Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Mircea Ciobanu - inedit: Jurnal de Cristina Cioabă


15 decembrie *)

Dimineaţa - pierdere de vreme. Pe la ora 11,30 - convorbire telefonică: Adrian Anghelescu (aproape trei sferturi de oră) - nimic concludent Despre Istorii III; vom vedea cum se vor desfăşura formalităţile de acceptare (sau de respingere!). Mîine, pe la ora 13. Omul acesta este de nisip. Pare să se alcătuiască mereu - fără liant, însă, nisipul care este A. Anghelescu ia de fiecare dată altă formă.

16 decembrie

Discuţia cu A. Anghelescu s-a amînat. Omul spune că este bolnav. Poate - dar eu nu cred. Cred mai degrabă că finalul Istoriilor III l-a speriat şi că nu ştie ce-ar trebui să-mi spună cînd o să dea cu ochii de mine.
Am recitit Casa de lemn. Îmi pare rău că l-am abandonat - pentru că mi s-a părut nu numai bun, ci şi inspirat. Oricum, îmi va veni nespus de greu să-l reiau şi să-l duc mai departe; să regăsesc - adică - starea de suflet care mi l-a dictat. Dacă voi avea doar un fragment de poem şi nu un poem întreg va fi pentru că n-am avut destulă credinţă (vorbesc întocmai ca un credincios care-şi reproşează faptul de-a se fi "cenzurat" în toiul celei mai fierbinţi - şi, prin asta, eficace! - rugăciuni).

18 decembrie

Un început de epistolă a profesorului Leon Pascal către fiul său, Titu - drept răspuns la invitaţia acestuia de-a citi o carte despre care se spune că ar fi una din marile îndrăzneli ale vremii.
"Am răsfoit cartea - de fapt, am citit-o. Mă întreb dacă cei ce o laudă nu cumva
s-au mulţumit s-o răsfoiască (aşa cum aş fi făcut-o şi eu în condiţii normale) ca să-i poată atribui, apoi, în linişte, o mie şi una de calităţi.
Deci, am citit cartea pe care mi-ai lăsat-o acum o săptămînă pe masă, împreună cu recomandările tale. Neştiinţa de-a construi, vorbăria, lipsa de har - şi nepriceperea la oameni, toate laolaltă mi se par mînate de un duh rău, prost şi agresiv. Culmea e că şi viclenia autorului, şi agresivitatea lui rămîn în teritoriile ineficienţei. Aici spune şi peste o pagină îşi ia vorba înapoi. Scrisul lui e greoi dar fără putere, masiv dar flasc, zgomotos dar neinteligibil. E îndrăzneţ? Se poate - dar tot atît cît şi prostul satului îngrăşat din bunăvoinţa oamenilor, cînd se dă orbeşte şi neîndemînatic chiar la mîna care l-a îndopat. Ironie boantă, bîrfă fără haz; încrîncenare fără obiect - şi cînd spune despre sine că este modest şi că tocmai de aceea critica nu l-a "înscăunat", te întrebi ce s-ar fi făcut dacă modestia asta a lui ar fi fost răsplătită cu un scaun? Pe spinarea cui l-ar fi rupt? Pe pieptul cui şi-ar fi aşezat el, apoi, dosul greu şi îndesat ca să îşi înceapă plicticosul monolog?".
Mîine seară - spre Tîrgu Mureş.
Trei nopţi pierdute şi, probabil, încă una, asta care va veni.
Tîrgu Mureş - un oraş în care am fost, pe care nu l-am văzut însă. Întîlniri cu necunoscuţi. Tare aş vrea să dorm şi să mă trezesc fără amintirea nici unei fiinţe întîlnite în ultima vreme. Inutil. Vagoane de dormit şi curăţenia lor îndoielnică. Odăi de hotel pline de şvabi (am dormit cu lumina aprinsă, cu prosopul pe faţă), mirosind a albituri rău spălate. [...]
X. din Codex Diabolicus trebuie să locuiască într-un oraş de provincie cu oarecare vechime (o lume aşezată în aparenţă, pătimaşă în fond, colcăitoare, practicantă a tuturor păcatelor şi viciilor capitale - ştiinţa disimulării).
Invenţiile personajului - de mică importanţă, retribuite ca atare; fiecare din ele, însă, conţine în germene şi puterea de a distruge (el îşi închipuie că este singurul care o ştie!). Să caut nume de firme importante dintre anii 1920-1940. Corespondenţa.
Ca o obsesie: ori de cîte ori se aşează la masa de lucru, să scrie (chestiuni, fireşte, fără importanţă), X. trăieşte sentimentul nebulos că, de fapt, ar trebui să facă altceva.

21 decembrie

[...] A cugeta despre rău poate să fie un rău?
De asemenea: ar trebui să aflu numele unor biblioteci importante, să întocmesc o listă cît mai mare de cărţi.
Actul transcrierii, la care m-am gîndit mai demult şi posibilele lui semnificaţii. Goliciunea unui text necomentat şi puterea lui.
Simboluri malefice - o listă.
X. - antecedente simple. Fiul unui intelectual. Deosebirea dintre un om născut printre cărţi şi un om care descoperă singur existenţa şi importanţa lor. X. şi cărţile care provoacă în el simţămîntul spaimei. Pentru ele are o atracţie deosebită - cu vremea îşi creează un organ anume pentru depistarea paginilor (chiar şi în cărţile cele mai luminoase) cu mesaj malefic. Cu un an înainte de-a merge în străinătate, la studii, îl întîlneşte pe asistenul universitar C.M.I. Pentru întîia oară depistează în acesta un purtător de mesaj demonic. Deci: Nu numai cărţile, ci şi oamenii. (Aici trebuie să demonstrez că nu zadarnic am cunoscut o mulţime de oameni; să nu mă sfiesc să-i descriu pe înclinaţii spre rău). Tot mai numeroşi oameni fără biografie (un om fără biografie incapabil să se sustragă mecanismelor de formare socială, tot mai bine puse la punct în lumile civilizate) - în aceştia, modelaţi de şcoală (de teama de-a nu ieşi de pe o pistă ce l-ar putea asigura liniştea zilei de mîine), X. descoperă pe fiii Satanei. Cluburi, asociaţii, frăţii, secte, partide. C.M.I. - apt să adune în jurul lor fiinţe de calitate pentru a le distruge, răpindu-le nădejdea, bucuria de a fi, inoculîndu-le dispreţul pentru orice formă de acţiune, uniformizîndu-i. X. se desparte de el cu impresia (de fiecare dată) că face un pas înapoi ca dinaintea unei prăpăstii. Sterp; interesat de viitor (pentru că nu-l cunoaşte); de politică; de mulţimi; de metamorfoze; de structuri şi de limite - Satan. Gîndirea demonică şi ce crede despre Satana mulţimea. În numărul mare al numelor sub care se ascunde Satana X. vede semnul ubicuităţii lui. (Folclorul, în această privinţă, o să-mi fie de folos). Un comentariu al Ispitirii pe munte - obligatoriu, întrucît mi se pare că nicăieri în altă parte nu se arată mai limpede trăsăturile personalităţii demonice.
Faţă de poeţi, critica literară (sau, mai exact, cititorii) se comportă ca, altădată, mulţimile faţă de profeţi. Succesul profetului mincinos este asigurat de abilitatea acestuia în a nu nelinişti (în a nu conduce spre adevăr).
Demonul şi deşertul. Ura pentru viaţă şi pentru mişcare. Cînd intră un om, intră pentru a-l nimici. Adevărata lui plăcere constă în rătăcirea prin spaţii pustii. Raportul cu omul este, în ceea ce-l priveşte, o sarcină pedepsitoare.
Un comentariu al prologului Cărţii lui Iov. Tot pentru depistarea însemnelor esenţiale ale personalităţii demonice.
Dezordinea; resturile; nefolosinţa.
Demonul şi rîsul (nu veselia ci rîsul ca reflex al neîncrederii).
"Daţi băuturi tari celui ce piere şi vin celui cu sufletul amărît; ca să bea şi să-şi uite sărăcia şi să nu-şi mai aducă aminte de necazurile lui. Deschideţi gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor părăsiţi." - spune mama lui Lemuel, împăratul.
Pentru Codex: Geneza 3. 1, 3. 4-5.
(Omul ştie şi cînd face răul şi cînd face binele. Măcar cu atît s-a ales de pe urma neascultării lui.)
Rîsul şi tăgăduirea Sarei - 18.12
Rîsul şi tăgăduirea lui Avram - 17.17
Profeţii mincinoşi.
Satan gîndeşte "ca un om" (vezi Iov şi Ispitirea).
Prezenţa lui Satan - în Vechiul Testament numai la Geneza. El se conturează ca identitate în Evanghelii şi mai cu seamă în epistolele apostoliceşti (este vremea cînd zeităţile lumii antice se preschimbă în demoni).
Despre zvonuri: Să nu vi se tulbure inima, şi să nu vă spăimîntaţi de zvonurile care se răspîndesc în ţară; căci anul acesta va veni un zvon, iar anul următor alt zvon, în ţară va domni silnicia, şi un stăpînitor se va ridica împotriva altui stăpînitor." Ieremia 51,46. Tot Ieremia vorbeşte despre Ierusalimul din inimă.

22 decembrie

Zvonuri.
Un medic, se zice, un medic celebru a visat că un prieten de odinioară îi destăinuie că a fost îngropat într-un loc nepotrivit pentru odihna unui creştin. Medicul se hotărăşte să ia visul în serios, sapă în locul indicat şi găseşte, într-adevăr, oasele prietenului de odinioară. Le mută într-un cimitir. Oasele, spălate, unse cu untdelemn, astfel sfinţite, au putere de vindecare, împlinesc dorinţe etc. - şi mormîntul devine loc de pelerinaj.
Într-o zi, pe cînd se afla în preajma mormîntului, acelaşi doctor aude un glas care-i spune: "Şi eu am fost îngropată în pămînt nesfinţit, mă cheamă Olguţa şi am doisprezece ani." Ascultător, omul sapă în locul cu pricina şi găseşte un cadavru - dar al unei bătrîne de şaptezeci de ani. Bătrîna (care are în piept un cuţit) este chiar Olguţa, copila de-acum cincizeci şi opt de ani. Prin urmare, noi ar trebui să ne dăm seama că tot atîţia ani a aşteptat ea, îmbătrînind cu pămîntul deasupra, să fie dusă într-un cimitir creştinesc.
Acum şi Olguţa face minuni.
Despre aceste ultime două zile (22-23) nici un cuvînt. Poate ar trebui să notez că Istorii III a primit viza şi că după ce am ieşit din Casa Scînteii am vomitat (la propriu).
Ceremonial.
Spre seară (23 dec.) - Marius Robescu şi Ion Iovan. Nu ştiu dacă am făcut bine citindu-le ultimele "proiecte". Numai de poezie n-or fi avînd oamenii chef. Ruşinea de-a fi poet - de cînd mă ştiu.

24 decembrie

Vorbe din zori şi pînă-n seară. Inima poate să fie un mare timpan. Cade firul de praf - goală pe dinlăuntru, inima bubuie. Vorba, firul de praf, piatra din ceruri, cenuşa - din zori pînă-n seară: de sus. Cît preţuieşte un sunet?
Apatie - ceasul tău a venit.
Mersul în somn, vorbitul în somn. Apatia - cîtă întindere are? În bolgia ei, între arbori cu acelaşi număr de crengi, printre sunete cu acelaşi mic număr de unde. Să mă prefac a fi, să mă prefac că adorm. Clerici înalţi, printre torţe cu flacără neagră.
Cîinele din dreptul palatului - înalt şi flocos cît un dulău ciobănesc, scurt, însă neverosimil de scurt, cam de vreo patruzeci de centimetri. Capul mic, lung şi ascuţit - pe care şi-l poartă în felul cocoşaţilor. Ochii îi sînt aşezaţi oblic şi au tăietura ca ai copiilor bolnavi de mongolism. Păşeşte fără spor. Ca să privească încotro îi arată bătrîna ce-l conduce (glasul bătrînei: dulce, cîntat, matern) trebuie să se întoarcă cu totul, anevoie. Încearcă, pe cît îi stă în puteri, să nu iasă din cuvîntul însoţitoarei. Limba îi iese din gură, lungă şi ţeapănă. Pare să rîdă-tîmp, cum rîd făpturile fericite în imbecilitatea lor.
(Rîndurile de mai sus le-am scris fără nici o plăcere. Va trebui, cîndva, să le reiau, cu gîndul la soiul acela de milă care te-ndeamnă să aduni de pe drumuri şi cîini paralitici - şi să-i creşti cu devoţiune şi uitare de sine.)
Toată ziua mi-a mers rău. Pentru că mi s-a arătat cîinele? Sau începuse deja să-mi meargă rău de vreme ce am avut ochi să-l văd?

25 decembrie

[...] Pentru Codex Diabolicus.
Cărţile imaginaţiei fără frîu şi ale vorbirii care, singură, din chiar puterea cuvintelor, îşi naşte un anume (un oarecare) conţinut. Absenţa intenţiei şi lăsarea în voia dezordinii - o putere neîngrădită şi distructivă.
Nu orice gînd se cuvine să-l duci pînă la capăt. Sînt zone periculoase ale gîndirii; trebuie să ai tărie pentru a le ocoli, cînd îţi dai seama că n-ai mijloace pentru a le cerceta. Deosebirea vocilor în timp ce scrii.
Specula cu zahăr, carne, ulei - o fac, astăzi, bătrînele şi femeile de serviciu; ele au timp să stea la coadă şi cînd cer suprapreţ îl cer pentru ceasurile pierdute de-a-mpicioarelea în faţa magazinelor. Aşa că un kilogram de zahăr, pentru cumpărător, tot 9 lei costă.
Pentru Codex:
Experinţa lui Cain. Fuga. În H. Hesse pare necesară. Goldmund: după ce a ucis (în legitimă apărare, dar se pare că în materie de homicid legitimă apărare este liniştitoare numai în ceea ce priveşte convenţia legii) el devine un alt fel de om. Crima: o experienţă fără de care personalitatea artistului s-ar lipsi de o dimensiune fundamentală? Din stirpea lui Cain s-au născut cîntăreţii din alăută şi lucrătorii fierului.
Caracteristicile fierului. Să le enumerăm şi să vedem ce presupuneau că se află înapoia lor vechii egipteni de vreme ce au evitat în chip programatic folosirea fierului (într-o epocă în care a nu folosi acest metal era tot una cu a accepta o înfrîngere). [...]
"Casa sufletului" şi demonii. A fi locuit. A fi gol (fie chiar şi curat - "cu casa măturată") este o primejdie.
Deznădejdea şi Swift. În ţara cailor - şi nici acolo.
"Cu omul se poate întîmpla orice." (Gogol)
Sonata Kreutzer - un comentariu pentru Codex Diabolicus. Castrarea morală. [...]
Zaharia, 14 (mai cu seamă de la v. 12 pînă la sfîrşit)
"Dar iată urgia cu care va lovi Domnul popoarele, care vor lupta împotriva Ierusalimului. Le va putrezi carnea stînd încă în picioare, le vor putrezi ochii în găurile lor şi le va putrezi limba în gură."
Mărturisirea Rodicăi. Din copilărie (de la vîrsta de 12 ani) a tot aşteptat să vadă cu ochii ei un copil lepădat. Zilnic, gîndul acesta a stat trez în ea; n-a fost împrejurare în care să nu treacă pe lîngă lăzile de gunoi ale oraşului şi să nu se uite la ele cu luare aminte. Acum cîtăva vreme l-a văzut pe acest copil. Ningea peste el şi lumea îl înconjurase. Eu cred că R. a văzut scena asta cu treizeci şi doi de ani înainte. (Şi dacă noi înşine am murit de foarte multă vreme?)

26 decembrie

Poţi să afirmi despre un text că are un oarecare sens, aşa cum asceţii din pustiul Tebaidei afirmau că demonii au o oarecare materialitate. Prin forţa lucrurilor, un poem trecut cu bine pe sub exigenţele axiologice, poate fi citit în mai multe chei şi, prin urmare, conţine mai multe sensuri. Textele vorbirii în neştire, ale dicteului automatic, sînt plurisemantice, cum se spune. Ochiul caută printre cuvinte, printre rînduri, un sens - şi dă de unul, acesta este, însă, întotdeauna, insuficient.


28 decembrie

Cîndva, între blocuri (priveam de la etajul opt) am văzut drumuri făcute cu pasul - o împletire de linii dovedind un extraordinar bun simţ al compoziţiei. N-au fost luate în seamă. Constructorii au turnat asfalt peste ele, în funcţie de necesităţile unui proiect ce nu-şi propusese să ţină seama de meandrele naturale ale mersului pe jos.
Treptat, peste cărările asfaltate, oamenii şi-au refăcut adevăratele căi de acces. Tenacitate, s-ar spune - dar aici nu este decît lucrul instinctului libertăţii - unde funcţionalitatea este totuna cu armonia.
În ziua aceea, scrie fiul lui Berechia, va sta scris pînă şi pe zurgălăii cailor: "Sfînt este" - şi aşa mai departe.
Ziua aceasta, zic eu, a venit demult. Un eveniment se petrece o dată pentru sine şi a doua oară pentru a ni se îngădui să luăm cunoştinţă de el. Cînd se petrece a doua oară, trăim în chip confuz simţămîntul amintirii. Poetul dă replică unor întîmplări deja petrecute, de pe vremea cînd el însuşi exista cu adevărat (fără a şti că există). [...]
Să fii critic şi să scrii despre Mereseev (sau despre Darie) ca despre o făptură a realităţii controlabile (a istoriei, mai exact) mi se pare o formă de obedienţă delirantă. Cînd se scrie despre Hamlet ca despre o fiinţă cu stare civilă (uitînd cu totul de Shakespeare şi de istoriile pe care acesta le-a cercetat) - faptul devine implicit un elogiu al artei şi al puterilor ei.

