Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Ministră, ministreasă, ministroaică de Rodica Zafiu


Problema utilizării unor forme feminine pentru desemnări de profesii şi mai ales de funcţii publice e binecunoscută şi internaţională. În limbile care au gen gramatical şi terminaţii specifice, multe din denumirile funcţiilor din instituţiile moderne au avut iniţial doar formă masculină. Formarea unui feminin de la masculine poate fi un fenomen spontan - popular, analogic - sau unul voit, militant. De fapt, cînd intră în joc proiectele feministe, lucrurile se complică, pentru că intevine pe de o parte o evaluare ideologică (e bine/nu e bine să existe termen feminin: e mai importantă marcarea diferenţei sau a identităţii?), pe de altă parte limba produce, prin mecanismele ei socio-lingvistice spontane, conotaţii negative, care nasc noi reacţii şi evaluări ideologice. Între spontaneitate şi intervenţie, între tendinţele limbii şi politica lingvistică, se pot stabili relaţii complexe.

Ministru, de exemplu, apare în DEX cu formă unică de masculin. În schimb, în dicţionarul academic (DLR), sînt înregistrate formele ministreasă, ministresă şi chiar ministroaică. Ministreasă (considerat "familiar, adesea ironic"), format cu sufixul -easă, apare la Macedonski; ministroaică (cu menţiunea "neobişnuit") e atestat la Iacob Negruzzi. Sensul atribuit - singurul posibil în epocă - este "soţie de ministru". Varianta ministresă, considerată o adaptare după fr. ministresse, era folosită, cam în aceeaşi perioadă, de Vlahuţă. Florica Dimitrescu, în Dicţionarul de cuvinte recente (DCR), înregistrează compusul femeie-ministru, atestat în 1984 şi reluat ceva mai tîrziu. Româna formează cu destulă uşurinţă feminine de la masculine; există însă unele tensiuni între posibilităţile lingvistice şi evaluarea culturală a formelor. În Tendinţele limbii române (1968), Al. Graur amintea forme precum preşedintă, directoară, doctoră, pictoră, ingineră (desigur, azi ne poate surprinde alăturarea unor forme între timp total impuse - ingineră - de altele eliminate de uz - pictoră, directoară). Oricum, lingvistul considera că tendinţa epocii era contrară înmulţirii derivatelor feminine: "astăzi se foloseşte puţin femininul numelor de meserii"; "în general, se formează mai puţin feminine de la masculine"; "se foloseşte deci masculinul şi pentru feminin: tovarăşa inginer" (p. 258).

E interesant, ca întotdeauna, să comparăm situaţia din română cu cea din alte limbi romanice: dicţionarele franceze înregistrau în genere doar masculinul ministre (de exemplu: Le Petit Robert 1991), eventual şi femininul mai vechi ministresse (Trésor de la langue française). Pentru italiană, Zingarelli 1994 cuprinde formele (marcate ca glumeţe, ironice) ministra şi ministressa. Pentru spaniolă, dicţionarul academiei, DRAE, pune în cuvîntul titlu deopotrivă ministro şi ministra - masculinul şi femininul - ca forme standard, nemarcate stilistic. Internetul ne permite să verificăm măcar parţial uzul: ministra e într-adevăr foarte frecvent în spaniolă; sînt numeroase şi citatele italieneşti care cuprind la ministra, mai puţine cele cu la ministressa; în franceza din Canada forma la ministre pare a fi curentă; în Franţa a avut loc, de prin anii 1980 - 1990, o polemică asupra formelor de acest tip, folosite de presă şi admise oficial, dar contestate de Academie.

Şi în româna actuală, în presă şi în Internet, se constată în primul rînd răspîndirea destul de mare a formei ministră: formată cu sufixul moţional cel mai productiv (care a creat şi formele ingineră, studentă, preşedintă etc.); sînt peste 300 de citate, cu sensul actual, evident, de "ministru femeie". Contextele sînt eventual informale, cuprinzînd formulări mai directe, dar nu neapărat agresive şi peiorative: "Când iese la pensie ministra Muncii?" (phprebel.org); "actuala ministră a învăţămîntului" (asymetria.org); "cele 4 firme ale familiei ministrei Puwak" (crji.org) etc. Termenul poate părea marcat peiorativ, mai ales datorită contextului - "în momentul ăsta cel mai tare mă enervează ministra" (dbrom.ro), dar apariţia lui în contexte internaţionale îi dovedeşte neutralitatea: "Ministra australiană a Comunicaţiilor, Helen Coonan, a declarat" (pcworld.ro); "i-a mulţumit ministrei Afacerilor Externe a Elveţiei" (agenda.liternet.ro). Formula politicoasă curentă conţine termenul de politeţe generic în formă feminină (doamnă) urmat de denumirea funcţiei în formă masculină: doamna ministru": "doamna ministru, prin al său birou de presă, (...) ne trînteşte o ameninţare" (EZ 3297, 2003, 1). Familiar, într-un forum, apare însă secvenţa cu ambele substantive feminine: "aş avea şi eu câteva cuvinte pentru doamna ministră şi pentru celelalte persoane din ministerul învăţământului în legătură cu bacalaureatul din 2003" (portal.edu.ro). Ceva mai rară (circa 50 de atestări) şi mai clar depreciativă e forma ministresa: "Ministresa e o femeie neputincioasă în faţa unui sistem în care se regăsesc toate slăbiciunile societăţii" (EZ 3353, 2003, 1); "Ministresa Andronescu îşi împinge sora către şefia CJAS Mehedinţi" (gds.ro); "Ministresa Daniela Bartoş nu vrea să apară cu cască de protecţie la Cârcotaşi" (curierul.ro). Doar de vreo 10 ori apare varianta ministreasa: "Iată răspunsul magistral, rostit de ministreasa MEC" (ziua.ro, 1.07.2002); "Presa a intrat în posesia documentaţiei. Ministreasa a negat cu infatuare" (graiul.ro 7.04.2004).

Nu trebuie să îngrijoreze pe nimeni faptul că unele sufixe feminine ar avea conotaţii peiorative: în română e vorba în primul rînd de registrul stilistic, de ruptura dintre limbajul popular şi cel cult. Ca şi vocativul sau alternanţele, formele populare sînt simţite de vorbitori ca "nerespectuoase". Altminteri, în uz pare să se impună forma cu -ă, ca în spaniolă; se constituie astfel o gradualitate, în care e posibilă alegerea stilistică nuanţată: ministrul (stil tehnic, oficial) - doamna ministru (limbaj oficial-interacţiune socială) - ministra (stil standard-colocvial) - ministresa şi mai ales ministreasa (ton ironic-peiorativ).

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara