica singur...), e azi un septuagenar încă ascultat şi admirat, poate cel mai complex autor al muzicii pop. Am citit că i-au apărut între timp vreo şaizeci de albume, că s-au făcut despre el zece filme şi s-au scris 46 de cărţi; că a deţinut fără întrerupere prim-planul în lumea autorilor de songuri. Deşi am dat de el pe aceleaşi site-uri unde apar Shakira, Justin Bieber, Beyonce şi alţii eiusdem farinae, citindu-i interviurile a trebuit să recunosc că e totuşi diferit: se exprimă fără divagaţii, demonstrează constanţă, întrebându- se şi azi ce înseamnă să fii artist, sau muritor, să scrii despre frică, nesiguranţă, schimbare, prietenie, necredinţă, haos... Mărturiseşte că a fost transfigurat de creştinism, scriind pentru că „transfigurarea e ceea ce îţi îngăduie să ieşi de sub haos şi să te ridici în zbor deasupra lui”, că a fost impresionat de cărţile sfinte (şi, în general, de cele înţelepte) – nu doar Biblia, ci şi Coranul, Tora, Bhagavad Gita, Confucius, Marcus Aurelius... Nu-i rău. Se auto-înscrie în aceeaşi „serie” cu Aretha Franklin, Duke Ellington, B.B. King, John Glenn, Madeleine Albright, Pat Summitt, Toni Morrison, Jasper Johns, Martha Graham, Sydney Poitier... Şi se socoteşte unul dintre cei nu doar chemaţi, ci chiar aleşi. Iar noi nu trebuie să luăm această convingere drept aroganţă, ci pur şi simplu drept încredere în sine.
Ascultându-i pe youtube cântecele şi urmărind în paralel traducerile lui Mircea Cărtărescu, trebuie să spun totuşi că până şi cele mai populare lyrics, dintre cele alese pentru afişaj în metrou, îmi par cu mult mai bune în varianta poetului român. Şi veţi vedea că nu e doar o părere. Iată, de exemplu, Trei îngeri, considerat de traducător probabil cel mai atrăgător poem din volum, de vreme ce a fost ales pentru ilustrarea copertei a patra:
„Three angels up above the street/ Each one playing a horn / Dressed in green robes with wings that stick out / They’re been there since Christmas morn’/ The wildest cat from Montana passes by in a flash / Then a lady in a bright orange dress / One u-haul trailer a truck with no wheels /The tenth avenue bus goin’ west / The dogs and pigeons fly up and they flutter around / A man with a badge skips by / Three fellows crawling on their way back to work / Nobody stops to ask why? / The bakery truck stops outside of that fence/ Where the angels stand high on their poles/ The driver peeks out tryin’ to find one face / In this concrete world full of souls / The angels play on their horns all day/ The whole earth in progressions seems to pass by/ But does anyone hear the music they play?/ Does anyone even try?” (Three angels)
„Trei îngeri zboară peste străzi/ Cântând la câte-un corn de-argint/ În rochii verzi şi cu aripe/ Din ziua de Crăciun venind./ Cea mai sălbatică pisică din Montana trece/ şi-o doamnă în oranj, strălucitoare,/ O furgonetă U-Haul, un camion fără roţi/ Autobuzul de Tenth Avenue lucind în soare/ Câinii şi porumbeii zboară-mprejur/ Trece un om în piept cu o stea/ Trei tipi se târăsc înapoi de la slujbă/ Nimeni nu se-opreşte să-i întrebe ceva/ Camionul brutăriei se opreşte la colţ/ Lângă stâlpii pe care îngerii-adastă/ Şoferii se uită după un chip/ În lumea asta concretă şi vastă/ Îngerii cântă din corn toată ziua/ Pământul trece pe lângă ei ca o arcă/ Dar ascultă cineva muzica lor / Cineva măcar încearcă?” (Trei îngeri)