29 decembrie

Convorbire cu D. Alexandru despre Codex Diabolicus. Îmi este din ce în ce mai clar că de cartea aceasta este nevoie. Personajul nu are încă un nume (şi nici nu-mi pot da seama încă din ce sferă onomastică să i-l aleg).
Naşterea Logofetesei1) - ca un basm. Cu ea voi încheia Istoriile.
Despre moartea Logofetesei2) se povesteşte ca despre un fapt nesigur. La o cafea cu bătrînele ei prietene. (Cum se moare - jocul de-a agonia). Acasă, în Romanaţi, într-o vară cu nunţi; singură. Rămîne acolo, se resemnează, între bătrînele "înlocuitoare".
După două săptămîni de foame impusă (îngrijind între timp o lehuză). Se sperie: "Acum te pomeneşti că n-o să mai mor niciodată". Ea povesteşte, la înmormîntarea lui G. Palada, despre cele trei morţi ale sale.
Logofeteasa - bătrînă. Într-un singur an (cel al morţii) - bolile tuturor celor pe care i-a iubit; păcatele tuturor celor pe care nu i-a putut împiedica de la păcat. Mă gîndesc la nesfîrşita ei bătrîneţe. [...]
Leii răgind în grădina zoologică din Craiova. Totul a început de la un oftat - ceva mai mult decît zgomotul unei răsuflări, ceva mai puţin decît un geamăt.
Într-un tramvai gol. Din pricina frigului stau în picioare. Doi bărbaţi se urcă şi, probabil din aceeaşi pricină, nu se aşază pe scaune. Unul din ei vorbeşte mult, e vesel. Celălalt îl ascultă. Amîndoi sînt în spatele meu. Celui ce vorbeşte îi simt răsuflarea. Celălalt, ca şi cum n-ar avea de ce să se sprijine, se prinde cu ambele mîini de mijlocul meu şi continuă să asculte. Sînt indignat. Îmi dau seama însă, că omul nu-şi dă seama ce face. El trebuie să se ţină drept, şi cum tramvaiul pare gata în orice clipă să sară de pe şine, n-a găsit ceva mai aproape şi mai sigur decît pe mine. Simt cum mă pătrunde prin haine căldura palmelor lui. Cobor din tramvai aproape bolnav.
Despre ceasul acesta voi scrie.[...]

30 decembrie

Pentru Naşterea şi învăţăturile..., probabil:
Logofeteasa:
- Adevărata naştere a unui om se întîmplă cînd mă-sa moare. Atunci i se rupe şi lui buricul cu adevărat. Ca să te naşti odată şi tu - spune ea către fiul ei, Iancu Dudescu, măcar să plec, dacă de murit nu pot să mor. [...]
Transmiterea cunoştinţelor magice se face, îndeosebi, pe patul de moarte. Adam, tatăl Logofetesei, purcede la iniţierea fiicei lui adoptive cu sentimentul (deşi este un bărbat în putere) că în curînd va trebui să intre în agonie.
Mirosul mortului este semn de mare păcat. La înmormîntarea lui Iancu Dudescu (în vara anului 1948) oamenii uită de cumplitele călduri ale verii şi privesc cu suspiciune la el.
Ce faci cînd te afli cu mortul în casă? Acoperi oglinda, alungi animalele din preajmă, pui apă şi pîine pe fereastră. Eşti atent să nu-ţi cadă cumva lacrimi pe obrazul mortului.
Istoria mare şi istoria mică (Gh. Palada şi M. Palada). În istoria mică totul are însemnătate (absenţa gradelor de comparaţie).
A înţelege: un bun punct de plecare pentru non-acţiune. [...]
Arături şi gropi am visat, ape tulburi, veşminte negre şi vite tăiate.
Rodica îmi povesteşte despre o cabană plină de cîrjele celor vindecaţi.
Un Proiect de poem pentru Daniel Turcea
Se cerne sarea pămîntului,
cade la pămînt,
intră-n pămînt.
Îmbuibă-te, frate pămînt,
satură-te, zic,
mănîncă sare, carne curată de om...[...]


*) Din Jurnalul lui Mircea Ciobanu, revista noastră a mai publicat fragmente în nr. 1 din 10-16 ianuarie 2001
1) Vezi vol. Tînărul bogat, povestirea cu titlul Naşterea Logofetesei, p. 125.
2) Ibidem.