Cititorul va observa că tocmai „imperfecţiunile” îndeobşte reproşate traducătorilor, precum adăugarea unor epitete sau a unor lămuriri metaforice (de obicei e preferabil să „tai”, în loc să adaugi) dau un farmec deosebit variantei româneşti. Rochia oranj devine la Cărtărescu strălucitoare, cornul e de argint, pământul trece ca o arcă. Schimbarea de timpuri (gerunziul din ziua de Crăciun venind – care conferă întregului text atmosferă de colind românesc) sau chiar de sens, în cazul câte unui cuvânt (badge devine stea, continuând aceeaşi atmosferă de colind) susţine înariparea poemului. E limpede că Mircea Cărtărescu, inspirat, nu se îndepărtează totuşi de original, dar când o face, se simte acel „plan luminos” care ne ridică deasupra orizontului (îmi vine în minte horaţianul lucidus ordo). Vocabularul ajută şi el la imitaţia vieţii, punând în circulaţie o atmosferă adecvată fiecărui personaj, transpunând, de exemplu, dialogul din Highway 61/ Autostrada 61 pe marginea şoselelor româneşti: „Domnul i-a zis lui Abraham: Ucide- mi un fiu./ Abe zise: Doamne, mă crezi chiar diliu?/ Domnul zise: Nu. Abe zise: Ce?/ Domnul zise: Poţi să faci cum vrei, bre/ Dar când mă vezi de-acum să fugi ca nebunul.“
Dacă Blowin‘ In The Wind/Suflare în vânt, despre care s-a spus ba că a preluat melodia unui choral protestant din secolul al şaisprezecelea, ba a unui vechi negro-spiritual, are un text care se susţine doar prin metafora biblică a refrenului („Răspunsul, prietene, e suflare în vânt/ Răspunsu-i suflare în vânt”), în schimb alte poeme sunt deosebit de incitante, devenind în transpunerea lui Mircea Cărtărescu adevărate capodopere – în care cunoscătorul de poezie românească se va simţi ca la el acasă. Iată, de pildă, ritmuri barbiene şi de poezie populară românească în acest Subterranean Homesick Blues/ Dor de casă subteran: cât de diferit sună (în sensul pozitiv) „Johnny e în pivniţă/ plămădind o prişniţă” de „Johnny’s in the basement / Mixing up the medicine“! (Deşi, după părerea mea, „medicine” face aici referire la „pileală”, nu la leac). Din lipsă de spaţiu, nu voi mai da acum şi varianta originală, dar oricine poate verifica pe internet cum textul lui Bob Dylan devine un încântător joc antonpannesc-barbianmironraduparaschivesc- mirceadinesc sub pana autorului Levantului: „Johnny e în pivniţă/ Plămădind o prişniţă/ Eu stau pe pavaj în soare/ Meditând la guvernare/ Omul în manta/ Vrea să i se dea/ Nişte bani, ceva/ Pentru-o tuse rea/ Fugi, băiete,-ndată/ C-ai făcut-o lată/ Ai căzut de bou/ Şi-ai să cazi din nou/ Du-te unde ştii/ Ascunde-te, vere/ Tipul cu stilou/ Bancnote îţi cere/ De unşpe dolari/ şi tu ai doar decari.../ Maggie vine repede/ plină de funingine/ Să ne spună: «Plantele/ Au crescut sub plapume»./ Telefonui ascultat/ Mulţi inşi zic că au aflat/ Că inspectorul de stat/ Nu mai trebuie votat/ Fugi, băiete,-ndată/ C-ai făcut-o lată/ Cară-te tiptil / Nu lua Scobutil/ Unde ştii să pieri/ Dacă vezi pompieri/ Suflă-ţi nasul des/ Ca să ai succes/ Nu se ştie ca pământul/ Din ce parte bate vântul...”
Până în vremea adolescenţei lui Mircea Cărtărescu, tinerii nu ascultaseră „muzică uşoară” americană, iar impactul descoperirii acesteia s-a vădit în modul de a scrie al promoţiei ’80. Este vorba, deci, de o traducere care documentează acel moment de schimbare atât de important în literatura română. Dar, dincolo de asta, e o traducere inspirată, lăsând spaţiu de joc poetului – şi în acelaşi timp o muncă serioasă, aplicată, nicidecum „de duminică”. Nu pot decât să admir rezultatul, felicitând-o pe Denisa Comănescu (editoarea care a „stârnit” atâtea traduceri de valoare) şi îndemnându-l pe Mircea Cărtărescu să-şi continue această nouă şi serioasă îndeletnicire.